Publicitate

■ este cea de-a doua mare sărbătoare de la începutul anului bisericesc ■ conform tradiţiei populare, pe 14 septembrie nu se mănîncă nuci, deoarece sînt marcate cu semnul crucii ■

La 14 septembrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci. Tradiţia creştină spune că ucenicii Domnului, după moartea şi Învierea Sa, au îngropat la poalele Golgotei lemnul crucii cel stropit de dumnezeiescul sînge. După trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a poruncit să se facă săpături în cetatea Ierusalimului, lucrări care au dus la descoperirea Crucii pe care fusese răstignit Mîntuitorul noastru, Iisus Hristos. Spre bucuria creştinilor, Patriarhul Ierusalimului a înălţat Crucea spre închinare. Astfel, data de 14 septembrie a intrat în tradiţia Bisericii Ortodoxe ca praznicul Înălţării Sfintei Cruci, unul din cele dintîi simboluri creştine, ce reprezintă marele mister al credinţei, anume patima şi moartea, prin răstignirea Domnului Iisus Hristos. Prin cruce s-a „omorît“ moartea, dezlegîndu-se, astfel, păcatul strămoşesc, dăruindu-ni-se, în schimb, Învierea, ocazie cu care, după cum arată şi Sfînta Scriptură, noi, păcătoşii de rînd, am redevenit fiii şi moştenitorii lui Dumnezeu. Crucea Domnului, avea să spună, înainte de a sui la ceruri, părintele Constantin Galeriu, într-un cuvînt de învăţătură creştină despre Sfînta Cruce şi cinstirea Ei, „este mai mult decît o ispăşire a Lui, în locul nostru, ca locţiitor, reprezentant al nostru. Prin însăşi întruparea Sa, ca Om, are loc un schimb de vieţi: Fiul lui Dumnezeu ia firea, viaţa noastră, cu tot ce este al ei, cu nevoinţele sau păcatul ei. Şi nu este de conceput să iubeşti real fără să cunoşti, să simţi, ca pe ale tale bucuriile, mai ales durerile, încercările celorlalţi, sau ceea ce, după Sfînta Scriptură, numim: păcatul, suferinţa, moartea. (…) Conştiinţei infinite a lui Iisus îi corespunde o iubire şi o suferinţă nesfîrşită pentru ai Săi, care este Crucea“. Preînchipuită încă din Vechiul Testament, pe cînd Iacob i- a binecuvîntat pe fiii lui Iosif, cu mîinile încrucişate, iar Moise a lovit cu toiagul, închipuind semnul crucii, aceasta a fost identificată dintru început ca stindard al Bisericii sau ca semnul Fiului Omului, Sfînta Cruce devenind, astfel, calea de a-L urma pe Hristos. Biserica Ortodoxă, întemeiată pe dumnezeiasca învăţătură şi cinstitoare a Sfintei Cruci, a formulat chiar un imn al cărui text este un fragment din mărturisirea de credinţă a dreptcredincioşilor, dar şi un îndemn al Bisericii de a cinsti Sfînta Cruce, prin închinare. Această cîntare divină se săvîrşeşte doar de două ori pe an, respectiv pe 14 Septembrie şi în Duminica a III-a din Postul Mare, cand în sfintele lăcaşe are loc slujba divină de cinstire a Sfintei Cruci. La sărbătoarea ai cărei martori sîntem şi în acest an, tradiţia populară spune că este interzis a se mînca orice fel de bucate „marcate“ cu acest semn divin, între acestea numărîndu-se, mai cu seamă, nucile.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.