Contactează-ne

Prima pagină

Calendarul bunicului

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ „Ce întîmplări pline de taină erau în calendarul din copilărie...“, Ştefan Mitroi

„O clipă furată eternităţii“, aşa numea calendarul bunicul meu, Nicolae, Moş Culiţă Dascălul, cum îl cunoştea satul. Iar viaţa, continua el, omul şi-a organizat-o după rînduiala pe care Dumnezeu a aşezat-o în Creaţie. Soarele, luna, stelele, zilele, nopţile, Cosmosul întreg i-a fost ghid în viaţă. Şi „ghidul“ acesta, omul l-a numit calendar. Pentru timpul trăit cu Dumnezeu, pentru timpul sfînt, creştinul are Calendar bisericesc. Calendarul acesta, calendarul bunicului de sub icoanele din casa de ospeţie, măsoară timpul sacru al mîntuirii noastre. Marile sărbători – Crăciunul, Paştile, Rusaliile, hramul bisericii, fac ca Dumnezeu să se simtă pretutundeni: în aer, în pămînt, în văzduh, în cele ce se văd şi cele ce nu se văd, dar se simt pretutindeni. Iar sfinţii, casnicii lui Dumnezeu, ne zîmbeau… în fiece zi din calendar, devenind casnicii, prietenii noştrii. Cu bunicul, sfinţii, fie ei mari – cu literă roşie, fie mai mici – cu literă neagră -, nu se plictiseau acolo, în calendar, niciodată. Ca şi sfinţii din icoane. Cu ei seară de seară îngenuncheat în faţa lui Dumnezeu, bunicul stătea la o stare de vorbă în rugăciune cu sfinţii care-i ştiau bucuriile, necazurile, neliniştile şi frămîntările, îl mîngîiau şi sfătuiau. Datorită bunicului şi sfinţii din Calendarul lui erau bine informaţi. Ştiau de la el tot ce se întîmpla în casă, în satul, în tot universul lui. Lumea Cerului din Calendar şi lumea bunicului de pe pămînt se cunoşteau, se înţelegeau, se ajutau respirînd împreună. Bunelul îşi ţinea sfinţii la curent cu tot ce se întîmpla în lumea lui: lua repede creionul, „plumbul“, cum spunea el, şi însemna pe calendar lucruri pe care sfinţii trebuiau neapărat să le ştie! A plouat din belşug toată ziua de Sînta-Maria Mare? Bunicul scria seara, sub a 15 zi a lui Gustar, în ziua de pomenire a Adormirii Maicii Domnului: „După două luni de secetă mare, a dat Măicuţa Domnului şi a plouat exact cînd şi cît trebuia la «legatul» porumbului“. Şi Măicuţa Domnului nu se supăra! Nici n-avea de ce. Era felul bunicului de-ai mulţumi că se făcea mămăliga şi avea cu ce-şi hrăni „coconii“, cum îi plăcea să ne spună nouă, nepoţilor. Odată, de Sfîntul Ilie, sub ziua de pomenire a sfîntului, a însemnat aşa ca pentru istorie: „Azi a fătat vaca!“. Era un fel de a-şi cere iertare Sfîntului, că n-a fost de dimineaţă la Sfînta Liturghie, de la care lipsea foarte rar. Şi Sfîntul nu s-a supărat, n-a trăznit şi fulgerat cum ştiam eu c-o face. Dimpotrivă, a însemnat fruntea viţelului cu o stea mare şi luminoasă ca acelea de pe nopţile cerului. Apoi, seara noi toţi, copiii şi nepoţii, adunaţi moviliţă beam cîte o cană de lapte cald şi dulce. Cald şi dulce, ca zîmbetul bunicului. Altădată, chiar în noaptea de Paşti, a ars casa lui Piţigoi, lăutarul din capul satului. Cînd au ajuns acasă, el şi puradeii lui au găsit casa în flăcări. Şi bunelul a însemnat asta în calendar, dînd de veste sfinţilor. Se vede treaba că şi sfinţii şi sătenii s-au înţeles şi-au pus mînă de la mînă, pentru că înspre toamnă, pe la ziua Crucii, bunicul însemna bucuros în Calendar: „Azi părintele Constantin a sfinţit casa nouă a lăutarului Piţigoi, Doamne-ajută!“. Doamne ce lume frumoasă era pe atunci… Iar cînd Dumnezeu Drăguţu’ dăruia familiei vreo Nuntă sau vreun Botez, duminica după Sfînta Liturghie în bătătura casei, pe lîngă săteni şi neamuri, scoborau din calendar şi Sfinţii zilei, îmbrăcaţi în iţari, cămeşă şi bentiţă tricoloră, dănţuind cu toţii de mai mare dragul. Aşa îmi închipuiam eu, minte de copil văzînd bucuria şi lumina de pe chipul bunicului. Şi tot aşa, într-o zi de sfîrşit de noiembrie rece şi putred de ploi, bunicul a scris cu litera tremurîndă: „Azi mi-a murit băiatul cel mic, Mihai…“ A doua zi, calendarul era umed, plin de picături mici, mici, ca de ploaie. Mi-am zis în mintea mea că e de la condens, de la frigul şi ploaia de afară. Bunicul mi-a zis că sînt lacrimile sfinţilor, ale tuturor sfinţilor din calendar. Şi l-am crezut pentru că bunicul nu m-a minţit niciodată! Cîteodată nu înţelegeam însemnările lui. Aşa, de exemplu, în fiece an, în fiece zi de 10 mai, bunicul însemna ceva, dar în cifre. Atunci, era prin ’72 din cîte mi-aduc aminte, şi-mi aduc bine aminte, scrisese cifra 25. Mai tîrziu, cînd calendarul se colora în culorile toamnei, îndrăznind, l-am întrebat ce însemna cifra aceea. Şi, zîmbind în mii de subînţelesuri m-a luat de mînă şi-am poposit, conspirativ, împreună sub pomul ăl bătrîn – mai bătrîn ca bunicul, dacă va puteţi închipui aşa ceva – plin de pere ce dădeau în pîrg. Pere busuioace, cum le spunea bunicul. Acolo, ronţăind pere cu gust şi miros de busuoic verde, proaspăt, bunicul mi-a povestit „ca între bărbaţi, nepoate“, despre Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu. Mai ales despre acesta vorbea ca despre un erou. De la el personal, din Gara din Piatra, a primit, sublocotenent fiind, el şi întreaga armată română porunca: „Români, vă ordon, treceţi Prutul!“. Şi bunicul l-a ascultat cu mare drag mergînd spre „cealaltă Românie“, de peste Prut, de care i se făcuse dor. Avea şi neamuri acolo; şi-un nepot, preot la Capriana… Acolo, sub pomul acela bătrîn, martor tăcut al tainelor noastre, la şcoala de vară tîrzie a bunicului, ascultam vrăjit poveşti de viaţă despre Eliade, Noica, Cotu Donului, Ion Antonescu, Regele Mihai, Aiud… Bunicul tăcu cîteva zeci de clipe. Genele sfărmară două lacrimi ce-i umeziseră ochii ridicaţi spre cer ca un semn de tainică rugăciune. – Plîngi bunicule? îl întrebai surprins şi mirat deopotrivă. Bunicul privea înspre altă lume dincolo de orizonturi. – Da’ ce-a fost la Aiud? Ai fost acolo? Te rog să îmi spui. M-a strîns puternic de mînă, m-a privit adînc şi cu un oftat plin de nelinişti spuse: – Promiţi că n-o să spui la nimeni, să fie taina noastră. Ca la părintele Constantin sub epitrarfir. Am răspuns bărbăteşte. Ştiam că îi face plăcere: – Promit bunicule! – Bine nepoate! Şi mă sărută. Mustaţa albă şi moale mă gîdili. Zîmbi. – Da, am fost acolo. Era…era o mănăstire. Prin suferinţă, lacrimi şi rugăciuni prietenii mei de acolo au transformat locul în mănăstire. Ce oameni frumoşi… Unii au rămas acolo, la Rîpa Robilor…Trei ani am fost şi eu la şcoala lor, şcoala întîlnirii cu Dumnezeu, la El acasă. Acolo, şi Iisus intra la ei în celulă, în chilie mai bine zis… S-a ridicat repede, tinereşte şi dînd a înţelege că lecţia de istorie s-a terminat mă bătu părinteşte pe umăr: – Şi ţine minte: în viaţă ca să le ştii pe toate şi să judeci drept trebuie să asculţi şi tăcerile… Aşa era la şcoala bunicului, un adevărat banchet spiritual. Pe la şcoala din satul Humuleşti nimic despre toate astea. Abia peste vreo doi ani – eram printr-a şaptea – tovarăşul profesor de istorie ne-a vorbit despre ex Regele Mihai; cum a fugit el din ţară cu un tren plin de aur şi tablouri. Iar noi, în ţară am rămas şi mai săraci. Surprins despre ce-am aflat la şcoală, vreun an de zile m-am tot gîndit dacă să-i spun bunicului sau nu. Să-l las aşa, neştiutor, că prea le ştia pe toate. Şi nu i-am spus! Şi bine-am făcut, c-ar fi rîs de mine şi-acum, dincolo de moarte, dintre sfinţi, văzînd ce nepot deştept are. Aşa era bunicul: credincios, sfătos, şugubăţ, înalt, cu chip impunător, cu ochi albaştrii, cu părul alb, îmbrăcat în cămeşă şi iţari albi strînşi bărbăteşte cu curea lată; o frumuseţe molipsitoare, venită parcă din altă existenţă. Aşa era şi calendarul lui de pe peretele de la Răsărit de sub icoanele din camera mare: plin de mari sărbători, de sfinţi, de istorie, de întîmplări, de sfinţenie. Plin de viaţa bunicului meu. Cîteodată mi se face dor de privirea lui albastră, de gustul de pere busuioace, de poveştile lui pline de taine, de ploi putrede de Sînta- Maria-Mare, de cana de lapte cald şi dulce. De toată lumea lui pierdută, ca amintirile ce tot năvălesc peste mine…Mi se face dor, tare dor dar nu le mai găsesc. – A, încă ceva. Dar vă spun mai în şoaptă, să nu audă bunicul, nu vreau să îl supăr. Nici bustul Mareşalului lui drag de la Gara din Piatra nu l-am mai găsit. Odată, cu bunicul am depus acolo o floare. O dată ca niciodată…O lume în care Frumosul, Adevărul, Dumnezeu şi omul erau mereu împreună, alcătuind omul vechi, omul frumos ce sta de veghe la ordinea morală a lumii, a omului frumos care este ca un suspin hristic pentru lumea asta ce pare să facă implozie morală. Doar calendarul acela, din camera de ospeţie a bunicului poate depune mărturie oricînd despre clipa aceea frumoasă a eternităţii, clipă a copilarie mele. Pentru istorie şi pentru curiosi el poartă şi un nume: „Calendar creştin-ortodox pe anul 1972“. O filă de istorie românească!

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prima pagină

Chiar nu ne e ruşine? Politicienii vor voturi, nu educaţie. Iar noi le dăm voturi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Politicienii vor voturi, nu educaţie. E concluzia simplă, accesibilă oricui analizează ceea ce se întâmplă în România pandemicului an 2020. Pentru că, aşa ne spun acum politicienii noştri, în septembrie vom avea alegeri pentru ei, nu şcoli deschise pentru copiii noştri.

 

Masca, bună sau “nebună”, ne-o punem pe bot în septembrie să băgăm în urne buletinul de vot care să le certifice privilegiile lor, politicienilor, pentru încă patru ani. Pentru copiii noştri nu avem nicio mască în debara şi acceptăm în septembrie “învăţământul on-line”, un postpai de educaţie mai diluat decât era nechezolul ce ne ţinea loc de cafea în perioada comunistă, în loc să facem tot posibilul să le oferim o educaţie adevărată, cu ei în bănci, iar la catedră cu dascăli în carne şi oase, nu virtuali, care să-i pregătească pentru viaţă.

 

Iar ca să aibă o viaţă mai bună ca a noastră, copiii noştri au nevoie de educaţie. Adevărată. Altfel, vor accepta şi ei, aşa cum din păcate am acceptat şi noi, doar pâine şi circ. În loc de educaţie şi cultură. Asta ne-au dat politicienii şi majoritatea dintre noi am acceptat bucuroşi. Şi aşa, cu pâine şi circ în loc de educaţie şi cultură, am ajuns dintr-o naţiune o gloată infectată de toţi viruşii sărăciei şi ignoranţei.

 

Am ales “pâine”, adică acele pomeni electorale, fie ele sticle cu ulei şi pungi cu făină, fie ele doi, trei lei la salariile minime, pensiile minime sau pomenile minime, denumite pompos venit minim garantat. Am ales circ, adică bălăcăreala continuă a politicienilor agramaţi, bolfoşi şi lacomi după avuţie, formând o cloacă de nedescris în care înjurătura şi stucheala de mahala ţineau loc de discurs politic.

 

Nici n-am cerut educaţie, nici n-am cerut cultură, că ne-am umplut burdihanele cu făina şi uleiul electorale şi ne-am distrus ochii şi urechile cu orăcăiala netoată a “aleşilor” ajunşi în jilţuri publice după ce au dospit ani la rând în drojdia unei societăţi muribunde. De unde să mai avem apetit pentru educaţie şi cultură când ne-am hrănit până la vomă din troaca cu lături pe care politicienii ne-au pus-o dinainte?

 

Dar asta ar trebui să ţină de greşelile trecutului. Însă, în pandemicul an 2020 se pare că suntem din nou dispuşi să facem nelegiuita alegere: să-i lăsăm pe hulpavii de la penele, pesede, usere sau alte“le” să ne dea circ, respectiv alegeri, în loc de educaţie, adică să le impunem să găsească soluţii pentru o educaţie adevărată pentru copiii noştri.

 

Ne freamătă nările la mirosul rânced al pomenilor electorale expirate şi pline de viermi şi se pare că suntem dispuşi să mai sacrificăm odată viitorul copiilor noştri pentru a ne tăvăli porcesc în lăturile aruncate de politicieni.

 

Poate unora le va părea dur limbajul. Dar nu e mai dur decât durerea de a vedea că politicienii, mulţi dintre ei cu diplome cumpărate, vor voturi, nu educaţie, iar noi le dăm voturi. Râgâind satisfăcuţi că am mai apucat odată să ne ghiftuim cu resturile lor electorale. Iar în răstimp, copiii noştri poate nu vor ajunge ciumaţii Europei, dar sigur vor ajunge needucaţii Europei. Asta vrem?

 

P.S.: Pentru corectitudine, mărturisesc că şi eu aş fi rămas poate zoios printre lături, vorbind despre alegeri şi nu despre începerea şcolii în condiţii “normale”, dacă nu m-ar fi tras de urechi un prieten care mi-a spus că e anormal şi criminal că politicienii vor alegeri în septembrie, nu deschiderea şcolilor. Mulţumesc prietene.

Citește știrea

Actualitate

Acuzat de trafic de influenţă, preşedintele CJ Neamţ, „atac“ la judecători

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în procesul în care este acuzat de trafic de influenţă, Ionel Arsene a cerut recuzarea magistraţilor de la Tribunalul Bacău ■ dosarul a fost strămutat în judeţul vecin la cererea inculpatului ■ şi cînd era judecat la Neamţ, preşedintele CJ a avut o solicitare similară, dar a fost refuzat ■ el a fost acuzat de DNA de două fapte de corupţie ■

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, nu-i prea are la inimă pe judecătorul de la Tribunalul Bacău, care instrumentează dosarul de trafic de influenţă. La ultimul termen al procesului, ce a avut loc pe la finele săptămînii trecute, pe 30 iulie 2020, inculpatul Ionel Arsene a cerut recuzarea judecătorului de caz.

Din acest motiv s-a acordat un nou termen, la finele lunii august. „Avînd în vedere cererea de recuzarea doamnei judecator Rusu Donighevici Daniela, amînă cauza pentru data de 27.08.2020“, conform Tribunalului Bacău. Rămîne de văzut ce vor stabili magistraţii în şedinţa următoare.

Reamintim că dosarul în care este judecat Arsene a ajuns de pe rolul Tribunalului Neamţ pe cel al Tribunalului Bacău, la cererea inculpatului, care a dorit să scape de „atenţia“ pe care i-o acorda presa. Anterior, cînd cauza era la Neamţ, Arsene a făcut o solicitate similară, cerînd recuzarea judecătorului care instrumenta dosarul, magistratul Constantin Magdalina. Nu a avut succes şi cererea a fost respinsă ca nefondată. „

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a d- nului judecător Constantin Magdalina, de la judecarea dosarului nr. 431/103/2018, cerere formulată de inculpatul Arsene Ionel. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare. Definitivă“, conform instanţei.

Ionel Arsene este judecat pentru două fapte de corupţie. Conform actelor de urmărirere penală, una dintre fapte ar fi avut loc în 2013, pe cînd Arsene era deputat în Parlamentul României. Totul a ieşit la iveală în urma unui denunţ al fostului primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Acesta le-a spus procurorilor DNA că în 2013 i-ar fi dat lui Arsene 100.000 de euro, pentru a interveni la vîrful Agenţiei Naţionale de Integritate şi a-l „anihila“ pe preşedintele de la acea vreme al Consiliului Judeţean Neamţ.

„În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă ca o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Anchetatorii au mai arătat că banii au fost remişi de martor într-un loc public, respectiv într-un restaurant din Bucureşti. Treaba nu a ieşit, Pinati ar fi cerut restituirea banilor, iar Arsene nu i-ar fi dat decît 20.000 de euro, fapt pentru care l-a denunţat. A doua faptă de trafic de influenţă ar fi avut loc tot în vremea în care Arsene era parlamentar.

„La data de 31 iulie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în aceeaşi calitate, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectiva le avea în derulare cu administraţiile bazinale. În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să faca demersuri în vederea alocării, de către A.N.A.R, a sumei anterior menţionate, demersuri rămase însă fără rezultat. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor imobile ce aparţin inculpatului“, conform comunicatului DNA de la data trimiterii în judecată a şefului CJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

UPDATE: Mandatul primarului de Roman a încetat prin ordin de prefect. Reacţia lui Micu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Prefectul de Neamţ, George Lazăr, a semnat, luni, 3 august, ordinul de încetare a mandatului primarului municipiului Roman, Lucian Micu. Ordinul poate fi atacat în instanţă în termen de 10 zile. Lucian Micu a fost declarat incompatibil prin decizie definitivă a Înaltei Curţi.

Vom reveni.

UPDATE – Primarului Micu i se trag toate problemele din perioada 2012-2016 cînd a fost şi consilier local şi viceprimar, dar a făcut parte şi din consiliul de administraţie al Spitalului Roman. Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat, l-a declarat incompatibil şi după lupte în instanţă care au durat ceva timp Înalta Curte a dat o sentinţă definitivă în favoarea ANI. Prefectul de Neamţ a declarat în conferinţa de presă menţionată că întârzierea acuzată de unii privind emiterea unui ordin a fost determinată exclusiv de dorinţa de a primi toate informaţiile şi adresele solicitate de la instituţiile care au avut un cuvânt de spus, din punct de vedere legal, legat de situaţia primarului de Roman. Iar ordinul a fost emis în termenul legal impus de legislaţia în vigoare, a mai precizat prefectul de Neamţ. Rămâne de văzut dacă Lucian Micu va putea sau nu candida pentru un nou mandat de primar la Roman, stabilirea acestui lucru nefiind în “apanajul” Prefecturii Neamţ, conform celor declarate în conferinţa de presă susţinută luni, 3 august.

UPDATE 2: “Am aflat din presă că romașcanul George Lazăr, în calitatea sa de prefect, a emis ordinul de încetare a mandatului meu de primar al municipiului Roman. Aștept și hârtia oficială, așa cum este firesc. Decizia sa nu schimbă cu nimic planurile mele. Voi candida, pentru că am muncit în acești trei ani pentru Roman și vreau să continui să-mi duc proiectele la bun final. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în acest prim mandat și sunt sigur că voi ști să-i țin aproape pe cei care merită și în următorul. PS: voi continua ca, de pe această pagină, să vă țin la curent cu activitatea mea și a echipei care construiește pentru Roman!”, a postat pe Facebook Lucian Micu.

Citește știrea

Trending