Publicitate

■ spitalul din Tîrgu Neamţ va organiza joi, 7 mai, o nouă acţiune în cadrul campaniei Donează sînge! Oferă o şansă pentru viaţă!

Spitalul Orăşenesc Sfîntul Dimitrie Tîrgu Neamţ face din nou apel la donatorii de sînge, rugîndu-i pe cei care doresc să ajute la salvarea unei vieţi omeneşti să ia parte la acţiunea programată joi, 7 mai, la unitatea sanitară. Gestul umanitar va fi recompensat cu tichete de masă în valoare de 70 de lei pentru fiecare donator, iar salariaţii vor beneficia de o zi liberă de la serviciu. Acţiunea are loc în cadrul campaniei Donează sînge! Oferă o şansă pentru viaţă!, derulată începînd cu luna mai 2015 de către unitatea sanitară de sub Cetate, cu sprijinul Centrului Judeţean de Transfuzie Sangvină Piatra Neamţ. Înainte de lansarea acestei campanii donatorii din zonă erau invitaţi trimestrial, dar s-a constatat că nu se acoperă necesarul de sînge. De aceea s-a luat decizia ca astfel de acţiuni să fie desfăşurate lunar, la Unitatea de Transfuzii Sangvine din cadrul Spitalului Tîrgu Neamţ, unde cei care doresc să ia parte la acţiune sînt rugaţi să se prezinte pentru a fi luaţi în evidenţă. Pot face gestul umanitar persoane cu vîrste cuprinse între 18 şi 60 de ani, cu greutate de peste 50 kg, puls regulat(60-100 bătăi pe minut) şi tensiune în limite normale, care nu au consumat alcool sau grăsimi cu cel puţin 48 de ore înaintea donării. Nu vor fi acceptaţi cei care au suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, femeile însărcinate, în perioada de lehuzie sau la menstruaţie, persoanele aflate sub tratament pentru diferite afecţiuni. Ghidul donatorului prevede şi o serie de recomandări: dimineaţa, înainte de recoltare se poate consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe; să nu se fumeze înainte şi după donare o oră; donatorul să se prezinte odihnit, şi nu după o noapte pierdută la serviciu sau în faţa calculatorului.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.