Contactează-ne

Actualitate

Atenţie la angajaţii care lucrează în ger

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ angajatorii trebuie să asigure măsuri pentru menţinerea stării de sănătate ■ amenzile pot ajunge la 2.500 de lei ■ codul portocaliu de ger expiră joi, pe 1 martie ■

Avînd în vere avertizarea cod portocaliu de ger, care anunţă temperaturi foarte scăzute, cu minime ce pot ajunge pînă la -22 de grade, salariaţii care lucrează în frig trebuie protejaţi suplimentar de angajatori.

În perioadele cu temperaturi scăzute extreme, respectiv temperaturi sub -20 de grade Celsius sau, temperaturi care corelate cu condiţii de vînt intens (vîntul a cărui viteză depăşeşte 10 metri pe secundă), pot fi echivalate cu acest nivel ( indicele de răcire scade sub pragul valoric de minus 32), angajatorii trebuie să ia toate măsurile prevăzute de Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi hotărîrile de guvern în aplicare, pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute, măsuri care vor fi stabilite de angajator împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor. În unităţile în care funcţionează Comitetele de Securitate şi Sănătate în Muncă măsurile vor fi stabilite de acestea, iar în instituţii şi unităţi finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare, măsurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv de conducătorii instituţiilor“, conform ITM Neamţ.

Pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber este nevoie de distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5 – 1litru/persoană/schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător; asigurarea echipamentului individual de protecţie. Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii trebuie să treacă la reducerea duratei zilei de lucru; întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale, etc. Aceste măsuri suplimentare se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme, angajatorii trebuie să asigure examenul medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi scăzute; primul ajutor şi transportul la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi scăzute extreme. Pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă. Neluarea măsurilor de prevenire constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, dacă faptele nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: O femeie a decedat după ce a căzut într-o fîntînă

Știre publicată în urmă cu

în data de

O femeie în vîrstă de 70 de ani a decedat după ce a căzut într-o fîntînă, miercuri, 27 mai, în localitatea Piatra Şoimului.

“Prin apel la 112, în jurul orei 18.06, pompierii au fost solicitați să intervină pentru scoaterea unei persoane căzute într-o fîntână din localitatea Piatra Șoimului. Pentru degajarea persoanei căzute în fîntînă au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț, cu o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD TIM. Pompierii au scos din fîntînă (aproximativ 14 m adâncime) o femeie de 70 de ani. Din păcate, medicul de pe ambulanța SMURD a declarat decesul persoanei”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

 

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Hram la Neamţ, sub semnul stării de alertă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ participarea la slujba închinată Înălţării Domnului e condiţionată de respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei ■ anul acesta se împlinesc 523 de ani de cînd se sărbătoreşte hramul bisericii voievodale Înălţarea Domnului ■

Mănăstirea Neamţ îşi sărbătoreşte hramul pe 28 mai, în ziua Înălţării Domnului.

Participarea credincioşilor este condiţionată anul acesta de respectarea măsurilor impuse la nivel naţional în contextul pandemiei, ce obligă la purtarea măştii şi limitarea numărului de persoane la slujba din incinta bisericii, precum şi la păstrarea distanţei, inclusiv în exteriorul lăcaşului.

Ceremonialul a început în ajun, cu slujba de priveghere, iar joi vor avea loc sfinţirea apei în aghiazmatarul din faţa mănăstirii, Sfînta Liturghie şi o slujbă de pomenire a eroilor neamului.

Vor fi pomeniţi ostaşii căzuţi pe cîmpurile de luptă ale patriei. Cu ocazia sărbătorii principale a mănăstirii au avut loc şi alte evenimente importante, în anii precedenţi. Moaştele Sfîntului Cuvios Paisie au fost scoase spre închinare pentru prima dată tot de hram, în 2014, după ce fuseseră descoperite în septembrie 2013, cu ocazia cercetării mormîntului din biserica mănăstirii.

Ulterior, moaştele au fost depuse în pronaosul bisericii Înălţarea Domnului, alături de cele ale Sfîntului Simeon de la Muntele Minunat şi ale Sfîntului Necunoscut. Tot cu ocazia hramului mănăstirii, în 2008 a avut loc proclamarea canonizării a nouă sfinţi nemţeni care au vieţuit în secolele din urmă în zona noastră.

Este vorba despre Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu(sărbătorit pe 30 august), Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pîngăraţi (7 septembrie), Cuv. Rafael şi Partenie de la Agapia Veche(21 iulie), Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Cuv. Chiriac de la Tazlău(9 septembrie) şi Cuv. Iosif de la Văratec(16 august). Arhimandritul Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, accentua importanţa sfinţilor în viaţa oamenilor:

„Sfinţii sînt cei care ne ocrotesc şi ne ajută. În biserică avem nevoie şi de aceste mărturii, de elemente pe care le folosim pentru sfinţire. Sfinţii, cu moaşte sau fără, au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu şi ocrotesc un anumit loc sau o anumită zonă. Mănăstirea Neamţ este o veche lavră în care s-au nevoit de-a lungul timpului peste 30.000 de călugări, iar noi trăim aici în umbra Sfîntului Cuvios Paisie, în timpul căruia mănăstirea Neamţ a cunoscut apogeul spiritualităţii“.

Anul acesta se împlinesc 523 de ani de cînd se sărbătoreşte hramul bisericii voievodale Înălţarea Domnului. Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de internet a Mitropoliei Moldovei, lăcaşul de rugăciune a fost ctitorit de Ştefan cel Mare între anii 1485-1497, deoarece biserica domnitorului Petru Muşat (1375-1391) a fost grav avariată din cauza cutremurului din 1471:

„Întrucît această biserică a fost printre ultimele ctitorii, marele voievod a dorit să fie cea mai monumentală biserică atît din punct de vedere artistic, arhitectural, cît şi ca dimensiuni.(…) În exterior, deasupra uşii la intrare se află pisania cu text slav care în traducere arată timpul cînd s-au finalizat lucrările bisericii Înălţarea Domnului, dar şi o invocare de mare sensibilitate spirituală:

„Doamne Iisuse Hristoase primeşte acest hram care s-a zidit cu ajutorul Tău, întru slava şi cinstea Slavei şi slăvitei de la pămînt la cer Înălţare a Ta şi Tu, Stăpîne, acoperă-ne cu mila Ta de acum şi pînă în veac!; Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh, Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a binevoit şi a început şi a zidit acest hram, pentru rugăciunea sa şi a doamnei sale Maria şi a fiului său Bogdan şi a celorlalţi fii ai săi şi s- a săvîrşit la anul 7005, iar al domniei sale anul patruzeci şi cel dintîi curgător, luna lui noiembrie 14(1497)“.

Revenind la pandemia de Covid 19, ar fi de amintit faptul că, la îndemnul Mitropoliei Moldovei, Mănăstirea Neamţ a pus la dispoziţia autorităţilor 52 de camere, cu 104 locuri, în vederea carantinării persoanelor. „Vă facem cunoscut că, referitor la personale carantinate la Centrul Social Sfântul Paisie, au fost cazaţi în două serii un număr de 80 de persoane, iar suma cheltuielilor s-a ridicat la valoarea de 255.300 lei.

Având în vedere cele relatate mai sus, vă informăm că Mănăstirea Neamţ suportă aceste cheltuieli şi nu avem nicio pretenţie financiară pentru cazarea acestora“, se arată în adresa semnată de stareţul Benedict Sauciuc.

Citește știrea

Actualitate

Căutat în Irlanda pentru viol şi furt, arestat în Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, de 38 de ani, urmărit de autorităţile irlandeze pentru comiterea infracţiunilor de viol şi furt.

La data de 26 mai 2020, în baza activităţilor investigativ-operative desfăşurate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale în colaborare cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurala Sagna au depistat un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Boghicea, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, emis de autorităţile irlandeze, pentru comiterea infracţiunilor de viol şi furt.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău. Urma să fie prezentat Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending