Contactează-ne

Actualitate

Basebaliştii, iarăşi campioni naţionali

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ tinerii de la LPS Roman au cîştigat, la mare luptă cu CSS Călăraşi, finala Naţionalelor Şcolare ■ formaţia din Tîrgu Neamţ a fost penultima ■

Echipa de baseball a Liceului cu Program Sportiv – Clubul Sportiv Şcolar s-a încununat şi anul acesta cu laurii Campionatelor Naţionale Şcolare, în urma unei întreceri ţinute, zilele trecute, la Roman şi Gherăeşti. Profesorul Marius Ţocu, cel care, alături de antrenorul Ioan Popa şi conducerea LPS – directorul Constantin Lupuşoru – au militat pentru aducerea în Neamţ a acestei întreceri, au apreciat că a fost vorba despre un turneu de înaltă ţinută, mai toate combatantele avînd şanse la medalii. Meciurile au avut loc pe terenul omologat de la Gherăeşti dar şi pe sinteticul de la baza Stadionului Constantinescu Nehoi, aparţinînd LPS. „Este o reuşită însemnată pentru noi, pornind de la partea de organizare şi pînă la modul în care s-au derulat, efectiv, meciurile. Toţi participanţii au avut aprecieri pozitive faţă de acest turneu final. Noi am învins pe merit. Astfel, în partida de deschidere, ne-am impus în faţa celor de la CSS Botoşani, elocvent, cu 20-4. Ulterior, am avut parte de cel mai greu meci din tot acest turneu, în faţa principalei contracandicate, CSS Călăraşi. Pe ploaie, i- am condus, ne-au egalat, iarăşi am condus, ne-au egalat, însă i-am ţinut în «şah» pînă spre final, cînd au cam «căzut». Atunci, în ultimul inning, s-a jucat soarta partidei care, pînă la urmă, a decis campioana şi vicecampioana. I-am bătut cu 14-10. A urmat o dispută cu CSS 6 Bucureşti, în care nu am prea avut emoţii, impunîndu-ne cu 17-2. Cu Alexandria, la fel, am galopat către victorie, scorul final fiind 9-0. Destul de dificilă a fost şi partida cu cei de la CSS Tîrgu Neamţ, deşi i-am învins şi pe ei, cu scorul de 17-2“, a declarat profesorul Marius Ţocu. În urma rezultatelor tuturor partidelor disputate la Roman şi în zonă, în urma gazdelor, care şi-au îmbunătăţit panoplia de cupe şi trofee, s-a situat CSS Călăraşi, una dintre formaţiile care în anii viitori ar putea pune probleme nemţenilor la turneele de juniori, la baseball. Pe locul trei a terminat CSS Botoşani, după podium situîndu-se CSS 6 Bucureşti, CSS Tîrgu Neamţ şi CSS Alexandria. „Ne bucură, în afara locului I, prestaţia elevilor noştri, mai ales în meciul cu cei de la Călăraşi, care a durat vreo trei ore. Savurăm victoria însă, în acelaşi timp, ne pregătim pentru viitoarele întreceri. În circa două săptămîni, vom avea turneul la U15 -cadeţi, iar apoi al doilea turneu la seniori. Anul acesta se anunţă, din nou, unul bun pentru baseballul romaşcan“, a mai arătat profesorul Marius Ţocu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Surse: Candidatura lui Micu, respinsă

Știre publicată în urmă cu

în data de


Informaţie pe surse: candidatura lui Lucian Micu a fost respinsă de biroul electoral de circumscripţie, vineri, 14 august.

Hotărârea nu a fost încă redactată. Decizia poate fi oricum atacată. Lucian Micu, fostul primar de Roman şi actual candidat “de stânga”, plecat de la PNL şi lansat în candidatură de şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene, pare a avea probleme cu candidatura după ce şi pe site-ul ANI a apărut zilele trecute informaţia că are “interdicţie” pe trei ani.

“Povestea” candidaturii lui Micu aici: http://monitorulneamt.ro/ani-zice-ca-micu-are-interdictie-trei-ani/. Rămâne de văzut care va fi decizia finală în cazul candidaturii fostului primar de Roman, declarat incompatibil prin decizie definitivă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vom reveni.

UPDATE: Redactarea şi ulterior publicarea hotărârii biroului electoral privind candidatura lui Lucian Micu pentru funcţia de primar de Roman rămâne… pe mâine, sâmbătă, 15 august. Motivul? S-a terminat programul biroului. Aşteptăm cu interes hotărârea, în continuare informaţia pe surse este că a fost respinsă/invalidată candidatura, şi de asemenea soluţionarea unei contestaţii previzibile.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accidente produse la interval de câteva minute, cinci victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cinci victime este bilanţul nedorit înregistrat în urma a două accidente rutiere produse vineri, 14 august, la interval de doar câteva minute unul faţă de celălalt. Primul accident s-a produs la Bodeşti şi a fost vorba de o coliziune între două autoturisme şi soldată cu trei victime transportate la spital.

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:05, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Bodești. Pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime.

Pompierii au intervenit cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare și au scos dintr-un autoturism trei victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un barbat de 63 de ani, cu multiple traumatisme.

Conducătorul auto și un pasager au fost preluați și transportați la spital de catre echipaje de la SAJ.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Al doilea accident a avut loc la Săbăoani, fiind vorba tot despre o coliziune între două autoturisme, din care unul s-a răsturnat. Două persoane au fost transportate la spital

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:08, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Săbăoani. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme un autoturism s-a răsturnat, rezultând două victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un bărbat de 41 de ani. Un echipaj de la SAJ a preluat o victimă și a transportat-o la spital.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au mai transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Două accidente cu victime, la interval de câteva minute

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii nemţeni intervin în aceste momente, vineri, 14 august, la două accidente rutiere, soldate cu victime, produse la interval de doar câteva minute. În cazul primului accident pentru care s-a dat alarma la ISU Neamţ este vorba despre o persoană încarcerată, accidentul producându-se în satul Bodeşti. Al doilea accident, de asemenea soldat cu victime, s-a produs în localitatea Traian.

 

Vom reveni.

Citește știrea

Trending