Contactează-ne

Actualitate

Augustin Lazăr s-a scos cu Dosarul Revoluţiei din cursa pentru funcţia de Procuror General

Știe publicată cu

în data de

Luni 8 aprilie, Augustin Lazăr a lansat o petardă cu efect de breaking news, anunţând naţiunea că în sfârşit Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a finalizat „Dosarul Revoluţiei“, care a fost înaintat înaltei instanţe. Momentul ales a avut rolul să tragă pe linie moartă scandalul în care este implicat recent Augustin Lazăr, în cazul dizidentului politic Iulius Filip. Augustin Lazăr a ieşit urgent cu dosarul la interval, pentru că pe 10 aprilie avea de susţinut un interviu în faţa ministrului justiţiei, Tudorel Toader, pentru a ocupa funcţia de Procuror General pe mai departe, încă 4 ani. Augustin Lazăr nu se putea prezenta la interviu cu mâna goală. Trebuia să-şi prezinte realizările de până acum, dintre care, primul pe listă a fost înghesuit Dosarul revoluţiei. Procurorul general s-a lăudat public cu cele 332 de mii de file ale Dosarului şi cele 3280 file ale Rechizitoriului, care odată predate ICCJ-ului, a considerat că se poate spăla pe mâini. Graba cu care taica Lazăr a dorit să scape de acest dosar s-a dovedit păguboasă, deoarece acum magistraţii au rămas tablou, când au aflat că anchetele continuă, pentru a completa dosarul, deşi Parchetele militare nu mai au nici o calitate în acest dosar. Acest rateu nu a fost singular, deoarece după interviu, Augustin Lazăr a fost respins de ministrul justiţiei. Augustin Lazăr ne-a făcut surpriza, informându-ne că în Dosarul Revoluţiei procurorii militari s-au limitat să răspundă doar la întrebarea „Cine a tras în noi, după 22?“. Concluzia stupefiantă a rechizitoriului este că pentru cei 862 de morţi şi 2150 de răniţi înregistraţi, sunt responsabili doar 4 oameni; Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Cico Dumitrescu. Nu ni se spune cu ce armament din dotare au tras aceştia. Morţii şi răniţii înregistraţi în perioada 16-21 decembrie la Timişoara şi Bucureşti nu fac obiectul Dosarului Revoluţiei, deoarece nu pot fi trecuţi în contul lui Iliescu şi eventual a celorlalţi trei. Declaraţia lui Augustin Lazăr a lăsat să se înţeleagă că „Dosarul Revoluţiei“ a fost unul din principalele obiective ale proiectului său managerial, asumat acum 3 ani în urmă, finalizat de procurorii militari, care prin Rechizitoriul depus, „au prezentat adevărul judiciar“. Concluzia Rechizitoriului este că responsabilitatea pentru victimele Revoluţiei, înregistrate după ora 16 a zilei de 22 decembrie, nu este una instituţională, ci una individuală. Au trebuit să treacă aproape 30 de ani ca să aflăm care a fost anvergura geniului lui Ion Iliescu, de a fi putut manipula, cu atâta discreţie, Armata, Miliţia şi Securitatea, ca aceştia să se omoare între ei, cu victime colaterale, civili.

Lovitura de stat şi vidul de putere, ultimele găselniţe ale procurorilor militari

Ca să justifice umplerea celor 332 mii de file ale Dosarului Revoluţiei şi pentru a putea ajunge la condamnarea celor patru, în frunte cu Iliescu, procurorii militari au fost obligaţi să descopere că în 22 decembrie 1989 s-a declanşat o lovitură de stat şi că nu a existat vid de putere în România, în nici un moment. Concluziile au avut darul să uimească milioanele de români, majori în buletin şi la cap decembrie ’89, care sunt convinşi că au participat la o revoluţie, pe care nu le-a confiscat-o nimeni şi că între 22 şi 27 decembrie nu a existat nici o structură de putere care să fi fost autorizată să conducă comunităţile teritoriale din România, în afară de structurile revoluţionare înfiinţate, de la caz la caz. Este a nu ştiu a câta oară, când nişte procurori se bagă să-şi dea cu părerea, dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, domenii ultrasensibile, în care abia dacă se descurcă istoricii. Am susţinut întotdeauna că adevărul juridic trebuie stabilit de magistraţi, dar adevărul istoric nu poate fi stabilit decât de istorici. În ce priveşte problema vidului de putere instalat între fuga Ceauşeştilor şi până în seara zilei de 27 decembrie, când s-a oficializat structura Consiliului Frontului Salvării Naţionale, procurorii au apelat la facultăţile de drept din Bucureşti, Cluj Napoca şi Iaşi, care au concluzionat aiuritor că în decembrie ’89, în România nu a existat vid de putere în nici un moment. Adică, puterea s-a transferat pur şi simplu de la Ceauşescu la Iliescu, fără nici un impediment. Mai mult, procurorii apelează la altă trăsnaie, că în 24 decembrie, CFSN a semnat decretul de înfiinţare a Tribunalului Militar Excepţional, care i-a judecat şi condamnat pe Ceauşeşti, în condiţiile în care CFSN s-a oficializat abia pe 27 decembrie. Pe 11 decembrie 2018, Academia Română a lansat, cu ocazia Centenarului, lucrarea „Istoria românilor“, prin care susţine că Revoluţia din ’89 a fost „o mişcare de protest în stradă a populaţiei“, care a precedat eliminarea puterii comuniste „printr-o lovitură de stat improvizată rapid“. Lucrarea Academiei Române precizează un lucru ignorat de procurori şi anume că au existat „planificatori externi“ ai schimbării de regim în România, care nu au stăpânit situaţia complet datorită conduitei liderilor Armatei şi Securităţii, care le-au dejucat planurile. Aceste acţiuni de dejucare au constituit, după procurorii militari, lovitura de stat, pentru care trebuiau să-şi pună mintea la contribuţie pentru a ne-o explica, să nu murim proşti. Un lucru este evident, în acest Dosar al Revoluţiei, procurorii militari au căzut între scaune, fiind obligaţi să acţioneze „pro domo“ şi să constate că Armata, după 22 decembrie ora 16, s-a aflat în subordinea CFSN, care culmea, se constituia abia după 5 zile. Academia ca instituţie prestigioasă, a lansat un semnal, de care procurorii trebuiau să ţină seama şi anume că a existat un intervenţionism străin, prin care „existenţa teroriştilor“ nu poate fi considerată o psihoză, ci o realitate. Singurele instituţii care, conform legislaţiei momentului, au funcţionat fără întrerupere, au fost cele de forţă, Armata, Miliţia şi Securitatea, fiecare cu păcatele ei, dar între acestea nu s-a realizat nici o formă de colaborare coordonată. Ba au existat conflicte între aceste forţe, soldate cu morţi şi răniţi. Deoarece sediile acestor instituţii de forţă erau în Bucureşti, numai aici s-au manifestat acţiunile ce puteau fi asimilate de către unii ca lovitură de stat. În restul ţării NU A FOST NICI O LOVITURĂ DE STAT şi A FOST VID DE PUTERE. În ţară, primele forme ale puterii de stat au fost CFSN-urile locale, constituite după 27 decembrie. Una din concluziile Rechizitoriului este că psihoza teroristă a fost indusă cu intenţie de gruparea Iliescu, prin diversiuni şi dezinformări, în scopul preluării puterii politic şi menţinerea la putere. Această concluzie are toate ingredientele unei manipulări ordinare. Realitatea a fost că imediat după fuga Ceauşeştilor, transmisă în direct la TV, în Bucureşti s-au constituit trei centre de putere independente. Unul în sediul CC al PCR, unde s-a încercat constituirea unor noi guverne, cu Ilie Verdeţ sau cu Constantin Dăscălescu, ambele huiduite copios de către revoluţionari, ca fiind comuniste. Unul la sediul Televiziunii Române, iniţiat de Ion Caramitru şi Mircea Dinescu, cărora li s-a alăturat mai târziu Ion Iliescu şi Petre Roman. Unul la sediul Ministerului Apărării Naţionale în frunte cu generalul Victor Stănculescu, care nu se putea deroba de anumite responsabilităţi. Concluziile Academiei Române au fost că toate aceste acţiuni nu au fost rezultatul unor colaborări, ci a unor improvizaţii de moment. Ion Iliescu pleacă de la televiziune, se deplasează la sediul CC şi apoi la Ministerul Apărării Naţionale. Rezultatul, în seară la ora 23, la Televiziunea Română, Ion Iliescu anunţă iniţiativa de a se constitui Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care va fi oficializat abia în seara zilei de 27 decembrie, ca singură autoritate deliberativă şi administrativă. După 23 decembrie, conducători ai statelor vestice, în frunte cu SUA, au trimis mesaje de sprijin revoluţiei române. Revoluţia română a avut parte de importante gesturi de solidaritate din partea ţărilor, solidaritate adresată implicit şi FSN-ului condus de Ion Iliescu.

Teroriştii au fost o realitate, nu un pretext diversionist

Procurorii militari nu au dat nici un semn că ar fi încercat să descifreze care a fost contribuţia reală a „planificatorilor externi“ ai schimbării de regim din România. Ori acesta era un subiect mult prea complicat pentru capacitatea lor, ori funcţionează încă şi acum „Omerta“ asupra acestui subiect, ceea ce sunt înclinat să cred cel mai mult în contextul actual. În compensaţie, era nevoie de un acar Păun, acesta fiind găsit în persoana lui Ion Iliescu. Se ştie că înainte de Revoluţie, liderul sovietic Gorbaciov milita pentru reformarea sistemului, fiind considerat artizanul destructurării comunismului sovietic, în timp ce Ceauşescu, încremenise în megalomania sa şi în consolidarea cultului personalităţii, precum şi a societăţii comuniste de factură personală. Între cei doi nu mai era nimic care să-i apropie. Există suficiente informaţii că în zilele de 2 şi 3 decembrie 1989, la Malta s-au întâlnit secretarul general al PCUS,Gorbaciov, cu preşedintele SUA, Bush, pentru a discuta asupra sferelor de influenţă, în Europa şi în lume, a celor două puteri. Cu 45 de ani înainte, la 9 octombrie 1944, premierul Angliei Churchill se deplasa la Moscova şi împreună cu Stalin au dispus, cu pixul pe un şerveţel, soarta României, Ungariei, Bulgariei, Iugoslaviei şi Greciei. Anglia şi SUA erau conştiente că aceste ţări, cu excepţia Greciei, vor intra în sfera de influenţă a sovieticilor, aşa că „bileţelul obraznic“, prin care România era cedată în proporţie de 90% influenţei sovietice, consfinţea şi Cortina de fier dintre Europa de Est şi cea de Vest. La 4 decembrie ’89, Ceauşescu merge la Moscova, unde are o discuţie cu Gorbaciov. Pe 8 decembrie – preşedintele Franţei, Mitterand, se întâlneşte cu Gorbaciov la Kiev, unde au abordat situaţia politică din sud estul Europei, hotărând amândoi ca unificarea Germaniei trebuie să se facă paşnic şi că îndepărtarea lui Ceauşescu de la conducerea României nu se poate realiza decât prin forţă. Pentru rezolvarea problemelor româneşti, cei doi au stabilit că între serviciile secrete ale Franţei şi ale URSS trebuie să se realizeze o conlucrare fructuoasă. Mitterand s-a oferit să participe cu grupuri de comando ale Armatei Franceze, pentru a nu se implica cele sovietice. Astăzi există dezvăluiri publice asupra modului cum KGB, CIA şi alte structuri străine, vecine României, au organizat şi s-au implicat în evenimentele din România în 1989. Există multe cărţi document care semnalizează prezenţa a numeroşi agenţi KGB în România, în decembrie 1989 care au acţionat, făcând uz de arme şi care s-au retras, luându-şi şi morţii cu ei. În acest context, Ion Iliescu este acuzat de crimă împotriva umanităţii, pentru că a inventat povestea cu teroriştii ca diversiune, pentru a acapara puterea, o putere pe care o avea deja, fiind susţinut de milioane de români. Acum unii, precum procurorii militari, se miră ca babele în târg că unde au fost teroriştii, dacă nu a fost reţinut nici unul? După capul acestor babe, terorişti nu au fost deloc, doar bezmeticii de români s-au ciuruit între ei, pentru a putea minimaliza astfel revoluţia până la dimensiunile unei lovituri de stat. Mai cruntă batjocură la adresa românilor, nici că se putea. Dacă analizau profesionist şi obiectiv aceste informaţii fierbinţi, procurorii ar fi găsit răspunsul la întrebarea „Cine a tras în noi, după 22?“

Apropierea României de Moscova este doar în capul unor isterici

Procurorii militari au comis un Rechizitoriu şi o concluzie gândită cu piciorul stâng. Că în decembrie 1989, puterea a fost preluată în România de o echipă moscovită, în frunte cu Ion Iliescu. Nu sunt avocatul lui Iliescu, dar concluzia este atât de idioată pe fond, că nu poate să nu şocheze orice om de bun simţ. Ne place sau nu, dar tradiţii prosovietice la români nu prea există, din 1953, care să justifice aberaţiile cuiva pe tema apropierii României de Est. În 1958, Gheorghiu Dej scotea Armata Sovietică din România, trimiţându-o acasă. În 1968, Ceauşescu condamna invazia Armatei Sovietice în Cehoslovacia, stârnind admiraţia întregii lumi occidentale. Nici în 1989 Ceauşescu nu murea de dragul sovieticilor. În 2003, sub preşedinţia lui Ion Iliescu, România intra în NATO. Astăzi unde am ajuns? Avem vreo tangenţă cu Rusia? România a respectat întocmai înţelegerea de la Malta, dintre Gorbaciov şi Bush. Suntem în NATO, deci 100 % sub influenţa SUA acum, faţă de 1945 când eram 90% sub influenţa sovietică. Suntem în Uniunea Europeană, deci 100 % cu Vestul, nu cu Estul. După aproape 30 de ani de la deschiderea Dosarului Revoluţiei, procurorii militari, legaţi la ochi, sunt departe de a ne răspunde cu obiectivitate la întrebarea „Cine a tras în noi, după 22?“. Ceea ce face ca cele peste 332 de mii de file ale Dosarului Revoluţiei şi ale Rechizitoriului, să aibă soarta hârtiei igienice.

În loc de epilog

Pe 1 decembrie 1989, Guvernele Angliei, Franţei, RFG şi Italiei au solicitat Administraţiei de la Washington ca „SUA să respecte înţelegerile convenite anterior cu statele vest europene, ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese, pe termen lung, în această zonă“. Chiar, cine a tras în noi, după 22?

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Hoţi şi bandiţi

Știe publicată cu

în data de

■ un tînăr de Bîrgăuani i-a luat maşina unui vecin din curte ■ făptaşul era mort de beat şi fără carnet şi a plecat la plimbare cu autoturismul ■ în alt caz un individ a prădat casa unui consătean ■

Un tînăr mort de beat, cu o alcoolemie de comă alcoolică a furat maşina unui vecin, autoturismul fiind parcat în curtea victimei. S-a întîmplat la Bîrgăuani, iar oamenii legii l-au reţinut pe hoţul de 26 de ani care este acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi ameninţare. Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti şi înapoiat proprietarului. Poliţiştii au fost alertaţi joi, 13 iunie cînd un individ de 52 de ani, din Bîrgăuani a reclamat că un tînar i-a sustras autoturismul din curtea locuinţei. Oamenii legii au găsit autoturismul pe o stradă din satul Breaza, condus de bărbatul de 26 de ani, din Bîrgăuani. Întrucît emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a stabilit că era vorba de un şofer de ocazie pentru că nu avea permis. „Pe parcursul cercetărilor, tînărul l-ar fi contactat telefonic pe proprietarul autoturismului, căruia i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă, întrucît l-a reclamat pentru fapta comisă. Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti, fiind restituit persoanei vătămate“, conform IPJ Neamţ. În baza probatoriului administrat, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmînd a fi prezentat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Tot pe 13 iunie, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Băluşeşti, a fost reţinut pentru săvîrşirea infracţiunii de tîlhărie. Cercetările au stabilit că în acea zi, o femeie de 69 de ani, din Băluşeşti, s-a deplasat la locuinţa fiului său unde a surprins un bărbat de 34 de ani care avea asupra sa bunuri sustrase din respectivul imobil. Aceasta i-a solicitat să-i restituie bunurile, moment în care bărbatul i-ar fi adresat ameninţări şi ar fi împins-o, dupa care a părăsit locul faptei. Poliţiştii l-au depistat la scurt timp, fiind condus la sediu în vederea continuării cercetărilor. Din investigaţii au rezultat indicii că individul ar fi pătruns în imobil prin forţarea lacătului ce asigura uşa de acces şi a sustras o combină muzicală şi două boxe audio, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 300 de lei. Bunurile au fost recuperate şi restituite persoanei vatamate. Individul este bănuit că în perioada 3 – 12 iunie ar fi sustras din aceeaşi locuinţă patru paturi, un covor şi un televizor, în cauză fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Suspectul va ajunge în faţa unui procuror de la Parchetului Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Actualitate

Elicopter SMURD pentru un pietrean

Știe publicată cu

în data de

Un elicopter SMURD a fost solicitat vineri, 14 iunie pentru transferarea unui pietrean cu afecţiuni cardiace, la Iaşi. Pacientul în vîrstă de 52 de ani a fost preluat de pe stadionul Ceahlăul şi transportat pentru îngrijiri de specialitate la Institutul de Boli Cardio Vasculare Iaşi. Se pare că pacientul este un pietrean care face frecvent sport, iar în afară de faptul că merge la sală, seara alerga şi la stadion. Aşa s-a întîmplat şi în seara de joi, 13 iunie, cînd însoţit de un grup de prieteni, bărbatul a mers la stadion pentru a alerga. La un moment dat i s-a făcut rău, s-a aşezat, iar cei cu care venise şi-au dat seama că îi este rău. S-a încercat acordarea primului ajutor la faţa locului pentră că între cei prezenţi erau şi cadre medicale. Ulterior s-a cerut ajutor prin 112. Pacientul a fost resuscitat şi transportat la spital, însă a doua zi s-a luat decizia solicitării de suport aero pentru transferul pacientului la clinica de specialitate din Iaşi.

Citește știrea

Actualitate

Dascălii şi-au făcut „autoportretul“

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ a ieşit de sub tipar volumul ce reuneşte lucrările autobiografice ale cadrelor didactice din comuna Răuceşti ■ iniţiatoarea proiectului este învăţătoarea pensionară Domnica Vrînceanu ■

La Răuceşti s-a materializat o frumoasă iniţiativă a învăţătoarei pensionare Domnica Vrînceanu, soţie de preot şi cetăţean de onoare al localităţii. Urmare a unui proiect lansat vara trecută, a ieşit recent de sub tipar volumul Pentru neuitare de oameni şi fapte- Portrete de dascăli, apărut la editura Ars Libri, sub coordonarea învăţătoarei Domnica Vrînceanu (foto) şi a profesoarelor Mihaela Drăgănescu şi Domnica – Iulia Bălan. Cartea, dedicată Anului omagial al satului românesc (2019), reuneşte lucrări autobiografice ale cadrelor didactice din Răuceşti, care oferă cititorilor detalii despre viaţa personală, dascălii care le-au influenţat cariera, activitate didactică şi altele. „Să fii conştient de vocaţia profesiei tale, să fii propriul zugrav al propriului portret şi să împărtăşeşti aceste lucruri cu întreaga lume este un act de curaj şi de generozitate, în egală măsură. Iniţiatoarea acestui proiect, doamna învăţătoare Domnica Vrînceanu, doreşte să lase o moştenire pentru eternitate, astfel cu puterea exemplului personal, şi-a aşezat ea însăşi viaţa în cuvinte şi împreună cu ceilalţi autori de portrete au reuşit să surprindă poveşti de viaţă, sincere şi cu încărcătură emoţională pentru cititor“, notează în prefaţă inspectorul şcolar Elena Preda, aducînd un omagiu învăţătorilor, „făuritori de oameni“. Domnica Vrînceanu deschide seria „portretelor“ cu o serie de gînduri reunite sub genericul „Şcoala – Un altar în mijlocul copiilor“, în care face şi bilanţul celor 43 de ani de activitate didactică. Urmează apoi colaboratorii săi, educatoare, învăţătoare şi profesori: Alexandru Marian, Elena Marian, Mariana Craiu, Doiniţa Vornicu, Ileana Varvara, Maria Iacob, Vasile Predoaia, Mimi Ioniţă, Eugenia Ilinca, Ioan Macsim, Măriuţa Anisia, Gheorghe Ioniţă, Michaela Ioniţă, Maria Zaharia, Dorina Predoaia, Elena Cosău, Violeta Blaga, Gheorghe Smău, Gheorghe Filip, Ana Filip, Gheorghe Diaconu, Mirela Luca, Iulica Luca, Traian Anton, Nicolae-Rafael Tanase, Oana – Maria Movilă, Elena Petrariu, Loredana Buzău, Adriana Dumitreasa, Paula-Domnica Obreja, Ioana-Diana Apostoae, Gabriela Vrînceanu, Nelu Dumbravă. Au fost evocate, în aceeaşi lucrare, şi patru cadre didactice trecute la cele veşnice: Traian Anton, Ileana Dumbravă, Nicolae Vrînceanu, Elena-Viorica Cosău. „Prin apariţia cărţii autobiografice se doreşte a se aduce un modest, dar sincer omagiu celor care au găsit în ei miraculoasa forţă de a se dărui în fiecare clipă celorlalţi, acelora care au găsit curajul de a purta în sufletul lor permanent sentimentul răspunderii pentru destinul copiilor ce le-au fost încredinţaţi. Ei, aceşti oameni deloc simpli, educatori, învăţători, profesori sînt aceia care au ştiut să preia cu răbdare şi devotament pe umerii lor o mare parte din povara uriaşă a formării fiecăruia dintre cei ce suntem astăzi. Alături de părinţi, dascălii sunt cei care investesc în copii cele mai multe cunoştinţe, educaţie, dragoste, încredere, speranţă. Nimeni nu uită munca doamnelor educatoare care au învăţat pe micuţi la grădiniţă să se autoservească, să înveţe poezii, cîntece, jocuri, basmele bunicilor, să devină sociabili şi să se comporte frumos! Cu cîtă speranţă şi emoţie se înscriu copiii în clasa I şi cu cîtă speranţă în suflet sunt investiţi învăţătorii să conducă mintea în lumea minunată a cuvintelor, a scrisului şi socotitului, a tuturor tainelor pe care, parcă, numai noi avem îndemînarea să le dezvăluim copiilor. Respect şi preţuire profesorilor care au înălţat îndrăzneţ zborul şi au devenit cel mai adesea prieteni sau modele de viaţă! Pentru toate acestea, elevii Dumneavoastră acordă un zîmbet Portretelor de dascăli din amintirile anilor de şcoală, dăruiesc o floare şi o urare plină de dragoste tuturor dascălilor lor. Fie ca parfumul minunat al teilor, în fiecare an al vieţii dumneavoastră, să vă inunde sufletele cu tinereţe veşnică!“, transmite învăţătoarea Domnica Vrînceanu, în mesajul de la finalul volumului autobiografic. Ea a ieşit la pensie în 2017, după 43 de ani petrecuţi la catedră, dar a rămas aproape de şcoală şi comunitatea locală. S-a remarcat şi prin modul în care s-a implicat, timp de 16 ani, în rezolvarea problemelor comunităţii în calitate de consilier local şi preşedinte al Comisiei de învăţămînt, cultură. Autorităţile locale i-au conferit titlul de cetăţean de onoare al comunei Răuceşti, diploma de excelenţă şi titlul Cetăţean activ în comunitate, precum şi diploma Oameni de seamă ai comunei Răuceşti, o distincţie importantă, ce i-a fost înmînată în faţa peste 3.000 de participanţi la o ediţie precedentă a Zilelor Comunei.

Citește știrea

Trending