Contactează-ne

Actualitate

Apel la donatori

Știre publicată în urmă cu

în data de

Spitalul Orăşenesc Sfîntul Dimitrie Tîrgu Neamţ face din nou apel la donatorii de sînge, rugîndu-i pe cei care doresc să ajute la salvarea unei vieţi omeneşti să ia parte la acţiunea programată joi, 5 decembrie. Gestul umanitar va fi recompensat cu tichete de masă în valoare de 70 de lei pentru fiecare donator, iar salariaţii vor beneficia de o zi liberă de la serviciu, în ziua donării. Pot face gestul umanitar persoane cu vîrste între 18 şi 50 de ani, cu greutate de peste 50 kg, puls regulat şi tensiune arteriala sistolică între 100-140 mmHg, care nu au consumat alcool sau grăsimi cu cel puţin 48 de ore înaintea donării. Nu vor fi acceptaţi cei care au suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, femeile însărcinate, persoanele aflate sub tratament pentru boli de inimă, renale, hepatice sau endocrine. Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele afecţiuni: hepatită, TBC, sifilis, infecţie HIV, SIDA, epilepsie şi alte boli neurologice, psihice, bruceloză, ulcer, diabet, de inimă, de piele sau miopie forte.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: Proiecte pentru programul de guvernare locală, după consultări la primărie

Știre publicată în urmă cu

în data de

O serie de proiecte vor fi incluse în programul de guvernare locală pentru anul 2020 după ce s-au derulat, în această săptămînă, consultările dintre primarul de Piatra, Dragoş Chitic, şi reprezentanţi ai principalelor categorii socio-profesionale din Piatra Neamţ.

Proiectele avute în vedere sînt înfiinţarea „Federaţiei Tinerilor din Piatra Neamţ” şi alocarea unui sediu de către primărie unde tinerii să îşi desfăşoare activitatea; crearea unei platforme online de comunicare a ONG-urilor ce activează în Piatra Neamţ unde acestea să îşi poată prezenta activitatea şi proiectele pe care le desfăşoară, inclusiv cele care beneficiază de sprijinul municipalităţii; creşterea bugetului alocat de către Primăria Piatra Neamţ pentru finanţările rambursabile pentru legea 350/2005; înfiinţarea unui Consiliu Consultativ la nivel local în domeniul turismului format din operatori economici din turism.

 

Reamintim că marţi s-au desfăşurat consultările cu directorii unităţilor de învăţămînt, asistenţi medicali şcoli şi reprezentanţii centrelor de permanenţă, miercuri, cu reprezentanţii ONG-urilor, instituţiilor de cultură, cluburi sportive, asistenţă socială, culte, iar joi, primarul Dragoş Chitic s-a întîlnit cu reprezentanţii Consiliului Local al Tinerilor şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Piatra Neamţ.

„Mulţumesc tuturor celor care au participat la întîlnirile consultative din această săptămînă. Este al cincilea an consecutiv în care organizez aceste întîlniri, iar interesul participanţilor a fost în creştere de la an la an. Sîntem o primărie deschisă şi transparentă, am implementat o guvernare locală de tip participativ prin încurajarea populaţiei să se implice în luarea deciziilor. Părerea fiecărui cetăţean contează şi este importantă, fiecare categorie socio-profesională din oraş trebuie să simtă respectată şi să aibă în administraţia pietreană un partener de încredere. În urma întîlnirilor consultative de la începutul acestui an au rezultat propuneri interesante, iar foarte multe dintre acestea vor fi prinse în programul de acţiuni al municipalităţii pietrene din anul 2020. Dialogul permanent cu cetăţenii , cu reprezentanţii diverselor categorii socio-profesional, ne ajută să fim mai eficienţi , să asigurăm un climat favorabil desfăşurării activităţii pentru fiecare, să funcţionăm ca într-o familie, să creştem gradul de confort al fiecărui locuitor al oraşului şi să dezvoltăm împreună comunitatea noastră”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Tîlhar trimis la Ocna

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr în vîrstă de 20 de ani, care a fost condamnat pentru tîlhărie, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi dus la Centrul Educativ Tîrgu-Ocna din Bacău.

“La data de 16 ianuarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un tînăr de 20 ani, față de care Judecătoria Roman a dispus măsura internării într-un centru educativ pentru un an și 6 luni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tîlhărie și tîlhărie calificată.

În fapt, în perioada iunie 2014 – martie 2015, prin acte de violență, a deposedat mai multe persoane de telefoane mobile, sume de bani și produse alimentare. Acesta a fost condus şi introdus în Centrul Educativ Târgu-Ocna din Bacău”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: “Şoferia” l-a trimis la penitenciar

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 49 de ani, care a fost condamnat pentru că a condus un vehicul neîmatriculat, fără permis şi fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi trimis la penitenciar.

“La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Piatra Neamț pe numele unui bărbat de 49 de ani, din Roznov.

Cel în cauză era condamnat de instanța de judecată la o pedeapsă de 5 ani și 10 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending