Publicitate

■ deputatul Laurenţiu Leoreanu a atras atenţia asupra lipsei de implicare a Guvernului pentru materializarea Autostrăzii Iaşi - Tîrgu Mureş

Deputatul PNL de Neamţ, Laurenţiu Leoreanu, a interpelat ministrul Transporturilor, în privinţa realizării unor lucrări imperioase de infrastructură în zona Moldovei. Printr-o scrisoare deschisă, vicepreşedintele liberalilor a reiterat necesitatea amenajării unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal. „Săptămîna trecută, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, care provine din acelaşi partid cu dumneavoastră, vă implora să faceţi o solicitare de finanţare către Comisia Europeană pentru demararea proiectului Autostrăzii Iaşi – Tîrgu Neamţ – Tîrgu Mureş pe care noi o numim Autostrada Unirii. Există fonduri europene pentru studiul de fezabilitate care poate fi finalizat pînă în 2020, urmînd ca în 2021 să înceapă construcţia efectivă a autostrăzii. Pînă acum, toate solicitările insistente ale noastre, ale parlamentarilor PNL, dar şi ale societăţii civile, sau ale transportatorilor, de a trata cu prioritate construcţia autostrăzii Iaşi-Tîrgu Neamţ-Tîrgu Mureş au fost complet ignorate. În februarie, în Comisia de Administraţie, grupul PSD- ALDE a votat împotriva legii privind aprobarea construcţiei Autostrăzii Unirii (Iaşi-Tîrgu-Mureş), proiect iniţiat de parlamentarii PNL, chiar dacă programul de guvernare al PSD vorbeşte despre autostrada Ungheni-Iaşi-Tîrgu Mureş. Din motive pe care nu le înţelegem, aţi decis ca autostrada să fie inclusă pe lista proiectelor ce vor fi realizate prin parteneriat public-privat, ceea ce înseamnă că autostrada va fi gata la Paştele Cailor, avînd în vedere cît de ridicate sunt costurile unui proiect realizat în această formulă“, a menţionat Laurenţiu Leoreanu. Acesta a solicitat public să se demareze procedurile pentru finanţarea construcţiei autostrăzii Iaşi – Tîrgu Neamţ – Tîrgu Mureş din fonduri europene. „De asemenea, vă rugăm să ne comunicaţi un termen pentru demararea şi finalizarea construcţiei autostrăzii. Dacă nu aveţi capacitatea, la ministerul Transporturilor, de a pune pe hîrtie solicitarea de finanţare, respectiv solicitarea pentru studiul de fezabilitate pentru autostrada Iaşi-Tîrgu Neamţ-Tîrgu Mureş, vă rugăm să ne spuneţi urgent acest lucru. Pentru că dacă nu sunteţi în stare, nu-i nicio problemă, facem noi această solicitare, pe care apoi trebuie doar să o transmiteţi mai departe Comisiei Europene. Moldova are nevoie să fie legată printr- o autostradă de celelalte regiuni istorice ale României şi trebuie să încetăm cu această abordare păguboasă şi, în anul Centenarului – sintagmă dragă guvernului Dăncilă-Dragnea – să facem şi altceva decît să inaugurăm statui şi să organizăm festivităţi. Domnule Şova, sînteţi parlamentar de Bacău, reprezentaţi regiunea Moldovei, ar fi o ruşine inclusiv pentru dumneavoastră să nu demaraţi acest proiect important, indiferent de consecinţele politice“, a mai menţionat parlamentarul nemţean.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.