Contactează-ne

Fotbal

Bradu Borca, parcurs fără greşeală în Liga 4

Știe publicată cu

în data de

Cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat, Bradu Borca îşi continuă parcursul excelent în fruntea Ligii 4 de fotbal. Duminică, în etapa de Florii (a 15-a), gruparea de pe Valea Muntelui s-a impus clar, cu 4-0 (3-0), în disputa cu FC Ozana Tîrgu Neamţ, a treia formaţie de pe podium mărind la 9 puncte distanţa faţă de echipa de sub Cetate. De menţionat că Ozana mai are de recuperat un joc restant (cu Energia Pîngăraţi) şi, în cazul unei victorii, ecartul ar fi de 6 puncte. În meciul de la Mădei, gazdele au risipit destul de repede dubiile după ce au deschis scorul încă din minutul 2 şi şi-au mărit avantajul (’26) prin reuşitele lui Crengăniş. În minutul 32 Moisi a dus scorul la 3-0, iar veteranul Onofraş a închis tabela în minutul 91. Jocul de duminică, 21 aprilie a fost primul dintr-o serie de trei dueluri programate într-un interval scurt între cele două echipe. Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.00, FC Ozana va primi pe Bradu Borca la Tîrgu Neamţ, în meciul tur al semifinalei Cupei României – faza judeţeană Neamţ, iar peste exact o săptămînă, pe 1 mai, va fi jocul retur, pe terenul de la Mădei. Revenind la etapa de pe 21 aprilie, într-un alt meci important, Victoria Horia s-a impus într-un derby zonal în faţa celor de la Moldova Cordun şi este aproape de confirmarea matematică a prezenţei în faza play-off. În al treilea joc al rundei, Speranţa Răuceşti nu a avut emoţii cu ultima clasată, Energia Pîngăraţi şi a mai adunat trei puncte aşteptînd un pas greşit al liderului. Rezultatele etapei a 15-a: AS Bradu Borca – FC Ozana Tg. Neamţ 4-0 (3-0); CS Speranţa Răuceşti – Energia Pîngăraţi 11-0 (6-0); Victoria Horia – Moldova Cordun 3-1 (1-1). În week-end s-au disputat şi jocurile din eşalonul inferior, Liga 5. În seria A, toate cele cinci partide ale etapei a 13-a s-au disputat duminică, 21 aprilie şi s-au încheiat cu următoarele rezultate: A.S. Grumăzeşti – Zorile Urecheni 2-5 (0-3); Stejarul Ţibucani – Voinţa Dochia 4-3 (4-1); Ozana Timişeşti – Vulturul Costişa 3-2 (1-1); Flacăra Brusturi – ASF Girov 4-3 (2-0); Bravo Bodeşti – Viitorul Podoleni 4-1 (4-1). Lupta de pe podium între Ozana Timişeşti şi Vulturul Costişa a fost echilibrată, dar şi spectaculoasă, cu cinci reuşite, la final oaspeţii trebuind să accepte prima lot înfrîngere din acest campionat. Cu cinci runde înainte de finalul sezonului regulat, liderul Bravo Bodeşti şi Vulturul Costişa continuă să fie favorite la calificarea în faza play-off. În Seria B, etapa a 10-a a debutat sîmbătă, cu jocurile de la Tămăşeni şi Bozieni, pentru jucătorii care au celebrat duminică Paştele catolic. Rezultatele complete ale rundei: ACS Unirea Tămăşeni – Moldova II Cordun 5-1 (2-0); Voinţa Bozieni – Siretul Doljeşti 3-2 (1-2); AS WST Oniceni – Arsenal Văleni 1-1 (1-0); Voinţa Valea Ursului – Stejarul Stăniţa 7-0 (3-0). În Seria B mai sînt de disputat patru etape, şi doar liderul din Valea Ursului este sigur de prezenţa în play-off, în timp ce pentru al doilea loc se vor lupta cel puţin patru formaţii. La mijlocul săptămînii, miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.00 vor avea loc cele două jocuri din semifinalele Cupei României (manşa tur), faza judeţeană Neamţ: FC Ozana – Bradu Borca şi Bravo Bodeşti (Liga 5) – Victoria Horia. Cum duminică va fi sărbătorit Paştele ortodox, în campionat, jocurile etapelor din cele două ligi se vor disputa în devans, sîmbătă, 27 aprilie, de la ora 11.00.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

CSM Ceahlăul – micii campioni la Juniori D

Știe publicată cu

în data de

Echipa de Juniori D (U13) a CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a reuşit să se impună în întrecerea judeţeană la această categorie de vîrstă. Lucrurile au fost lămurite în ultima săptămînă şi astfel echipa pregătită de antrenorul Daniel Mahu Moisi va reprezenta judeţul Neamţ în faza zonală a Campionatului Naţional organizat de Federaţia Româna de Fotbal. CSM Ceahlăul nu a terminat încă sezonul pe plan judeţean (n.n. – este o restanţa de jucat), dar avînd 39 de puncte şi un golaveraj de 83-6, nu mai poate fi ajunsă sau detronată. „Prima noastră echipă la această categorie de vîrstă a făcut un campionat foarte bun. Nu am pierdut puncte pînă acum decît în trei meciuri, terminate la egalitate. Parcă mi-aş fi dorit un număr mai mare de jocuri, dar atîtea echipe s-au înscris şi am respectat competiţia şi am tratat-o cu cea mai mare seriozitate. Dar pentru că se simte nevoia de jocuri mai multe, am ales să mergem la cîteva turnee amicale la Cluj Napoca, la Braşov şi la Bucureşti pentru a da posibilitatea copiilor să joace mai mult şi pentru a vedea ce se joacă în alte zone ale ţarii. Ne pregătim de acum înainte de turneul zonal, fază a Campionatului Naţional în care sper să avem succes. Visăm să ne calificăm mai departe. Pînă atunci mai este, dar acum ţin să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi în acest sezon: părinţi, colegi, oameni care ne-au sprijinit la organizarea jocurilor de-a lungul sezonului“, a declarat antrenorul Daniel Mahu Moisi. CSM Ceahlăul va afla abia la finele lunii în curs numele tuturor adversarelor de la turneul zonal. În mod normal vor fi numai campioane judeţene în Iaşi, Bacău, Suceava, Botoşani şi Vaslui. Prima clasată la terminarea fazei zonale se califică în faza semifinală a întrecerii. Pînă acum, cert este că CSS Botoşani va fi la „zonă“, la fel LPS Vaslui şi FC Bacău. În judeţul Suceava, titlul se disputa încă între LPS Suceava şi ACS Juniorul Suceava, iar în judeţul Iaşi se aşteaptă desfăşurarea semifinalelor şi a finalei. De acolo pot apărea la „zonă“ una dintre echipele: Poli Iaşi 2006, Poli Iaşi 2007, Didi Junior Iaşi sau Unirea Ruginoasa. Turneul zonal va fi în perioada 5-9 iunie, într-o localitate ce va fi anunţată ulterior. „Aşa cum sînt cluburi care sigur îşi doresc organizarea, sigur ne dorim şi noi şi vrem să găzduim acest turneu la Piatra Neamţ“, a precizat antrenorul Daniel Mahu Moisi.

Citește știrea

Fotbal

Turneul final de futsal juniori, la Polivalentă

Știe publicată cu

în data de

Municipiul Piatra Neamţ va fi şi în luna lui Florar un centru de interes sportiv pentru o competiţie de nivel naţional. Federaţia Română de Fotbal a stabilit ca Sala Polivalentă să găzduiască turneul final al Campionatului Naţional de futsal juniori, ultima fază a competiţiei în care se va desemna echipa campioană la această categorie de vîrstă (sub 19 ani). Evenimentul va avea loc peste două săptămîni, în perioada 23-27 mai, atunci cînd la Piatra Neamţ se vor înfrunta cele mai bune 12 echipe de futsal din ţară. Alături de echipa gazdă, Futsal Ceahlăul, se vor lupta pentru titlul de campioană a ediţiei 2018-2019 următoarele formaţii: Futsal Odorheiu Secuiesc, Informatica Timişoara, Korondy Junior Corund, KSE Tîrgu Secuiesc, Viitorul Băleasa, CSM Tîrgu Mureş, West Deva, Ştiinţa „U“ Craiova, CSM Vaslui, United Galaţi şi Dunărea Călăraşi. Cele 12 echipe participante vor fi împărţite în patru grupe, iar cîştigătoarele (locurile I) vor evolua în semifinale şi în cele două finale. În total, pe parcursul celor 5 zile vor fi 16 meciuri de futsal (12 în grupe, semifinalele şi finalele – cea mică şi finala mare). Ceahlăul face parte din grupa C, unde va înfrunta echipele FK Odorheiu Secuiesc şi Korondy Junior 2017 Corund. Grupa A este formată din West Deva, Viitorul Baleasa şi Futsal Club Dunărea Călăraşi, Grupa B: CSM Tîrgu Mureş, KSE Tg. Secuiesc şi Ştiinţa „U” Craiova, iar Grupa D: Informatica Timişoara, CS United Galaţi şi CSM Vaslui. Prima clasată în fiecare serie se califică în semifinale, programate duminică, 26 mai, după cum urmează: 1A – 1D şi 1C – 1D. Juniorii de la Futsal Ceahlăul au ajuns în faza finală după ce au cîştigat seria I într-o luptă cu CSM Vaslui, şi după scorul general de 14-0 al dublei din play-off cu Bukovina Vicov.

Citește știrea

Fotbal

În fotbalul nemţean, punct şi de la capăt

Știe publicată cu

în data de

Autor

Echipele din primul eşalon de fotbal din Neamţ (Liga 4) vor disputa duminică, 19 mai, de la ora 11.00, ultimele jocuri din sezonul regulat. Rezultatele care se vor înregistra în această a 20-a rundă contează pentru stabilirea ierarhiei de la care primele patru echipe vor continua lupta în play-off. Înaintea disputelor, Speranţa Răuceşti ocupă fotoliul de lider, însă duminică va avea o încercare dificilă de a-şi păstra poziţia în condiţiile în care vor evolua în deplasare la Ozana Tîrgu Neamţ, cu un lot afectat de mai multe absenţe. Însă adevărata lovitură pe care liderul a primit-o în săptămîna premergătoare jocului de sub Cetate o reprezintă înregimentarea antrenorului Daniel Zavate chiar la gruparea tîrgnemţeană. Între cele două formaţii sînt doar două puncte, aşa că, în cazul unei victorii, Ozana ar putea trece pe locul I, la egalitate cu Bradu Borca. Proaspăta cîştigătoare a Cupei României, faza judeţeană, va avea duminică un meci teoretic facil cu Moldova Cordun, pe teren propriu, victoria fiind la îndemîna „pădurarilor“. În cel de-al treilea joc al rundei, Victoria Horia poate aduna de la Energia Pîngăraţi încă trei puncte la zestrea de 24 adunate în meciurile din sezonul regulat. Pentru echipele din Cordun şi Pîngăraţi vor fi ultimele apariţii în acest campionat, în timp ce formaţiile din Borca, Tîrgu Neamţ, Răuceşti şi Horia vor continua cu meciuri tur-retur (6 etape) înfruntarea pentru locul I şi posibilitatea de a susţine barajul pentru promovare în Liga 3, unde vor întîlni campioana judeţului Suceava. De menţionat că în această fază, cele patru competitoare vor porni cu jumătate din punctele acumulate, pe modelul întrcererii din Liga I Betano. Programul complet al etapei de duminică, în Liga 4 Neamţ: Bradu Borca – Moldova Cordun; Energia Pîngăraţi – Victoria Horia; FC Ozana Tîrgu Neamţ – Speranţa Răuceşti. Pentru majoritatea echipelor din al doilea eşalon judeţean, Liga 5, duminică, 19 mai, va fi ultima rundă, 14 formaţii urmînd să intre în vacanţă pînă în toamnă. Excepţie vor face patru fruntaşe ale celor două serii (Bravo Bodeşti, Vulturul Costişa, Voinţa Valea Ursului şi Arsenal Văleni), care vor continua să se bată pentru titlul de campioană al Ligii 5. În condiţiile în care se cunosc deja echipele care se vor duela în play- off, jocurile de duminică nu vor mai avea, practic nici o miză. În Seria A, etapa a 17-a, programează de la ora 11.00 partidele: Zorile Urecheni – Ozana Timişeşti; Flacăra Brusturi – Stejarul Ţibucani; Bravo Bodeşti – A.S. Grumazeşti; Viitorul Podoleni – Voinţa Dochia şi ASF Girov – Vulturul Costişa. În Seria B, în etapa a 14-a vor avea loc întîlnirile: Voinţa Valea Ursului – AS WST Oniceni; Voinţa Bozieni – Unirea Tămăşeni; Siretul Doljeşti – Arsenal Văleni şi Stejarul Staniţa – Moldova II Cordun.

FOTO: Gelu CRACANĂ

Citește știrea

Trending