Contactează-ne

Actualitate

Augustin Lazăr s-a scos cu Dosarul Revoluţiei din cursa pentru funcţia de Procuror General

Știre publicată în urmă cu

în data de

Luni 8 aprilie, Augustin Lazăr a lansat o petardă cu efect de breaking news, anunţând naţiunea că în sfârşit Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a finalizat „Dosarul Revoluţiei“, care a fost înaintat înaltei instanţe. Momentul ales a avut rolul să tragă pe linie moartă scandalul în care este implicat recent Augustin Lazăr, în cazul dizidentului politic Iulius Filip. Augustin Lazăr a ieşit urgent cu dosarul la interval, pentru că pe 10 aprilie avea de susţinut un interviu în faţa ministrului justiţiei, Tudorel Toader, pentru a ocupa funcţia de Procuror General pe mai departe, încă 4 ani. Augustin Lazăr nu se putea prezenta la interviu cu mâna goală. Trebuia să-şi prezinte realizările de până acum, dintre care, primul pe listă a fost înghesuit Dosarul revoluţiei. Procurorul general s-a lăudat public cu cele 332 de mii de file ale Dosarului şi cele 3280 file ale Rechizitoriului, care odată predate ICCJ-ului, a considerat că se poate spăla pe mâini. Graba cu care taica Lazăr a dorit să scape de acest dosar s-a dovedit păguboasă, deoarece acum magistraţii au rămas tablou, când au aflat că anchetele continuă, pentru a completa dosarul, deşi Parchetele militare nu mai au nici o calitate în acest dosar. Acest rateu nu a fost singular, deoarece după interviu, Augustin Lazăr a fost respins de ministrul justiţiei. Augustin Lazăr ne-a făcut surpriza, informându-ne că în Dosarul Revoluţiei procurorii militari s-au limitat să răspundă doar la întrebarea „Cine a tras în noi, după 22?“. Concluzia stupefiantă a rechizitoriului este că pentru cei 862 de morţi şi 2150 de răniţi înregistraţi, sunt responsabili doar 4 oameni; Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Cico Dumitrescu. Nu ni se spune cu ce armament din dotare au tras aceştia. Morţii şi răniţii înregistraţi în perioada 16-21 decembrie la Timişoara şi Bucureşti nu fac obiectul Dosarului Revoluţiei, deoarece nu pot fi trecuţi în contul lui Iliescu şi eventual a celorlalţi trei. Declaraţia lui Augustin Lazăr a lăsat să se înţeleagă că „Dosarul Revoluţiei“ a fost unul din principalele obiective ale proiectului său managerial, asumat acum 3 ani în urmă, finalizat de procurorii militari, care prin Rechizitoriul depus, „au prezentat adevărul judiciar“. Concluzia Rechizitoriului este că responsabilitatea pentru victimele Revoluţiei, înregistrate după ora 16 a zilei de 22 decembrie, nu este una instituţională, ci una individuală. Au trebuit să treacă aproape 30 de ani ca să aflăm care a fost anvergura geniului lui Ion Iliescu, de a fi putut manipula, cu atâta discreţie, Armata, Miliţia şi Securitatea, ca aceştia să se omoare între ei, cu victime colaterale, civili.

Lovitura de stat şi vidul de putere, ultimele găselniţe ale procurorilor militari

Ca să justifice umplerea celor 332 mii de file ale Dosarului Revoluţiei şi pentru a putea ajunge la condamnarea celor patru, în frunte cu Iliescu, procurorii militari au fost obligaţi să descopere că în 22 decembrie 1989 s-a declanşat o lovitură de stat şi că nu a existat vid de putere în România, în nici un moment. Concluziile au avut darul să uimească milioanele de români, majori în buletin şi la cap decembrie ’89, care sunt convinşi că au participat la o revoluţie, pe care nu le-a confiscat-o nimeni şi că între 22 şi 27 decembrie nu a existat nici o structură de putere care să fi fost autorizată să conducă comunităţile teritoriale din România, în afară de structurile revoluţionare înfiinţate, de la caz la caz. Este a nu ştiu a câta oară, când nişte procurori se bagă să-şi dea cu părerea, dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, domenii ultrasensibile, în care abia dacă se descurcă istoricii. Am susţinut întotdeauna că adevărul juridic trebuie stabilit de magistraţi, dar adevărul istoric nu poate fi stabilit decât de istorici. În ce priveşte problema vidului de putere instalat între fuga Ceauşeştilor şi până în seara zilei de 27 decembrie, când s-a oficializat structura Consiliului Frontului Salvării Naţionale, procurorii au apelat la facultăţile de drept din Bucureşti, Cluj Napoca şi Iaşi, care au concluzionat aiuritor că în decembrie ’89, în România nu a existat vid de putere în nici un moment. Adică, puterea s-a transferat pur şi simplu de la Ceauşescu la Iliescu, fără nici un impediment. Mai mult, procurorii apelează la altă trăsnaie, că în 24 decembrie, CFSN a semnat decretul de înfiinţare a Tribunalului Militar Excepţional, care i-a judecat şi condamnat pe Ceauşeşti, în condiţiile în care CFSN s-a oficializat abia pe 27 decembrie. Pe 11 decembrie 2018, Academia Română a lansat, cu ocazia Centenarului, lucrarea „Istoria românilor“, prin care susţine că Revoluţia din ’89 a fost „o mişcare de protest în stradă a populaţiei“, care a precedat eliminarea puterii comuniste „printr-o lovitură de stat improvizată rapid“. Lucrarea Academiei Române precizează un lucru ignorat de procurori şi anume că au existat „planificatori externi“ ai schimbării de regim în România, care nu au stăpânit situaţia complet datorită conduitei liderilor Armatei şi Securităţii, care le-au dejucat planurile. Aceste acţiuni de dejucare au constituit, după procurorii militari, lovitura de stat, pentru care trebuiau să-şi pună mintea la contribuţie pentru a ne-o explica, să nu murim proşti. Un lucru este evident, în acest Dosar al Revoluţiei, procurorii militari au căzut între scaune, fiind obligaţi să acţioneze „pro domo“ şi să constate că Armata, după 22 decembrie ora 16, s-a aflat în subordinea CFSN, care culmea, se constituia abia după 5 zile. Academia ca instituţie prestigioasă, a lansat un semnal, de care procurorii trebuiau să ţină seama şi anume că a existat un intervenţionism străin, prin care „existenţa teroriştilor“ nu poate fi considerată o psihoză, ci o realitate. Singurele instituţii care, conform legislaţiei momentului, au funcţionat fără întrerupere, au fost cele de forţă, Armata, Miliţia şi Securitatea, fiecare cu păcatele ei, dar între acestea nu s-a realizat nici o formă de colaborare coordonată. Ba au existat conflicte între aceste forţe, soldate cu morţi şi răniţi. Deoarece sediile acestor instituţii de forţă erau în Bucureşti, numai aici s-au manifestat acţiunile ce puteau fi asimilate de către unii ca lovitură de stat. În restul ţării NU A FOST NICI O LOVITURĂ DE STAT şi A FOST VID DE PUTERE. În ţară, primele forme ale puterii de stat au fost CFSN-urile locale, constituite după 27 decembrie. Una din concluziile Rechizitoriului este că psihoza teroristă a fost indusă cu intenţie de gruparea Iliescu, prin diversiuni şi dezinformări, în scopul preluării puterii politic şi menţinerea la putere. Această concluzie are toate ingredientele unei manipulări ordinare. Realitatea a fost că imediat după fuga Ceauşeştilor, transmisă în direct la TV, în Bucureşti s-au constituit trei centre de putere independente. Unul în sediul CC al PCR, unde s-a încercat constituirea unor noi guverne, cu Ilie Verdeţ sau cu Constantin Dăscălescu, ambele huiduite copios de către revoluţionari, ca fiind comuniste. Unul la sediul Televiziunii Române, iniţiat de Ion Caramitru şi Mircea Dinescu, cărora li s-a alăturat mai târziu Ion Iliescu şi Petre Roman. Unul la sediul Ministerului Apărării Naţionale în frunte cu generalul Victor Stănculescu, care nu se putea deroba de anumite responsabilităţi. Concluziile Academiei Române au fost că toate aceste acţiuni nu au fost rezultatul unor colaborări, ci a unor improvizaţii de moment. Ion Iliescu pleacă de la televiziune, se deplasează la sediul CC şi apoi la Ministerul Apărării Naţionale. Rezultatul, în seară la ora 23, la Televiziunea Română, Ion Iliescu anunţă iniţiativa de a se constitui Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care va fi oficializat abia în seara zilei de 27 decembrie, ca singură autoritate deliberativă şi administrativă. După 23 decembrie, conducători ai statelor vestice, în frunte cu SUA, au trimis mesaje de sprijin revoluţiei române. Revoluţia română a avut parte de importante gesturi de solidaritate din partea ţărilor, solidaritate adresată implicit şi FSN-ului condus de Ion Iliescu.

Teroriştii au fost o realitate, nu un pretext diversionist

Procurorii militari nu au dat nici un semn că ar fi încercat să descifreze care a fost contribuţia reală a „planificatorilor externi“ ai schimbării de regim din România. Ori acesta era un subiect mult prea complicat pentru capacitatea lor, ori funcţionează încă şi acum „Omerta“ asupra acestui subiect, ceea ce sunt înclinat să cred cel mai mult în contextul actual. În compensaţie, era nevoie de un acar Păun, acesta fiind găsit în persoana lui Ion Iliescu. Se ştie că înainte de Revoluţie, liderul sovietic Gorbaciov milita pentru reformarea sistemului, fiind considerat artizanul destructurării comunismului sovietic, în timp ce Ceauşescu, încremenise în megalomania sa şi în consolidarea cultului personalităţii, precum şi a societăţii comuniste de factură personală. Între cei doi nu mai era nimic care să-i apropie. Există suficiente informaţii că în zilele de 2 şi 3 decembrie 1989, la Malta s-au întâlnit secretarul general al PCUS,Gorbaciov, cu preşedintele SUA, Bush, pentru a discuta asupra sferelor de influenţă, în Europa şi în lume, a celor două puteri. Cu 45 de ani înainte, la 9 octombrie 1944, premierul Angliei Churchill se deplasa la Moscova şi împreună cu Stalin au dispus, cu pixul pe un şerveţel, soarta României, Ungariei, Bulgariei, Iugoslaviei şi Greciei. Anglia şi SUA erau conştiente că aceste ţări, cu excepţia Greciei, vor intra în sfera de influenţă a sovieticilor, aşa că „bileţelul obraznic“, prin care România era cedată în proporţie de 90% influenţei sovietice, consfinţea şi Cortina de fier dintre Europa de Est şi cea de Vest. La 4 decembrie ’89, Ceauşescu merge la Moscova, unde are o discuţie cu Gorbaciov. Pe 8 decembrie – preşedintele Franţei, Mitterand, se întâlneşte cu Gorbaciov la Kiev, unde au abordat situaţia politică din sud estul Europei, hotărând amândoi ca unificarea Germaniei trebuie să se facă paşnic şi că îndepărtarea lui Ceauşescu de la conducerea României nu se poate realiza decât prin forţă. Pentru rezolvarea problemelor româneşti, cei doi au stabilit că între serviciile secrete ale Franţei şi ale URSS trebuie să se realizeze o conlucrare fructuoasă. Mitterand s-a oferit să participe cu grupuri de comando ale Armatei Franceze, pentru a nu se implica cele sovietice. Astăzi există dezvăluiri publice asupra modului cum KGB, CIA şi alte structuri străine, vecine României, au organizat şi s-au implicat în evenimentele din România în 1989. Există multe cărţi document care semnalizează prezenţa a numeroşi agenţi KGB în România, în decembrie 1989 care au acţionat, făcând uz de arme şi care s-au retras, luându-şi şi morţii cu ei. În acest context, Ion Iliescu este acuzat de crimă împotriva umanităţii, pentru că a inventat povestea cu teroriştii ca diversiune, pentru a acapara puterea, o putere pe care o avea deja, fiind susţinut de milioane de români. Acum unii, precum procurorii militari, se miră ca babele în târg că unde au fost teroriştii, dacă nu a fost reţinut nici unul? După capul acestor babe, terorişti nu au fost deloc, doar bezmeticii de români s-au ciuruit între ei, pentru a putea minimaliza astfel revoluţia până la dimensiunile unei lovituri de stat. Mai cruntă batjocură la adresa românilor, nici că se putea. Dacă analizau profesionist şi obiectiv aceste informaţii fierbinţi, procurorii ar fi găsit răspunsul la întrebarea „Cine a tras în noi, după 22?“

Apropierea României de Moscova este doar în capul unor isterici

Procurorii militari au comis un Rechizitoriu şi o concluzie gândită cu piciorul stâng. Că în decembrie 1989, puterea a fost preluată în România de o echipă moscovită, în frunte cu Ion Iliescu. Nu sunt avocatul lui Iliescu, dar concluzia este atât de idioată pe fond, că nu poate să nu şocheze orice om de bun simţ. Ne place sau nu, dar tradiţii prosovietice la români nu prea există, din 1953, care să justifice aberaţiile cuiva pe tema apropierii României de Est. În 1958, Gheorghiu Dej scotea Armata Sovietică din România, trimiţându-o acasă. În 1968, Ceauşescu condamna invazia Armatei Sovietice în Cehoslovacia, stârnind admiraţia întregii lumi occidentale. Nici în 1989 Ceauşescu nu murea de dragul sovieticilor. În 2003, sub preşedinţia lui Ion Iliescu, România intra în NATO. Astăzi unde am ajuns? Avem vreo tangenţă cu Rusia? România a respectat întocmai înţelegerea de la Malta, dintre Gorbaciov şi Bush. Suntem în NATO, deci 100 % sub influenţa SUA acum, faţă de 1945 când eram 90% sub influenţa sovietică. Suntem în Uniunea Europeană, deci 100 % cu Vestul, nu cu Estul. După aproape 30 de ani de la deschiderea Dosarului Revoluţiei, procurorii militari, legaţi la ochi, sunt departe de a ne răspunde cu obiectivitate la întrebarea „Cine a tras în noi, după 22?“. Ceea ce face ca cele peste 332 de mii de file ale Dosarului Revoluţiei şi ale Rechizitoriului, să aibă soarta hârtiei igienice.

În loc de epilog

Pe 1 decembrie 1989, Guvernele Angliei, Franţei, RFG şi Italiei au solicitat Administraţiei de la Washington ca „SUA să respecte înţelegerile convenite anterior cu statele vest europene, ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese, pe termen lung, în această zonă“. Chiar, cine a tras în noi, după 22?

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Bărbat mort în incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Corpul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit de pompierii nemţeni într-o locuinţă cuprinsă de flăcări, vineri seara, 3 aprilie, în localitatea Vădurele, comuna Cîndeşti.

“Prin apel la 112, în jurul orei 21.25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Vădurele, comuna Cîndești. La locul indicat s-au deplasat trei echipaje de pompieri  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea primului echipaj (redirecționat de la Borlești, unde încheiase o misiune de stingere a unui incendiu de vegetație uscată) incendiul se manifesta generalizat”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ, în momentul declanşării intervenţiei. Cîteva zeci de minute mai tîrziu a fost anunţat faptul că incendiul a fost localizat, iar în locuinţă a fost găsită o persoană decedată.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Prefectul de Neamţ îl acuză pe preşedintele CJ că vrea să dea un “tun financiar” de milioane de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Arsene îşi doreşte o şedinţă de îndată pentru a aloca fonduri pentru un spital mobil COVID-19 ■ valoarea proiectului ar fi de 17,6 milioane de euro ■ prefectul de Neamţ afirmă că un astfel de spital ar costa doar 10,2 milioane de euro ■ “diferenţa de 7,4 milioane de euro unde se duce domnule preşedinte Arsene?”, întreabă George Lazăr ■

Acuze grave formulate de prefectul de Neamţ, George Lazăr, la adresa preşedintelui CJ Neamţ Ionel Arsene. Cel din urmă a anunţat că îşi doreşte convocarea unei şedinţe de CJ în care să fie alocate fonduri pentru construirea în regim de urgenţă a unui Spital Mobil Covid-19, care să deservească populaţia din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău.

“Voi convoca de îndată o ședință a Consiliului Județean Neamț, pentru a aloca fondurile necesare construirii în regim de urgență, a Spitalului Mobil COVID-19, care va deservi populația din județele Neamț, Iași și Bacău.

Spitalul va avea o capacitate de 250 de paturi și va avea o structură modulară. Va fi instalat în circa trei săptămâni, astfel încât la momentul atingerii vârfului epidemic, unitatea să fie operațională.

Cele trei județe vor asigura personalul medical și toate costurile și logistica necesare operaționalizării spitalului.

Valoarea totală a acestui proiect este de 17,6 milioane de euro și se realizează în cadrul Asociației Intercomunitare Euronest.

Această unitate vine ca o soluție pentru a crește capacitatea de absorbție și de reacție a sistemului medical dar și de a ține sub control strict aria de răspândire a virusului”, a publicat Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook.

Replica lui George Lazăr a venit puţin mai tîrziu sub forma unui atac extrem de dur. “Văd că m-aţi ascultat domnule preşedinte Arsene, v-aţi conformat în decizia de a schimba managerul Spitalului Judeţean Neamţ. Oricum rămîne o mare realizare pentru dumneavoastră, dar şi dezamăgire pentru judeţul Neamţ, să schimbaţi directorii de la Spitalul Judeţean la două săptămîni, pe bandă rulantă, după ce tot dumneavoastră îi anunţati, îi instalaţi şi vă lăudaţi cu competenţele lor.

De data asta vă cer să ascultaţi din nou şi să nu greşiţi în acţiunile dumneavoastră, pentru că e mare păcat să risipiţi banii publici ai nemţenilor, pentru că nu sînt ai dumneavoastră de acasă. Vreţi cu orice preţ să daţi un tun financiar de aproximativ 17,6 milioane de euro şi asta nu e bine domnule Arsene. Se pare că atunci cînd vine vorba de bani, dumneavoastră nu mai ţineţi cont de nimic, nici de starea de urgenţă, nici de sănătatea publică a cetăţenilor şi nici de cheltuirea responsabilă a banului public.

Vreţi să faceţi un spital modular cu 17,6 milioane de euro în condiţiile în care acest spital costă doar 10,2 milioane de euro. Întreb şi întreabă foarte mulţi cetăţeni, diferenţa de 7,4 milioane de euro unde se duce domnule preşedinte Arsene? Şi vă ataşăm şi oferte de preţ ca să fie pe înţelesul oricui.. Vă cer să nu risipiţi banii comunităţii pe invenţii financiare ale dumneavoastră şi cel mai bine, dacă tot vreţi să investiţi în sănătate, faceţi acest efort financiar pentru Spitalul Neamţ – pentru dotări cu aparatură medicală, echipamente de protecţie, sisteme de ventilaţie mecanică şi alte dispozitive care lipsesc şi sînt de maximă necesitate. Nu vă ocupaţi în această perioadă de artificii financiare, fiţi eficient în cheltuirea banului public”, scrie, tot pe Facebook, prefectul de Neamţ.

Nu ştim cine are dreptate şi nici nu e datoria noastră de jurnalişti să dăm dreptate unuia sau altuia. Un lucru e cert: de spitale avem nevoie acum mai mult decît oricînd, însă ar trebui ca instituţiile statului să vegheze foarte atent la cheltuielile care se fac în această perioadă sub “umbrela” stării de urgenţă. Aşteptăm şi o eventuală replică a preşedintelui CJ Neamţ, dar mai ales aşteptăm o poziţie clară a instituţiilor care ne pot spune dacă se pregăteşte sau nu un tun financiar.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Spălăm virusul de pe străzi sau “spălăm… bani”?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Luare de poziţie cel puţin… surprinzătoare a MAI pe un subiect ce părea “tranşat”: şi anume că în perioada epidemiei este indicat să fie dezinfectate străzile. Cine dădea indicaţia, e mai puţin clar, ca multe alte lucruri în această perioadă de urgenţă, dar cert este că mulţi primari s-au conformat şi s-au apucat de spălat virusul de pe străzi. Cel puţin aceasta era explicaţia oficială. Mai mult, preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, ridica în slăvi, deunăzi, pe primarul/primarii care deja spălau străzile şi îi trăgea, politic, de urechi pe cei care încă nu se apucaseră de acest lucru.Şi se bătea cu pumnul în piept că va spăla drumurile din judeţ.

Ei bine, pe 3 aprilie, reprezentanţii Ministerului de Interne dau următorul comunicat:“Pentru a analiza eficiența dezinfectării mediilor externe (suprafața drumurilor, ziduri de protecție, pavaje etc.), trebuie luați în considerare factori precum mijloacele de transmitere a Coronavirus, dovada prezenței virusului pe suprafețe, precum și posibilul impact asupra mediului și riscul asupra sănătății în cazul folosirii unor produse nepotrivite, cu potențial toxic. Pentru spălarea pavajelor urbane, recomandările sunt să se utilizeze procedurile obișnuite, pe bază de săpunuri convenționale / detergenți convenționali, evitând, însă, producerea de praf și aerosoli. Dezinfectarea acestora este o măsură a cărei utilitate nu a fost stabilită, întrucât nu există dovezi că suprafețele de mers sunt implicate în transmiterea virusului. Informațiile legate de utilizarea hipocloritului și abilitatea lui de a distruge virusul pe suprafețe externe (cum ar fi drumurile) și în aer sunt contradictorii”.

Se naşte firesc întrebarea: Cine are dreptate şi, pînă acum, am spălat virusul de pe străzi sau s-au “spălat… nişte bani? Care puteau fi folosiţi mult mai bine pentru dotarea spitalelor, de exemplu. Sperăm să ne răspundă cineva la această întrebare.

Citește știrea

Trending