Publicitate

- doi săteni din Ion Creangă au dosare penale după ce s-au întîlnit cu poliţiştii - ei prinseseră cu ajutorul unui laţ metalic un căprior - într-un alt caz, doi nemţeni sînt cercetaţi pentru braconaj după ce au mers la vînătoare în Suceava -

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanţii AVPS Roman, au organizat o acţiune de prindere în flagrant a unor persoane bănuite de săvîrşirea infracţiunii de braconaj cinegetic. S-a întîmplat vineri, 2 februarie, în jurul orei 18, cînd au fost depistaţi doi bărbaţi, de 44 şi 57 de ani, ambii din Ion Creangă. Într-un sac a fost găsit un căprior de talie mică, iar cercetările au stabilit că fusese prins cu ajutorul unui laţ confecţionat artizanal din cablu metalic. Suspecţii nu sînt vînători şi nu erau deţinători legali de arme. Vînatul braconat a fost indisponibilizat şi lăsat în custodia AVPS Roman. Cercetările continuă pentru braconaj cinegetic, constînd în practicarea vînătorii cu laţuri, respectiv vînarea în afara perioadelor legale la specia respectivă. Într-un alt caz, un bărbat şi o femeie din Pipirig, dar şi un sucevean au intrat în atenţia oamenilor legii pentru o faptă de la finele lunii ianuarie. Poliţiştii din Suceava au anunţat că nemţenii Gheorghe V., de 44 de ani şi Elena V., de 35 de ani şi Alexandru I. au fost depistaţi în timp ce aveau în maşina cu care se deplasau prin comuna Crucea o armă de vînătoare, precum şi 20 de kilograme de carne de la o specie de vînat.

În urma percheziţiei făcute asupra autoturismului Opel au fost ridicate o geacă din material textil tip camuflaj, avînd urme vizibile de culoare brun – roşcat cu aspect de sînge pe ambele mîneci, şase cartuşe cu glonţ şi nouă cartuşe calibrul 12, o armă letală de vînătoare şi un rucsac de culoare verde care prezenta în partea inferioară urme brun – roşcate cu aspect de sînge. În rucsac a fost găsită o toporişcă cu coadă din lemn, iar pe partea tăietoare se aflau urme cu aspect de sînge. În vehicul au fost găsite aproximativ 20 kg de carne de culoare roşiatică, ce părea a fi proaspătă, precum şi un cuţit cu lungimea de 21,5 centimetri, care prezenta fire de păr şi pete cu aspect de sînge. Toate bunurile menţionate îi aparţin lui Gheorghe V., au anunţat oamenii legii.

Pe 23 ianuarie, cu ocazia deplasării în teren pe fondul cinegetic Chiril, au fost găsite două schelete ale unor ciute, avînd capurile şi pielea lăsate la faţa locului, un rucsac de culoare verde şi un sac de rafie, în interiorul cărora era cam 50 kg de carne, posibil vînat. Gheorghe V. este cercetat pentru braconaj, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar Elena V. pentru complicitate la braconaj. Nemţeanul a fost pus sub control judiciar. (G. MUNTEANU, C. CALIMAC)

Sursă foto: http://www.tion.ro

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.