Contactează-ne

Diverse

Bicaz: Marea Unire, moment emoţionant la Carol I

Știe publicată cu

în data de

■ elevii internişti de la unitatea de învăţămînt bicăjeană au fost protagoniştii unui spectacol regizat chiar de ei ■ au reuşit să-şi surprindă profesorii ■ deosebit de emoţionaţi au fost cei 15 elevi basarabeni care studiază la Liceul Carol I ■

Interniştii Liceului Carol I Bicaz au comemorat, miercuri, 21 noiembrie, Centenarul Marii Uniri printr-o manifestare gîndită şi regizată de ei, fără prea multe sfaturi din partea corpului didactic. Astfel, demersul lor a încercat şi a reuşit să-şi surprindă dascălii prin sinceritatea comportamentului artistic. S-a intonat Imnul de Stat al României şi alte cîntece patriotice, au cuvîntat profesorii George Lazăr, directorul adjunct al liceului şi Mihaela Apetroiei, s-a recitat din poezia scriitorilor clasici români şi basarabeni, dar şi din creaţiile lirice ale unor elevi ce urmează cursurile liceale la Bicaz, s-au citit eseuri compuse de elevi şi s-au prezentat unele proiecte pe tema Marii Uniri, emanaţii ale inteligenţei tinerilor şcolari carolişti. Cei mai activi şi marcaţi de sentimentul patriotic s-au dovedit a fi elevii basarabeni, 15 la număr, care au reuşit să emoţioneze publicul prin sufletul pus în interpretarea textelor şi mesajul transmis tuturor celor prezenţi la adevăratul spectacol dedicat Marii Uniri. Au captat atenţia, prin sinceritatea manifestării, elevele Olga Vîrlan, Diana Comanac, Elena Dumitru, Alina Popovici şi lista ar putea continua. „Am avut emoţii foarte mari, dar am trăit un moment de adevărată mîndrie patriotică faţă poporul român. Sînt în primul an la Liceul Carol, dar m-am acomodat foarte repede. Mă simt bine şi prin asta îmi trece şi dorul de casă. Noi, moldovenii din Basarabia, dorim unirea, dar ce să facem dacă din prostia unora suferim toţi“, a afirmat, plină de sinceritate, Alina Popovici, basarabeancă de loc din Floreşti, o localitate de dincolo de Prut, pentru care Bicazul înseamnă un fel de „acasă». Şi totuşi, dacă e să spunem că de evenimentul cultural s-a îngrijit şi una dintre persoanele mature, musai s-o remarcăm pe Gabriela Balan, pedagog al Liceului Carol I, care s-a ocupat mai mult de organizarea programului de repetiţii. De supervizarea evenimentului s-au ocupat dascălii Mihaela Apetroie, Xenia Sîrbu, Roxana Dumitraşcu şi Mihai Apopei, avîndu-l alături pe directorul adjunct al instituţiei liceale, profesorul George Lazăr. „Am rămas plăcut surprinşi de ideea pusă în practică de către elevii ce stau la internat. Intersantă a fost maturitatea lor în alegerea textelor din care s-a compus coloana vertebrală a spectacolului şi felul serios în care au interpretat. Am sesizat că aceşti copii de vîrstă adolescentină simt nevoia de organizare şi participare la astfel de evenimente culturale, care să-i scoată din atmosfera lecţiilor pentru a doua zi. Doresc să-i felicit şi să-i asigur de tot sprijinul în continuarea unor astfel de acţiuni“, a declarat profesoara Mihaela Apetroiei.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Ţinutul Zimbrului, apreciat la Tîrgul de Turism de la Berlin

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ Bison Land se numără, pentru al doilea an, printre cele mai apreciate destinaţii turistice „verzi“ din lume ■ Gala competiţiei Global Top 100 a avut loc la Berlin, diploma fiind înmînată Viorelei Chiper, managerul Asociaţiei Ţinutul Zimbrului ■

Ţinutul Zimbrului se numără pentru al doilea an consecutiv printre cele mai apreciate destinaţii turistice „verzi“ din întreaga lume, nominalizate recent la Gala competiţiei Global Top 100. Evenimentul a fost organizat pe 6 martie în cadrul Tîrgului de Turism de la Berlin, organizatorii înmînîndu-i diploma Viorelei Chiper, managerul Asociaţiei Ţinutul Zimbrului. „Zilele trecute am fost prezenţi la ITB, unul dintre cele mai mari tîrguri de turism. Pentru al doilea an la rînd am fost incluşi între primele destinaţii sustenabile din lume la categoria Best of Nature. Mulţumim Romanian – American Foundation si Fundatiei pentru Parteneriat – Polgar-Tars Alapitvany pentru sprijin“, se menţionează pe pagina de Facebook a asociaţiei menţionate. Ţinutul Zimbrului este singurul obiectiv din România prezent în Top 100 Sustainable Destinations şi a fost înscris în competiţie sub denumirea Bison Land. În primul an demersurile de participare au fost făcute de echipa Parcului Vînători Neamţ, iar în al doilea, de către cei de la Asociaţia Ţinutul Zimbrului. „Este o prezenţă onorantă, mai ales că unele destinaţii sînt foarte cunoscute, cum ar fi Parcul Yellowstone din Statele Unite ale Americii. Înseamnă foarte mult, la nivel mondial, să fim alături de ei. Există avantaje, de exemplu activităţile de promovare. În stabilirea listei cîştigătorilor sînt implicate şi alte organizaţii care au legătură cu turismul sustenabil. Este o comisie care analizează destinaţiile, există un întreg proces, se solicită şi lămuriri“, ne spunea recent Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Vînători Neamţ. Potrivit aceleiaşi surse, povestea Ţinutului Zimbrului a început în 2005, cînd Administraţia Parcului Natural Vînători Neamţ a înregistrat la OSIM mărcile Ţinutul Zimbrului şi Bison Land şi cînd a prezentat, pentru prima dată, conceptul dezvoltării durabile a micro-regiunii. „În 2009 destinaţia noastră a primit recunoaşterea europeană, prin includerea în reţeaua EDEN(European Destinations of Excellence), în 2016 Ţinutul Zimbrului a devenit a patra destinaţie ecoturistică a României, astăzi recunoaşterea este una mondială. În ultima perioadă, «frîiele» destinaţiei turistice au fost ţinute de către Asociaţia Ţinutul Zimbrului care, prin intermediul proiectului Ecoturism în Ţinutul Zimbrului, finanţat de către Romanian American Foundation şi cu sprijinul reprezentanţilor comunităţii locale, a reuşit să identifice şi să rezolve parte din problemele destinaţiei“, mai preciza Sebastian Cătănoiu. Global Top 100 este o iniţiativă a Green Destinations, o organizaţie non-profit pentru turismul durabil şi a altor lideri importanţi din domeniu. Scopul concursului este acela de a evidenţia poveştile de succes în managementul destinaţiilor şi de a face schimb de bune practici. În 2018, Bison Land a fost unul dintre finaliştii competiţiei, clasîndu-se pe locul II la categoria Best of Nature. La cele zece secţiuni ale concursului au fost incluse atunci cele mai bune destinaţii, cu o poziţie de lider mondial în protejarea activă a viziunilor pitoreşti, a habitatelor naturale şi a faunei sălbatice şi a respectării animalelor, o bază pentru dezvoltarea turismului durabil. Competiţia Global Top 100 pentru Destinaţiile Durabile îşi propune să evidenţieze poveştile de succes în managementul destinaţiilor, facilitînd schimbul de bune practici pentru ca toate destinaţiile să fie mai durabile şi mai bune pentru comunităţile locale şi călătorii.

Citește știrea

Actualitate

Bico Industries: Declaraţie de presă

Știe publicată cu

în data de

Piatra Neamţ, 31 ianuarie 2019

O serie de informaţii puse recent în circulaţie, în spaţiul public local, în legătură cu un proiect investiţional al companiei Bico Industries în Piatra Neamţ, impune un punct de vedere clar, lipsit de echivoc din partea noastră. Bico Industries are o reputaţie certă în sectorul industrial performant. Reputaţia este clădită şi consolidată în timp prin truda unei echipe de profesionişti, iar compania e mândră că are sediul în Piatra Neamţ. Considerăm ca oportună, în acest moment, pe acest fond o intervenţie lămuritoare. Ansamblul rezidenţial pe care intenţionăm să-l edificăm în cartierul Precista, pe amplasamentul dintre str. Uzinei şi str. Titu Maiorescu, în proximitatea Bisericii Lipoveneşti şi a Bisericii Creştine Baptiste „Sfânta Treime“, nu are cum depăşi etapa de proiect altfel decât cu respectarea legilor şi reglementărilor în domeniu în vigoare. Pentru construcţia care la maxim va avea regimul de înălţime compus din demisol, parter şi opt etaje (D+P+8E) parcurgem etapa de elaborare a Planului urbanistic zonal (PUZ) şi a Regulamentului local de urbanism (RLU). Intenţia noastră a fost adusă în termen la cunoştinţa publicului interesat de către Primăria Piatra Neamţ. Investiţia este una privată, locală, de înalte standarde de calitate şi confort, care va aduce plus-valoare urbanistică oraşului. Terenul necesar este preponderent unul privat (1.387 mp), deţinut legal de entităţi private. Subliniem aceste aspecte pentru că dorim înţelegere şi respect pentru o iniţiativă privată, la fel cum şi noi înţegem şi respectăm punctele de vedere ale proprietarilor de apartamente din zonă şi nu doar ale lor. Este normal să apară nemulţumiri şi obiecţii. De aceea există calea dezbaterii publice şi discuţii oficiale directe, arbitrate de Primărie, aşa cum este cea programată pe 7 februarie a.c. Pentru a ne face înţeleşi, în sensul abordării acestui proiect, trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile RLU aferent PUG Piatra Neamţ nr. 100/1997, în zona de interes nu este impus un anume regim de înălţime al clădirilor, aspect menţionat în Studiul de oportunitate, document public la îndemâna părţilor interesate. Din acest material prezentăm în rezumat şi principalele intervenţii propuse:

1. Construirea unei clădiri cu demisol general (în care vor fi amenajate parcări auto) şi trei zone de înălţimi diferite. Prima zonă va fi construită doar pe demisol. Aceasta va avea acoperiş de tip terasă circulabilă pe care vor fi amenajate locuri de parcare pentru autovehiculele viitorilor locatari. A doua zonă va avea regimul de înălţime D+P+6E. Parterul acestei zone va fi ocupat cu spaţii comerciale în care se vor desfăşura activităţi economice admise de reglementările urbanistice în vigoare. A treia zonă se va desfăşura la nivelul etajelor 7 şi 8. Aceasta va fi ocupată de apartamente de tip „Penthouse“, cu grad sporit de confort.

2. Realizarea căilor de acces auto şi pietonal care vor racorda demisolul şi parterul clădirii cu terenul natural şi implicit cu căile publice de circulaţie.

3. Desfiinţarea platformei de colectare a deşeurilor menajere de pe proprietatea privată şi reamenajarea acesteia pe domeniul public.

4. Concesionarea de către investitor a două suprafeţe de teren din domeniul public. Acestea vor avea o suprafaţă totală de aproximativ 58 mp . Suprafaţa cea mai mare va avea circa 50 mp şi va fi utilizată pentru amenajarea a patru locuri de parcare. Cea de-a doua va fi amenajată ca spaţiu verde.

În egală măsură trebuie spus că proiectantul nostru a susţinut, în perioada premergătoare, o corespondenţă aplicată, de o natură tehnică laborioasă, cu primăria pietreană. Înainte de a ajunge la obiecţiile şi nemulţumirile atribuite sau formulate în principal de proprietari de apartamente din zona de interes, am răspuns solicitărilor de clarificări şi dezvoltare a argumentelor investitorului primite de la primărie. În acest sens, venind în întâmpinarea unei nedorite escaladări a neînţelegerilor, prezentăm noi două subiecte sensibile:

1. Însorirea apartamentelor de pe faţada de Vest a unui bloc din zonă (L4) nu este influenţată în niciun fel de investiţie. Pentru apartamentele dinspre S-S-V, ale scării D a aceluiaşi bloc (cele cu vedere către terenul studiat), însorirea va fi asigurată conform prevederilor legale, prin amplasarea noii construcţii la o distanţă de cel puţin 21,15 m. Această distanţă este mai mare decât cei 15 m care reprezintă jumătate din înălţimea cea mai mare (30 m) a tronsonului clădirii mai apropiate de blocul în cauză. Legea este general valabilă şi se aplică, indiferent de un disconfort de natură subiectivă. Şi un studiu de însorire, de exemplu, poate avea o componentă subiectivă, dar tocmai de aceea este trecut prin filtrul unor avize şi aprobări.

2. Referitor la propunerea ca pe terenul studiat să fie înfiinţat un parc de joacă pentru copii sau o parcare, precizăm că ambele loturi sunt proprietate privată şi se află în administrarea proprietarilor, iar implementarea oricărei investiţii de utilitate publică nu cade în sarcina entităţilor de drept privat. Astfel de investiţii se pot realiza pe terenurile respective de către autorităţile locale, judeţene sau centrale doar în baza Legii nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Până la data depunerii la Primăria Piatra Neamţ a Studiului de oportunitate aferent Planului urbanistic zonal propus, nici unul din proprietarii terenurilor studiate nu a primit de la autorităţile menţionate vreo notificare de expropriere. În încheiere reafirmăm deschiderea şi dorinţa noastră de a găsi soluţii legale şi cât se poate de confortabile, cu avantaje comune la vedere, în vederea dezvoltării proiectului nostru. Bico Industries înţelege să răspundă fără ezitare şi cu bună credinţă solicitărilor de informaţii publice legate de proiect.

Nu în ultimul rând, dezavuăm orice tentativă de asociere sau provocare a unor paralelisme cu alte proiecte imobiliare din Piatra Neamţ care nu au nicio legătură cu noi.

Al dumneavoastră, Mihai BÎRLIBA, Director

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Vine vreme ceva mai caldă, nu şi mai bună

Știe publicată cu

în data de

■ meteorologii anunţă valori termice în creştere ■ vor fi valori pozitive ziua şi minime de cel mult -3 grade ■ după ninsoare ne putem aştepta la ceva lapoviţă ■

Registrul meteo aduce unele schimbări şi specialiştii anunţă valori termice mai blînde. Cel puţin pe parcursul acestei săptămîni, la Piatra Neamţ vom avea maxime pozitive, iar în cea mai rece noapte nu vor fi decît -3 grade Celsius. Cu toate acestea, ne putem aştepta din nou la ceva precipitaţii, de această dată sub formă de lapoviţă. Însă vremea se anunţă blîndă pînă la finele primei decade a lui februarie. Cel puţin aşa rezultă din estimarea valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru perioada 28 ianuarie – 10 februarie, pentru regiunea Moldova. „Intervalul va debuta cu o uşoară încălzire, astfel încît de la o medie regională a valorilor maxime de 2 grade se va ajunge la 4…5 grade, medie care se va menţine fără variaţii semnificative pînă pe 4 februarie. După această dată este prognozată o răcire treptată, iar media valorilor maxime va scădea la 0 grade. Aproximativ aceeaşi evoluţie va fi de interes şi pentru regimul nocturn al temperaturilor: pentru prima jumătate a intervalului, media minimelor se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar dupa 5 februarie va scădea treptat, pînă spre -6…-5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicat în intervalul 29 – 31 ianuarie, dar şi după data de 4 februarie“, conform ANM. Sînt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sînt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. Noaptea de 28/29 ianuarie 2019 a fost însă destul de rece şi în judeţ mercurul din termometre s-a oprit la -7,1 grade la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ, la Roman au fost -2,3 grade, iar pe Ceahlău – Toaca minima s-a oprit la -4,4 grade. Mai este destulă zăpadă, de la 89 de centimetri pe munte, la 20 de centimetri la Piatra, 24 la Tîrg şi 25 la Roman. Prognoza spune că miercuri se întorc precipitaţiile, iar dacă în ţară vor fi ploi, la noi va fi cer acoperit, lapoviţă, la o maximă diurnă de 1 grad şi o minimă nocturnă de -1 grad. Cam la fel va fi vremea şi în ultima zi a lui ianuarie, iar joi va fi din nou lapoviţă la 2 grade cu plus. Peste noapte minima va fi din nou de -1 grad. Februarie debutează cu precipitaţii, iar vineri va ploua slab la cel mult 3 grade. După lăsarea întunericului precipitaţiile se transformă în lapoviţă pentru că minima ajunge la -1 grad. Abia sîmbătă, 2 februarie, cerul se degajează şi vor fi 3 grade ziua şi -3 grade peste noapte. Cea mai caldă zi a săptămînii ar putea fi duminică, 3 februarie, cînd la Piatra Neamt vor fi 5 grade pe fondul unui cer mai mult acoperit. Pînă la mijlocul săptămînii viitoare nu scăpăm de nori, dar nu vor mai fi precipitaţii. Ziua vor fi valori între 1 şi cel mult 5 grade, iar noaptea se vor înregistra minime de la 1 la -2 grade.

Citește știrea

Trending