Contactează-ne

Actualitate

BAC-ul e gata, iată rezultatele

Știe publicată cu

în data de

■ promovabilitatea de 67,70% situează judeţul Neamţ pe locul XVI, la nivel de ţară ■ colegiile Petru Rareş, Roman Vodă şi Calistrat Hogaş au rata cea mai mare de promovare ■ au fost patru medii de 10 ■

Rezultatele la Bacalauret, publicate ieri, 4 iulie, situează judeţul Neamţ în prima parte a clasamentului naţional ca nivel de promovabilitate. Astfel, 2.301 candidaţi au reuşit, din cei 3.400 care s-au prezentat la examen. „Rezultatele la acest examen al maturităţii sînt următoarele: S-au înscris 3.679 candidaţi, s-au prezentat 3.400, au absentat 369, un elev a fost eliminat, 1098 au fost respinşi, 2.301 au reuşit. S-a realizat şi un top al primelor licee după procentul de promovabilitate cu 99,45% înscriindu-se Colegiul Naţional Petru Rareş, urmat de Colegiul Naţional Roman Vodă, cu 97,35% şi Colegiul Naţional Calistrat Hogaş, cu 96,26%. Urmează Colegiul Spiru Haret, cu 93,65% şi Colegiul Gheorghe Asachi, cu 92,59%, ambele din Piatra Neamţ. Din păcate, avem licee la polul opus care au obţinut un procent de promovabilitate de zero la sută. Este vorba de Colegiul de Transporturi Piatra Neamţ, Liceul Tehnologic Ion Creangă de la Pipirig şi Liceul Ion Ionescu de la Brad Horia“, a declarat Elena Preda, purtătorul de cuvînt al ISJ Neamţ. Înainte de contestaţii, la nivelul judeţului s-au înregistrat şi patru medii de 10, trei dintre acestea la Colegiul Naţional Petru Rareş (Elena-Nicoleta Bălan, Anda Ciocoiu şi Teofana Verşanu) şi una la Liceul Teologic Ortodox din Piatra Neamţ (Antonio Andrei Mihai). „Toate aceste rezultate situează judeţul Neamţ pe locuil al 16-lea la nivelul ţării, în topul promovabilităţii“, a mai spus Elena Preda. Contestaţiile s-au putut depune în cursul zilei de ieri la centrele de examen, urmînd ca acestea să fie corectate în alt judeţ, al cărui nume este ţinut secret, din motiove lesne de înţeles, rezultatele finale fiind comunicate în data de 9 iulie.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Bătrîn de 70 de ani, sentinţă cu executare

Știe publicată cu

în data de

■ inculpatul şi-a înjunghiat consoarta şi a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare ■ el este bun de plată cu 8.600 de lei ■ rămîne de văzut dacă sentinţa va fi contestată ■

Un localnic de 70 de ani, din Chilii, comuna Valea Ursului, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare după ce a fost la un pas să-şi ucidă consoarta. Prin sentinţa de pe 24 aprilie 2019, Vasile Cozma a fost obligat la plata sumei de 8.632 de lei, cheltuieli cu transportul şi îngrijirea victimei în spital, plus cheltuieli judiciare. Consoarta agresată nu a cerut bani de la septuagenar. De menţionat este faptul că bărbatul a fost încarcerat de pe 21 ianuarie anul trecut şi pînă pe 19 ianuarie, apoi a fost eliberat. Decizia Tribunalului Neamţ nu este definitivă, dar dacă va deveni, septuagenarul va ajunge în închisoare. Fapta a avut loc pe 20 decembrie 2018. Chiar în ziua de Ignat, pe fondul consumului de alcool, el şi-a înjunghiat nevasta în vîrstă de 69 de ani, în zona claviculei. Victima a fost transportată la Spitalul Roman, iar pentru salvarea vieţii medicii au intervenit chirurgical. Ulterior s-a stabilit că viaţa femeii a fost pusă în pericol, septuagenarul a fost reţinut, iar mai apoi magistraţii Tribunalului au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă de 30 de zile. La data pronunţării pe 21 decembrie, inculpatul a contestat măsura, dar nu a avut cîştig de cauză. La mai puţin de o lună de la faptă, procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirerea penală şi l-au trimis în judecată pe agresor. Ulterior judecătorii au verificat starea de detenţie şi au decis să-l elibereze, aplicînd cea mai blîndă măsură, controlul judiciar. „În temeiul art. 348 raportat la art. 207 al. 1 şi 2 Cod procedură penală, raportat la art. 241 al. 1 lit. a Cod procedură penală, constată încetarea de drept, la data de 20.01.2019, a măsurii arestării preventive a inculpatului C.V., arestat preventiv în baza încheierii nr. 73/U/21.12.2018 a Tribunalului Neamţ şi dispune punerea în libertate a inculpatului, la data respectivă, dacă nu e arestat în alta cauză. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar“, conform instanţei. Rămîne de văzut dacă pedeapsa cu executare va fi contestată sau nu.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Sancţiuni consistente la textile cu probleme

Știe publicată cu

în data de

■ sancţiunile s-au cifrat la 62.000 lei ■ marfă neconformă de peste 271.000 lei a fost retrasă de la comercializare ■

Lucrătorii din cadrul Protecţiei Consumatorilor Neamţ au ars la buzunar vînzătorii de produse textile. S-a întîmplat în perioada 20 – 30 martie cînd a avut loc o acţiune de verificare a modului de comercializare, denumire, marcare şi etichetare a produselor textile, făcînd parte dintr-o serie de controale, pe acestă temă, la nivel naţional. Au fost verificaţi 51 de operatori economici, valoarea produselor controlate fiind de 1.008.099 lei. La 47 operatori economici au fost identificate abateri de la prevederile legale, valoarea produselor cu abateri fiind de 271.234 lei. „Au fost aplicate 26 avertismente şi 25 amenzi contravenţionale în valoare totală de 62.000 lei şi s-a dispus măsura opririi temporare de la comercializare pentru confecţii textile în cantitate de 3.307 bucăţi, în valoare totală de 271.234 lei“, conform unui comunicat al Protecţiei Consumatorilor Neamţ. Printre abaterile depistate de comisari se numără nemarcarea compoziţiei fibroase (la 5 operatori economici); informaţiile marcate pe etichetă nu erau complete: lipsa denumirii produsului, lipsa instrucţiunilor de întreţinere (3 firme); nemarcarea în limba română a tuturor informaţiior de pe etichetele ataşate produselor, implicit a compoziţiei fibroase (42 de firme); detalii legate de promoţii, respectiv data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă (de ex: în cadrul promoţiei „-20%. Oferta specială“, produsele aveau ataşată cîte o etichetă de culoare roşie „-20%“, fără a avea înscris preţul nou, promoţia de tip „Cumperi şi primeşti 50% la al doilea produs“, nu specifica faptul că reducerea se aplică produsului mai ieftin). În acest context, comisarii vin cu recomandări utile pentru consumatori: achiziţionaţi produse numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care aveţi neapărat nevoie, în caz de reclamaţie; acordaţi o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existînd riscul ca acestea să fie contrafăcute; eticheta oricărui produs trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia, denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres; orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil; respectaţi instrucţiunile de întreţinere – acestea trebuie să acopere toate tratamentele, în următoarea ordine: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu.

Citește știrea

Actualitate

Infractori la închisoare

Știe publicată cu

în data de

Un tînăr de 25 de ani, din Cordun a ajuns la închisoare pe 23 aprilie, după ce a fost condamnat la 2 ani de detenţie pentru furt calificat. Faptele au avut loc în perioada 21-22 mai 2015 cînd, în calitate de angajat al unei firme din localitatea amintită, a sustras 11 termocupole cu fire de platină, cauzînd un prejudiciu de 46.584 lei. În aceeaşi zi, un pietrean de 61 de ani a fost depistat la Girov şi dus la penitenciar după ce fusese condamnat definitiv pentru loviri la 1 an de detenţie. Asta după ce pe 19 mai 2014, cu alte persoane, a agresat victima care a suferit leziuni vindecabile în 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Citește știrea

Trending