Publicitate

■ parlamentarul USR de Neamţ Iulian Bulai a interpelat Ministerul Justiţiei în cazul jurnalistului nemţean devenit ţinta unui politician influent

Parlamentarul USR de Neamţ Iulian Bulai a interpelat Ministerul Justiţiei în cazul jurnalistului nemţean devenit ţinta unui politician influent, subiect prezentat şi de Monitorul de Neamţ şi de Roman. Deputatul USR a transmis un comunicat de presă pe care vi-l prezentăm în continuare: „Deputatul USR Iulian Bulai susţine libertatea de expresie a mass – media româneşti şi condamnă orice formă de îngrădire a acesteia, mai ales prin agresarea jurnaliştilor. Parlamentarul nemţean a reacţionat la materialele jurnalistice referitoare la posibilul plan de răzbunare în stil mafiot al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, faţă de jurnalistul Daniel Vinca, după ce acesta ar fi publicat articole dezavantajoase pentru politician. În acest sens, Iulian Bulai a adresat o interpelare ministrului Justiţiei, domnul Tudorel Toader, în care a expus speţa prezentată de instituţiile media nemţene, a solicitat clarificări în privinţa obligativităţii procurorilor de a se autosesiza în acest caz şi informaţii despre cazuri asemănătoare. Planul lui Ionel Arsene, aşa cum reiese din rechizitoriul procurorilor, ne demonstrează încă o dată cum gândesc aceşti politicieni fără scrupule şi de ce sunt în stare atunci când cineva publică informaţii despre ei sau despre afacerile lor pe bani publici. Dacă te simţi nedreptăţit ca politician, de un jurnalist, ai multe metode de a-ţi face dreptate, însă violenţa cu siguranţă nu este una dintre ele. Pe lângă acest aspect, Ionel Arsene, deputat la acea vreme, a avut şi o încercare de a ataca libertatea de expresie a presei. Din păcate, realitatea ne arată că tot mai mulţi politicieni s-au obişnuit să arunce în stânga şi în dreapta cu bani, de multe ori publici, pentru a nu se scrie, nu negativ, ci nici măcar imparţial despre ei, iar când cineva nu se conformează pot apărea şi astfel de cazuri regretabile şi condamnabile”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai. Mai multe amănunte puteţi citi aici: http://monitorulneamt.ro/arsene-demisia/

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.