Contactează-ne

Actualitate

Calu Iapa, „Regatul natal“ al ziaristului Traian Socea

Știe publicată cu

în data de

■ jurnalistul „în retragere“ îşi lansează prima carte, una intitulată „Incursiuni prin Regatul Natal - Calu Iapa. Rememorări 1“ ■ „Eu socot că încercările prin care am trecut şi care nu m-au înfrînt sînt comoara mea, graţie bucuriei de a rămîne copilul ce am fost“, destăinuie autorul ■

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ Neamţ găzduieşte lansarea cărţii „Incursiuni prin Regatul Natal – Calu Iapa. Rememorări 1“, una semnată de omul de presă Traian Socea, care a apărut recent la Editura Sensul. Evenimentul are loc joi, 9 mai 2019, de la ora 17:00, în Sala Info-Club II, iar prezentarea va fi făcută de jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan, cel care semnează şi prefaţa. În cadrul manifestării va avea loc şi vernisajul expoziţiei cu lucrările de grafică realizate de Alexandra Oancea, pentru a ilustra volumul. Cunoscutul gazetar „în retragere“ (a se citi ieşit la pensie), Traian Socea, aflat la debut editorial, s-a născut la 4 martie 1954 şi a absolvit Facultatea de Ziaristică Bucureşti, cu licenţa obţinută în anul 1984. A fost jurnalist la ziarul „Ceahlăul“, redactor-şef la ziarul „Monitorul de Neamţ“ şi la postul de televiziune „Tele’M“, director la postul de televiziune „Est TV“ şi fondator al revistei „Calu Iapa“. Alexandra Oancea, nepoata lui Traian Socea, a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ Bucureşti, cu domeniul de licenţă Scenografie şi Media. Ca pictor şi desenator a expus în galerii de artă din Germania, Danemarca, Spania, Italia, Sardinia sau Singapore. „În urmă cu ceva vreme, Traian Socea a descoperit ceva excepţional. Ceva vecin cu divinitatea. (…) Profesia de jurnalist l-a obligat pe Traian Socea să cunoască oameni aparte şi întîmplări ieşite din comun. C-aşa se face gazetăria. Cu evadarea din banal. Pe toate acestea le-a turnat în plumbul gazetelor de dinainte de ’89 şi, mai apoi, în computerele ziarelor noi, apărute după Revoluţie, dar şi în memoria de celuloid a aparatelor de fotografiat sau pe casetele de la televiziune. În gazetărie, Traian a jucat, cum s-ar spune în fotbal, pe toate posturile. Dar dincolo de întîmplările şi personajele pentru materialele de presă, în timpul acelor documentări, Traian a mai descoperit acel ceva apropiat de divin, despre care vorbeam la început. A descoperit farmecul tandru, bucuria sănătoasă şi umorul incredibil al simplităţii. O simplitate curată ca o icoană şi bună ca un cozonac de Paşti. Sinceră şi smerită ca o rugăciune către Dumnezeu şi dăinuitoare ca nemurirea“, arată Sorin Ovidiu Bălan în prefaţa cărţii. „Eu socot că încercările prin care am trecut şi care nu m-au înfrînt sînt comoara mea, graţie bucuriei de a rămîne copilul ce am fost. Amintirea locurilor pe care le-am străbătut, uneori de zeci şi sute de ori, însă de fiecare dată găsindu-le parcă mai frumoase, a oamenilor care de fiecare dată erau parcă tot mai cumsecade, o păstrez în sufletul meu ca pe un cuvenit tezaur“, mărturiseşte autorul în „Cuvînt înainte“.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Roman: Bani din bugetul urbei pentru ideile cetăţenilor

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ 100.000 de lei este bugetul alocat de Primăria Roman proiectelor pe care vor să le pună în practică locuitorii municipiului ■ au fost depuse şase proiecte, iar verdictul final se dă pe 18 iunie ■

Miercuri, 15 mai 2019, a fost ultima zi în care la Primăria Roman au putut fi depuse proiecte de către cetăţenii interesaţi să se implice în viaţa comunităţii prin bugetarea participativă. În cadrul acestei iniţiative au fost depuse şase proiecte, care urmează a fi evaluate de către o comisie, în perioada 16 mai – 31 mai. Valoarea bugetului propus pentru anul bugetar 2019, în cadrul procesului de bugetare participativă pentru proiectele selecţionate este de 100.000 de lei. Propunerile de proiecte trebuiau să se încadreze într-unul din următoarele domenii, pentru obiective care sînt în administrarea Municipiului Roman: infrastructură stradală: alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale; amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă, amenajare spaţii publice :mobilier urban, iluminat public etc; infrastructură socială, culturală, de sănătate şi Smart City. „Am avut emoţii cu privire la şansa de a reuşi să convingem romaşcanii să se implice cu adevărat şi a veni cu propuneri şi soluţii pentru dezvoltarea oraşului, dar mă bucur să văd că sînt cîteva persoane, nu multe, dar care au completat un formular care îi poate aduce mai aproape de realizarea propriului proiect pentru oraş. Propunerile sînt din cele mai variate: realizarea de platforme ecologice subterane de colectare selectivă a deşeurilor, amenajarea unui loc de joacă, amplasarea de bănci inteligente, realizarea unui observator în aer liber, realizarea porţilor de intrare în oraţ şi amenajarea unui spaţiu public dintre blocuri. Sînt idei cel puţin interesante şi care, în mod sigur, vor aduce un plus comunităţii noastre. Le mulţumesc tuturor celor care sprijină autorităţile, le critică constructiv, dar în special celor care au ales să se alăture viziunii echipei din administraţia romaşcană. Este un prim pas important făcut pentru oraşul nostru şi sper ca un număr cît mai mare de romaşcani să voteze cele mai bune proiecte propuse şi eu îi asigur că le vom implementa“, a declarat primarul Lucian Micu. Pînă pe 31 mai, comisia de evaluare de la nivelul Primăriei municipiului Roman va analiza fiecare proiect, după care toate cele care îndeplinesc criteriile din regulamentul de bugetare participativă vor fi afişate pe site-ul oficial al instituţiei – în secţiunea „Pentru Roman – bugetare participativă“. Romaşcanii sînt cei care vor decide care sunt proiectele ce se vor realiza din cele propuse, astfel că pe pagina special creată, în perioada 3 – 14 iunie 2019, se va putea vota unul dintre cele şase proiecte pe care fiecare îl consideră cel mai potrivit. Pe data de 18 iunie, Primăria municipiului Roman va face public rezultatul votului, după care va trece la implementarea proiectelor.

Citește știrea

Actualitate

Cu viaţa mea apăr viaţa, premii pentru cîştigători

Știe publicată cu

în data de

Autor

În cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor municipiului Roman, a avut loc şi festivitatea de premiere a cîştigătorilor concursului Cu viaţa mea apăr viaţa, desfăşurat pe 9 aprilie 2019 (etapa pe localitate – liceu şi gimnaziu). Locul I a fost obţinut de echipajul Liceului Franciscan Francisc de Assisi, urmat de echipa Colegiului Tehnic Petru Poni, care a participat în concurs cu două echipaje. Locul III a fost obţinut de a doua echipă a Colegiului Petru Poni, iar menţiune a obţinut echipa Liceului Vasile Sav. Premiile au fost înmînate de primarul Lucian Micu, fiecare echipă primind suma de 200 de lei pentru cunoştinţele asupra factorilor de risc şi implicarea voluntară în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă sau dezastru.

Citește știrea

Actualitate

Ploile au „sabotat“ Zilele Municipiului

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ turul ciclist de sîmbătă a fost anulat, iar spectacolul Ansamblului Aretti a fost amînat

Un anunţ postat pe pagina de facebook a Primăriei Roman, sîmbătă, 18 mai, a anunţat amatorii sportului pe două roţi faptul că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pentru a evita posibile accidente, turul ciclist, programat a se desfăşura în municipiu cu plecare din Piaţa Roman-Vodă, a fost anulat. „Condiţiile meteo nefavorabile şi avertizările meteorologilor nu mai permit desfăşurarea turului ciclist, programat, cu prilejul celei de a X-a ediţii a Zilelor Municipiului Roman. Pe viitor, administraţia publică locală va organiza alte evenimente care să încurajeze practicarea sportului pentru o viaţă activă şi sănătoasă“, se scria în postarea pe pagina de socializare. Tot ploaia a amînat şi spectacolul aniversar legat de marcarea a 25 de ani de activitate a Ansamblului de dansuri Aretti al Comunităţii Elene din Roman, care ar fi trebuit să aibă loc sîmbătă, 18 mai, de la ora 16, pe scena din Piaţa Roman- Vodă. Conform informaţiilor date de Mihai Bîrjoveanu, şeful Biroului Evenimente din cadrul Primăriei Roman, spectacolul va fi reprogramat pentru marţi, 21 mai, în ziua sărbătorii de Constantin şi Elena, care este şi ultima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului. Spectacolul se va desfăşura în Sala de festivităţi Nicolae Manolescu Strunga din incinta Primăriei Roman.

Citește știrea

Trending