Contactează-ne

Actualitate

Asigurări de sănătate, sînt noutăţi legislative

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ s-au prorogat o serie de termene de aplicare a unor ordine pînă la 31 decembrie 2019 ■ Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Neamţ are contract cu 744 furnizori de servicii ■ au crescut tarifele pentru medicina de familie ■

Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ a prezentat într- o recentă conferinţă de presă modificările legislative legate de relaţiile contractuale pe care instituţia le are cu furnizorii de servicii medicale din judeţ. Astfel, s-a anunţat prorogarea unor termene ale hotărîrilor de Guvern legate de aplicarea unor decizii privind modul de acordare a serviciilor medicale. „Se prelungeşte pînă la data de 31 decembrie 2019 termenul de aplicare a prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu nr.397 din 2018, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în acest an a Hotărîrii de Guvern 140/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Pînă la această dată, noi avem în contract cu CJAS 744 de furnizori de servicii medicale. Cererile pentru continuarea şi prelungirea acestor contracte au fost depuse pînă la această dată (joi, 27 iunie n.r) de către toţi furnizorii. Pînă în 28 iunie se va încheia şi procedura de semnare a actelor adiţionale la contractul-cadru. În luna iulie se va desfăşura perioada de contractare pentru cei care vor solicita să intre în contract cu noi“, a precizat Nadia Harpa, preşedinte-director general al CJAS Neamţ. Economistul Gabriela Zamfir, directorul executiv al Direcţiei Relaţii contractuale din cadrul instituţiei a adăugat cîteva amănunte legate de modificările legislative survenite. „La Hotărîrea de Guvern 140 a fost prorogat termenul pentru prevederea iniţială. De la 1 iulie 2019 ar fi trebuit să fie posibil ca un pacient care are nevoie de analize medicale paraclinice să le poată face la orice laborator din ţară, fără să mai existe acea corespondenţă între medicul prescriptor, furnizorul de analize medicale,care trebuia pînă acum să fie în contract cu aceeaşi casă. Şi aplicarea acestui ordin a fost amînată pentru data de 31 decembrie 2019, din motive tehnice, pentru că trebuie făcute o serie de modificări în programul informatic. La fel se va întîmpla şi cu prevederea referitoare la reţetele prescrise de medicul prescriptor, cu precizarea că eliberarea unei reţete se va putea face de către orice farmacie din ţară. În ceea ce priveşte Normele de aplicare ale Ordinului 397/2019 s-a prelungit şi acesta pînă la 31 decembrie 2019. Şi acest act normativ se referă la modificările cu privire la medicina de familie. Este vorba despre creşterea tarifelor pe capitaţie de la 5,8 la 7,8, iar pe servicii de la 2,8 la 3,5. În ceea ce priveşte îngrijirile medicale la domiciliu şi îngrijirile paliative la domiciliu (de precizat că în judeţul Neamţ nu se facă îngrijiri paliative la domiciliu n.r.) asiguraţii beneficiază de 180 de zile, adică 90 pe îngrijire la domiciliu şi 90 pe îngrijiri paliative la domiciliu. Pînă acum se acordau pentru ambele servicii doar 90 de zile în ultimele 11 luni. Deci este vorba şi de o îmbunătăţire a serviciilor în acest domeniu“, a precizat Gabriela Zamfir. Aceasta a adăugat şi faptul că nu au intervenit modificări în ceea ce priveşte tarifele la spitale sau alte servicii. Alte modificări legislative se referă la procedura de efectuare a regularizării sumelor alocate analizelor medicale paraclinice, operaţie care, pe viitor, se va face lunar. Pînă acum, regularizările între Casa Judeţeană de Sănătate şi furnizorii de servicii se realizau trimestrial. Prin schimbarea modalităţii de regularizare nu vor mai rămîne sume mobilizate la anumiţi furnizori de servicii şi în felul acesta se va mări şi accesul asiguraţilor la aceste servicii.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Surse: Candidatura lui Micu, respinsă

Știre publicată în urmă cu

în data de


Informaţie pe surse: candidatura lui Lucian Micu a fost respinsă de biroul electoral de circumscripţie, vineri, 14 august.

Hotărârea nu a fost încă redactată. Decizia poate fi oricum atacată. Lucian Micu, fostul primar de Roman şi actual candidat “de stânga”, plecat de la PNL şi lansat în candidatură de şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene, pare a avea probleme cu candidatura după ce şi pe site-ul ANI a apărut zilele trecute informaţia că are “interdicţie” pe trei ani.

“Povestea” candidaturii lui Micu aici: http://monitorulneamt.ro/ani-zice-ca-micu-are-interdictie-trei-ani/. Rămâne de văzut care va fi decizia finală în cazul candidaturii fostului primar de Roman, declarat incompatibil prin decizie definitivă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vom reveni.

UPDATE: Redactarea şi ulterior publicarea hotărârii biroului electoral privind candidatura lui Lucian Micu pentru funcţia de primar de Roman rămâne… pe mâine, sâmbătă, 15 august. Motivul? S-a terminat programul biroului. Aşteptăm cu interes hotărârea, în continuare informaţia pe surse este că a fost respinsă/invalidată candidatura, şi de asemenea soluţionarea unei contestaţii previzibile.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accidente produse la interval de câteva minute, cinci victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cinci victime este bilanţul nedorit înregistrat în urma a două accidente rutiere produse vineri, 14 august, la interval de doar câteva minute unul faţă de celălalt. Primul accident s-a produs la Bodeşti şi a fost vorba de o coliziune între două autoturisme şi soldată cu trei victime transportate la spital.

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:05, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Bodești. Pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime.

Pompierii au intervenit cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare și au scos dintr-un autoturism trei victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un barbat de 63 de ani, cu multiple traumatisme.

Conducătorul auto și un pasager au fost preluați și transportați la spital de catre echipaje de la SAJ.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Al doilea accident a avut loc la Săbăoani, fiind vorba tot despre o coliziune între două autoturisme, din care unul s-a răsturnat. Două persoane au fost transportate la spital

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:08, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Săbăoani. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme un autoturism s-a răsturnat, rezultând două victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un bărbat de 41 de ani. Un echipaj de la SAJ a preluat o victimă și a transportat-o la spital.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au mai transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Două accidente cu victime, la interval de câteva minute

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii nemţeni intervin în aceste momente, vineri, 14 august, la două accidente rutiere, soldate cu victime, produse la interval de doar câteva minute. În cazul primului accident pentru care s-a dat alarma la ISU Neamţ este vorba despre o persoană încarcerată, accidentul producându-se în satul Bodeşti. Al doilea accident, de asemenea soldat cu victime, s-a produs în localitatea Traian.

 

Vom reveni.

Citește știrea

Trending