Contactează-ne

Cultural

Bucuraţi-vă, români! Puneţi-vă poalele în cap!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Impietate! Atentat la bunul simţ! Aflăm, din presa locală şi centrală, că de ziua culturii naţionale şi a poetului naţional, la Botoşani, a avut loc Gala Premiului Naţional de Poezie, ediţia 27. Nu comentez reuşitele şi nereuşitele evenimentului, după cât se pare, un mix puţin fericit dar, foarte probabil, profitabil pentru unii. Nu şi pentru memoria lui Eminescu şi pentru cei care-l preţuiesc. Mă limitez să salut naşterea unei noi stele pe firmamentul poeziei naţionale, în persoana Medeei Iancu, vedeta galei, etichetată poetă şi variantă cu fustă a lui Emil Brumaru. Ea a fost premiată pentru volumul „Delacroix este tabu – Suita românească“, dedicat (conform unor voci docte), unor versuri cu conţinut pornografic şi feminist. Adică exact ce lipseşte literaturii noastre pentru a pătrunde, şi mai şi, în patrimoniul cultural universal. Ar fi nepotrivit să nu fac parte cititorului nemţean de poemul-mesaj oferit publicului botoşănean şi nu numai, cu menţiunea că nu ştiu dacă făcea parte din volumul premiat sau era un supliment:

„Eu sunt tipa pe care aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o curvă, prostituată/ Persoană, persoană, persoană/ Eu sunt tipa pe care o urâţi, aş fi trebuit să fiu băiat, astfel aş fi lângă voi/ Şi dacă un poet ejaculează pe faţa unei femei este artă/ Şi dacă un poet f…e (Nota noastră: la lectură, punctele nu înlocuiesc literele) o femeie în timp ce doarme este artă, nu viol/ Îmi pare rău, nu sunt poemul victimei pe care îl aşteptaţi /Îmi pare rău nu sunt poeta europeană, cool, nu sunt tipa care spune la microfon: eroul este un bărbat./ Nu sunt poemul care să te excite, nu sunt în poemul în care să mă forţezi/ Nu am scris suficient de bine pentru tine, România, nu am fost suficient de cuminte pentru tine, România/ Nu am spus nimănui România/ Nu ţi-am lăudat suficient violul România, nu ţi-am slăvit eroii România, nu ţi-am citit scriitorii România./ În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului, Amin, Amin, Amin a spus curva/ A spus prostituata, a spus mama şi fiica. Îmi pare rău, nu m-am sinucis România, îmi pare rău nu sunt strofa ta preferată despre sex/ Poemul despre viol eşti tu România poemul despre hărţuire eşti tu România, poemul despre abuz eşti tu,România/ Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pântec România./ Mai ştii? Aplaudaţi. Aplaudaţi. Aplaudaţi… Nu sunt pornografia ta, România, nu voi aştepta întinsă să-mi faci felul/ Nu sunt gluma ta despre viol, în literatură nu se discută despre asta, în familie nu se discută despre asta/ Şi noi fetele aşa murim şi tu România spui mereu: poetul, poetul, poetul“.

Aşa ceva se poate întâmpla în România anilor noştri, după douăzecişiopt de ani de libertate a cuvântului. Mahalaua, suburbanul, maidanul, golănia pură invadează bunul simţ. Nu ar fi locul şi momentul în care Consiliul Naţional al Audiovizualului să aplice nişte pedepse usturătoare? Nu, membrii acestui for nu ştiu cum să-şi rumege bunăstarea şi stipendiile grase. Nu, nu e treaba lui. Cum nu e treaba lui să oprească nu ştiu ce predicatori să se exhibe în văzul lumii, pe sticla televizorului (culmea culmelor, chiar şi pe postul „Trinitas“, al Patriarhiei) cu minuni şi vindecări pe bandă rulantă. Biata noastră Românie! Biata noastră poezie! Un gen literar compromis de cohortele de poeţi apăruţi peste noapte, premiaţi de Uniunea Scriitorilor, lăudaţi şi adulaţi de revistele noastre literare, de critica noastră literară, în selecţii de tip… „best of“ şi comparaţi cu nu ştiu ce poeţi consacraţi ai lumii. Să fim cinstiţi, de ce am numi carte/volum de poezie o culegere de texte scurte din care nu poţi să alegi o singură metaforă sau o figură de stil, o expoziţie sau mai bine zis, un conglomerat întâmplător, haotic, de cuvinte aduse unul lângă altul cu tasta, cu pumnul, cu lopata, cu găleata, fără rimă, fără ritm, fără cadenţă, semne de punctuaţie şi abateri flagrante de la regulile limbii noastre. De ce s-ar chema o asemenea alcătuire o poezie sau, şi mai şi, poem? Când, de fapt, nu e vorba decât de o proză scurtă, bezmetică, o alcătuire care nu păstrează din poezie decât alinierea la stânga, eventual cu literă mare. Uneori nici atât. Nu mă îndoiesc că avalanşa asta de poeţi, care insultă şi compromite însăşi noţiunea de poezie dar, mai ales, generaţii întregi de poeţi adevăraţi, a uitat de radieră şi de tasta „delete“ (şterge) şi nu se mai oboseşte să recitească, să revizuiască spuma, chintesenţa talentului ei poetic şi dă fuga la tipografie, ca nu cumva, Doamne păzeşte, perlele /diamantele născute din apă de ploaie să se prăpădească şi omenirea să fie văduvită pentru vecie de creaţiile ei. Nu mă credeţi? Vă ofer o mostră de poezie, cu specificaţia că selecţia este absolut întâmplătoare, din păcate, aidoma a mult din ce se cheamă poezie modernă şi nu fără a-mi cere iertare de la autor că i-am invadat intimitatea.

„Din loc în loc echimozele/ Îi pătau obrazul de efeb/ Nu se potriveau/ De unde aspiraţia spre albăstrimitate/ De unde aversiunea faţă de fecoritate/ Ochiul de raze plin ieşea din triunghi/ Sus pe ceruri lumină totală/ Echimoze şi şanţuri pe faţa lui/ Într-o clipă fatală/ Mai lungă decât însăşi viaţa mea/ Ce mă acoperă numai în urmă/ Fără vedere/ Cu ochiul pur în ochi pereche/ Cu ochiul negru adâncit în adâncimea însăşi/ Ca luciul violent şi stins al morţii/ Între vii“.

N-am pus nimic de la mine, m-am limitat doar să schimb ordinea versurilor, să suprim câteva vocabule parazite şi repetate ori să le articulez, într-o înlănţuire cât de cât logică şi necesară, cu oarece legătură între ele şi să… „traduc“ în limba română întregul, cu semnele de punctuaţie cuvenite. Uitaţi ce-a ieşit:

„Din loc în loc, /echimozele/ şi şanţurile de pe faţa lui/ Îi pătau obrazul de efeb. / Nu se potriveau/ Cu ochiul pur adâncit în ochiul negru pereche. /Sus pe ceruri, / Ochiul de raze plin ieşea din triunghi, / Lumină totală, într-o clipă fatală. /Luciul violent şi stins al morţii,/ Mai lungă decât însăşi viaţa mea/ Între cei vii, /Mă acoperea numai în urmă. /De aici aspiraţia spre albăstrimitate/ Aversiunea faţă de ferocitate“.

Invit cititorul să aleagă una dintre cele două variante, nu fără a-mi exprima convingerea că, din aceleaşi versuri, din acelaşi material dar cu puţin efort şi cu un minimum respect pentru poezie, variantele posibile ar fi din ce în ce mai reuşite. Oricum am privi lucrurile, poezia nu poate fi acceptată ca gen literar facil, de divertisment. Dacă o proză poate fi bună, bunişoară sau proastă, poezia nu trebuie, nu poate fi decât bună sau foarte bună. Spunea, nu de multă vreme, un condeier adevărat, că toate gospodinele fac cozonac, dar nu toţi cozonacii seamănă. Corect! Poezia este genul literar cel mai greu, în care absolutul, perfecţiunea trebuie ţintite, chiar dacă nu vor fi atinse. Oricât ne-am desprinde de tiparele ei vechi sau învechite, poezia căzută în lejeritate compromite însăşi idea de poezie şi literatură. Nu e nepotrivit să revigorăm, să aducem în actualitate acel splendid „Deocamdată NU“ al presei de dinainte de ’89, ceea ce însemna: „mai citeşte cărţile de pe câteva rafturi de bibliotecă, mai înainte de a te avânta pe oceanul poeziei“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Festival de teatru cu premieră la TT

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ duminică, la TT, va fi jucată piesa „Frontal“, o adaptare după „Povestea unui om leneş“, textul şi regia find semnate de Gianina Cărbunariu, directorul teatrului pietrean

Ediţia cu numărul XXI a Festivalului de Teatru Piatra Neamţ a debutat deja, la mijlocul săptămînii, un bogat program de manifestări fiind programat pînă pe 2 octombrie. Organizatorii au decis ca tema acestei ediţii să fie „Succes!“. „Ne dorim ca Festivalul să fie un punct de întîlnire pentru generaţii diferite de artişti şi de spectatori, pentru oameni de teatru din diverse părţi ale Europei, pentru experienţe şi perspective provocatoare atît pentru teatru, cît şi pentru alte arte – film, muzică, dans, arte vizuale“, spune Gianina Cărbunariu, directorul Teatrului Tineretului. În total, în cadrul festivalului vor fi 29 de spectacole, participanţi din şapte ţări, patru concerte, cinci ateliere, patru lansări de publicaţii, două proiecţii de film documentar, 24 de sesiuni de discuţii cu publicul, etc. Vor fi şapte spectacole oferite de artişti şi companii din Franţa, Germania, Moldova, Polonia, Slovacia, Spania şi Turcia). „Mai mult decît o urare, tema actualei ediţii a Festivalului este o invitaţie la meditaţie, în cheie critică şi ironică, asupra poveştilor de şi despre succes ale societăţii de astăzi şi din trecutul recent. Ce înseamnă succesul individual versus succesul unei comunităţi (fie ea un grup sau o naţiune)? De ce în anumite momente istorice frustrările sociale au nevoie să fie compensate prin inventarea unor poveşti triumfaliste despre noi înşine? Se poate trăi şi crea în afara dihotomiei succes – eşec într-o lume în care fiecare încearcă să vîndă cît mai profitabil ceea ce are de oferit, iar piaţa de artă este şi ea un teritoriu important pe această hartă globală? Cît de vulnerabili sîntem în acest context, cum am ajuns în această situaţie şi care ar fi căile de ieşire? Ce loc mai au riscul, experimentul, gîndirea critică? Multe dintre poveştile de succes ale naţiunilor şi chiar ale indivizilor se construiesc astăzi, ca şi ieri, în conflict cu diferenţa, cu «ceilalţi». Există cîştigători şi învinşi sau, şi mai grav, oameni invizibili, umbre care sînt inevitabil necesare pentru a realiza contrast. Sîntem modelaţi să gîndim astfel sau e posibil încă să descoperim alte paradigme de gîndire? La 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier – cînd lumea se confruntă cu războaie şi conflicte ce distrug ţări, cu migraţie, inechitate socială, criză ecologică, polarizare a discursurilor, populism şi naţionalism -, o reevaluare a naraţiunilor despre trecutul recent e posibil să ne ofere sprijin în înţelegerea prezentului şi, poate, în imaginarea unui viitor. Festivalul prezintă astfel o serie de perspective artistice, semnate de artişti est- europeni (România, Slovacia, Polonia) ce pun întrebări legate de perioada de dinainte şi de după momentul de «succes» istoric din 1989: ce am reuşit să cîştigăm din ce-am visat şi ce am pierdut pe drum? şi, desigur: ce urmează să ni se întîmple? Ne dorim ca Festivalul să fie un meeting-point pentru generaţii diferite de artişti şi de spectatori, pentru oameni de teatru din diverse părţi ale Europei, pentru experienţe şi perspective provocatoare, pentru teatru şi alte arte. Vă aşteptăm cu drag la Festival!“, este invitaţia făcută de Gianina Cărbunariu, director general al TT şi curator al Festivalului de Teatru Piatra Neamţ. Astăzi, festivalul propune, la ora 11, la Casa Culturii din Tîrgu Neamţ, spectacolul „Iepurele alb“ (Teatrul de Artă Bucureşti. Apoi, la ora 20.00, la Piatra va fi reprezentaţia „Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine“, o producţie TT, în regia lui Radu Afrim. Duminică, la ora 11.00, „Iepurele alb“ poate fi vizionat în sala de festivităţi a Primăriei Roman. De la ora 16.00, la TT, „Legume“ este un spectacol din cadrul proiectului =Safespott, care promovează dezbateri pe tema diversităţii şi a toleranţei. De la ora 18.00, va fi premiera piesei „Frontal“, o adaptare după „Povestea unui om leneş“ de Ion Creangă, textul şi regia find semnate de Gianina Cărbunariu. Apoi, Alexander Bălănescu (violonist/compozitor) şi Ada Milea (actriţă/cîntăreaţă/compozitoare) vor fi protagoniştii unui concert pe scena TT.

Citește știrea

Actualitate

Mircea Romanescu, invitaţie la Atelier 2019, la Muzeul de Artă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ „Mircea Titus Romanescu nu bate pasul pe loc, adică şi această expoziţie aduce noutăţi. În rest, rămîne acelaşi pictor, artist citadin cu un background intelectual - asta se vede peste tot - şi un cuceritor al spaţiului“, a spus criticul de artă Emil Nicolae la vernisaj

Artistul pietrean Mircea Titus Romanescu revine în atenţia iubitorilor de frumos cu o nouă expoziţie. Ea este găzduită de Muzeul de Artă, vernisajul aparţinînd scriitorului şi criticului de artă Emil Nicolae. Expoziţia, care este intitulată „Atelier 2019“, este deschisă publicului timp de o lună, pînă pe 18 octombrie. „Vreau să remarc la un interval de cîteva săptămîni, o trecere, un viraj de la acurarelă la ulei, pentru că Mircea a închis un proiect foarte interesant – o primă ediţie a unui colocviu naţional de acuarelă «Iulia Hălăucescu» la Tarcău. Mircea Titus Romanescu nu bate pasul pe loc, adică şi această expoziţie aduce noutăţi. Nu e o fractură evidentă, tranşantă cu ceea ce a făcut pînă acum, cu ceea ce au remarcat criticii, adică un fel de neocubism, cum zicea Constantin Prut, sau expresionism abstract, ceea ce nu cred că era adevărat. Ceea ce mi se pare mie că se întîmplă acum în lucrările din această expoziţie este o «înmuiere» a desenului, adică linia curbă începe să cîştige teren mai mult decît linia dreaptă, frîntă din compoziţiile anterioare şi un fel de încălzire, de melancolizare a cromaticii, pentru că, pînă la urmă, în arta lui Mircea aceste două elemente sînt importante: desenul, construcţia şi cromatica. În rest, rămîne acelaşi pictor, artist citadin cu un background intelectual – asta se vede peste tot – şi un cuceritor al spaţiului“, a arătat criticul de artă Emil Nicolae. Despre el, ca artist şi noile sale creaţii, Mircea Titus Romanescu a explicat: „S-a observat foarte bine că există o anumită intrare într-o cheie spre figurativ, această «înmuiere» a liniei, cum a spus domnul Nicolae, spre viaţă şi spre contactul cu natura, pentru că în natură sînt atît de puţine lucruri unghiulare, sînt mai mult în linii unduitoare şi în ideea de creştere şi de dezvoltare în sensul vieţii. Revenind la titlul expoziţiei, am vrut să accentuez faptul că această schimbare în tendinţa de revenire la o anumită tehnică de lucru în straturi, începînd de la fondurile întunecate spre lumină, care era practicată în Renaştere. M-a scos din acea idee modernă şi postmodernă de juxtapunere a culorii, de căutare a saturaţiei, a efectelor fauve, şamd. Această reconectare abia a început de vreo doi-trei ani şi am încercat să o concentrez în această expoziţie“.

Tabăra de creaţie de la Tarcău

Revenind la tabăra de creaţie de care vorbea criticul Emil Nicolae, ea a avut loc luna trecută, la Brateş, Tarcău, fiind organizată în cadrul proiectului Simpozion de acuarelă Iulia Hălăucescu, act cultural-artistic pus la cale de Fundaţia Mircea Titus Romanescu, în parteneriat cu administraţia Tarcăului. Au răspuns invitaţiei organizatorilor nume importante în acuarelistică, Grigore Carată (Tulcea), Corneliu Drăgan, (Tîrgovişte), Iosif Haidu (Braşov, Arcadie Răileanu, artist român din Basarabia stabilit la Piatra Neamţ) şi Mircea Romanescu. Alături de ei au fost prezenţi şi nouă talentaţi copii ai şcolii din Tarcău, care au deprins prime noţiuni de pictură. Apoi, ce au „smuls“ învăţăceii naturii din jur au transpus, cu migală şi răbdare, în metafore plastice cu ajutorul culorilor. Creaţiile taberei au fost prezentate în cadrul unei expoziţii de acuarelă la o pensiune din zonă. „Tabăra de creaţie a fost o adevărată minune. Ar fi păcat ca opera unui creator de importanţa Iuliei Hălăucescu să se oprească la nivelul operelor sale expuse în muzeu. Rostul taberei este de a continua opera de tip acuarelă“, declara Arcadie Răileanu. Tot în cadrul proiectului a a vut loc, la Muzeul Iulia Hălăucescu din Tarcău, un simpozion de acuarelă dedicat memoriei artistei plastice, care a văzut lumina zilei în urmă cu aproape un secol pe aceste meleaguri şi pe care criticul valentin Ciucă a numit- o „Doamna acuarelei româneşti“. „Proiectul se doreşte a fi un omagiu adus doamnei Iulia Hălăucescu, pe care am cunoscut-o şi alături de care, eu şi soţia mea, am petrecut multe clipe minunate. Apoi, considerăm că tabăra este un bun prilej de a instrui pe toţi tinerii ce doresc să afle unele taine privind acuarela, ca formă a picturii“, declara pictorul Mircea Romanescu.

CV de artist

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici (UNESCO), Mircea Titus Romanescu s-a născut la 16 august 1950, la Piatra Neamţ. A urmat, între 1969 şi 1974, Institutul Politehnic Bucureşti, iar între 2004 şi 2006 pasiunea pentru artă îl determină să urmeaze cursurile Facultăţii de Arte din Timişoara, obţinînd un master în Management şi impresariat în arte vizuale. Biografia artistică a lui Mircea Titus Romanescu include numeroase participări la expoziţii naţionale şi internaţionale. În anii 2002 – 2003, expoziţia personală „Lumină şi culoare“, organizată de Institutul Cultural Român este itinerată în Austria şi Cehia. Anii următori îl surprind pe artistul pietrean cu expoziţii personale sau colective în ţară, dar şi în Olanda, Austria, Cehia, Italia, Germania, Republica Moldova, Belgia, Franţa sau Polonia. În 2012 este invitat să expună la Daliko Gallery în Krems, Austria. Participă cu expoziţii de grup la Bienala Internaţională de Artă Contemporană, Florenţa, 2009, şi la Salonul Internaţional de artă „Le Monde de la Culture et Arts“, Cannes, 2012. Lucrările sale se află în muzee şi colecţii de artă din România, Cehia, Italia, Franţa, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, etc. Dintre premiile obţinute de Mircea Titus Romanescu menţionăm locul I la Festivalul naţional din 1987, cîştigător al concursului de artă plastică Cooymans Covalenco Gallery, Olanda, 1994 şi medalia de Aur (pictură) a Salonului Grand Prix de Prestige MCA Azur 2012 Cannes, 2012.

Citește știrea

Actualitate

„Muzica este prima şi ultima mea iubire“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ acesta este titul întîlnirii cu compozitorul Eugen Doga la Biblioteca Judeţeană ■ acţiunea va avea loc marţi, 24 septembrie, cu începere de la ora 17 ■

Eugen Doga, compozitorul din patrimoniul UNESCO, vine la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ Neamţ. „Muzica este prima şi ultima mea iubire“ este titlul întîlnirii de suflet care va avea loc la instituţia de cultură marţi, 24 septembrie, ora 17.00, în Sala Cupola. În cadrul acestei acţiuni, admiratorii marelui compozitor vor avea ocazia să cunoască frînturi din biografia maestrului şi istorii din spatele unor creaţii relatate de însuşi compozitorul Eugen Doga. Prezentarea va fi făcută de Eugenia Tofan, de la Academia de Ştiinţe a Moldovei – persoana care ţine agenda evenimentelor compozitorului-academician Eugen Doga şi promovează imaginea celebrului artist de mai mulţi ani – în dialog cu Viorica Moraru. Evenimentul va fi însoţit de un moment muzical susţinut de Sara Stroici (vioară), Adrian Stroici (pian), precum şi de un moment artistic al elevelor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca“ Piatra Neamţ. Maestrul Eugen Doga s-a născut în 1937, în satul Mocra, în partea de est a rîului Nistrului, pe atunci în componenţa Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, din cadrul RSS Ucrainene, în prezent un teritoriu ocupat de un regim separatist, susţinut de Federaţia Rusă. Opera lui Mihai Eminescu a marcat o bună parte a creaţiei maestrului Eugen Doga. Într-un interviu pentru Radio România Chişinău maestrul mărturisea că nu poate trăi nici o zi fără Eminescu, chiar dacă s-a apropiat tîrziu de creaţiile lui. Opera lui Mihai Eminescu şi dragostea zbuciumată dintre poet şi Veronica Micle a marcat creaţia din ultimii ani a compozitorului. În 2017 au fost publicate volumele „Dialogurile dragostei“, arii şi romanţe semnate de compozitorul Eugen Doga şi inspirate din iubirea cutremurătoare a marelui nostru poet Mihai Eminescu şi Veronica Micle. „Tot ce îmi cade în mîini de Eminescu mă aprinde din ce în ce mai profund. Eu cred că aceste două mari personalităţi din istoria culturii româneşti, a literaturii, în special, dar şi a muzicii, erau create una pentru alta. Cred că multe lucrări nu ar fi apărut dacă cei doi nu se cunoşteau. Veronica era o poetesă genială. Are puţine poezii, dar sînt grozave. Ea nu s-a consacrat acestei activităţi, avea altele pe cap, o viaţă anevoioasă, a rămas văduvă de jună, cu doi copii, fără resurse de existenţă, dar totuşi încerca să scrie şi poezii. Nişte poezii extraordinare, atîta dragoste, atîta căldură, atîta ură, devotament, pasiune, atîta spaţiu în aceste sentimente. Nu le găseşti la nimeni în literatură. Era într-adevăr cu dorul nemîngîiat. A fost un jeratec în cenuşă. Păcat că viaţa nu a suflat în acest jeratic ca să se transforme într-o flacără. A dus o viaţă foarte anevoioasă şi plină de ură din partea societăţii“, mărturisea compozitorul Eugen Doga. Recent la Chişinău a avut loc lansarea unui volum dedicat maestrului: „ABCDOGA. Un destin în Do major“ semnat de criticul de artă Larisa Turea.

Eugen Doga, compozitor

Eugen Doga a studiat la Şcoala de muzică din Chişinău, clasa violoncel la profesorul P.I. Baccinin (Pablo Giovanni Baccini, de origine italian). A absolvit Conservatorul din Chişinău, clasa violoncel (în anul 1960) şi clasa de teorie şi compoziţie (în anul 1965), precum şi cursul de dirijare simfonică. A lucrat în Orchestra Radio (1957-1962), a început să compună muzică. În anul 1967 debutează în cinematografie, scriind muzica pentru filmul „Se caută un paznic“ al studioului „Moldova-Film“. A colaborat cu studiourile „Mosfilm“, „Dovjenko“, „Belarus-film“, „Ecran“, precum şi cu studiouri din Bucureşti, Munchen, Belgrad, Taşkent şi altele. Eugen Doga a scris muzică pentru circa 200 de filme, inclusiv pentru „Maria, Mirabela“, coproducţie româno-sovietică. A colaborat fructuos cu regizorul Emil Loteanu – filmele „Lăutarii“, „O şatră urcă la cer“, „Anna Pavlova“, „Gingaşa şi tandra mea fiară“. Este autorul baletelor „Luceafărul“, „Venancia“, „Regina Margot“, circa o sută de lucrări instrumentale şi corale, şase cvartete, muzică pentru 13 piese de teatru, sute de cîntece şi romanţe, circa 70 de valsuri, creaţii pentru diferite instrumente muzicale, muzică pentru copii. Un loc aparte în creaţiie lui Eugen Doga îl ocupă opera clasicului român Mihai Eminescu şi a Veronicăi Micle. Peste 50 de lucrări pe versurile lui Mihai Eminescu şi Veronica se regăsesc în opera „Dialogurile dragostei“. Salonul de muzică „Eugen Doga“ găzduieşte sute de vizitatori, invitaţi în casa maestrului cu diverse ocazii, în special de ziua lui Eminescu. Salonul are menirea de a populariza muzica, de a uni oamenii de creaţie, oamenii de afaceri, politicienii, precum şi iubitorii de muzică, pictură, poezie. Eugen Doga este autorul Imnului Chişinăului, cetăţean de onoare al Chişinăului. Numele lui Eugen Doga îl poartă şcoala de muzică în care viitorul compozitorul a început să studieze muzica, o stradă pietonală din Chişinău, precum şi o mică planetă, cu numărul 10504, situată cu orbita între Saturn şi Marte.

Citește știrea

Trending