Contactează-ne

Administrație

Ambasadori Nemţeni, iată care sînt laureaţii

Știe publicată cu

în data de

■ au fost acordate distincţiile cîştigătorilor la cele 12 secţiuniii ale Galei Ambasadorilor Neamţeni ■ au fost acordate şi o serie de premii speciale ■ „Sînt convins că multă lume prezentă în această sală, acum, merita o astfel de recompensă“, a afirmat Ioan Strătilă, preşedintele CA de la RIFIL, după primirea unui premiu de excelenţă ■

Aflată la a doua ediţie, Gala Ambasadorilor Nemţeni s-a dorit şi a reuşit să adune la un loc elitele ţinutului în 12 domenii de activitate relevante. A fost vorba despre Artă vizuală, Artă plastică, Literatură, Educaţie şi Cercetare, Tinere valori, Sănătate, Voluntariat, Antreprenoriat, Asistenţă socială, Sport, Mecenat şi Seniori remarcabili. Cei 60 de candidaţi au primit anul acesta peste 100.000 de voturi electronice, însă opţiunile populare au contat doar 50% din decizia finală, diferenţa făcîndu-o juriul organizatorilor. Gala s-a desfăşurat pe parcursul a şase ore la Cinematograful Dacia din Piatra Neamţ şi fost deschisă de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, care a înmînat un Premiu de excelenţă cunoscutului om de afaceri Ioan Strătilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Rifil S.A. Emoţionat, Ioan Strătilă a mărturisit că a aflat de acest onorant premiu abia în dimineaţa zilei evenimentului, pe 22 noiembrie, cînd s-a întors acasă după o deplasare în străinătate. „Pentru mine a fost o veste neaşteptată, pentru că nu am ştiut că voi fi nominalizat pentru a primi acest titlu de excelenţă. Chiar astăzi (joi, n.r.) m-am întors dintr-o deplasare din străinătate şi am aflat că mi se va acorda acest onorant premiu. Sînt convins că multă lume prezentă în această sală, acum, merita o astfel de recompensă. Ceea ce vă pot asigura e faptul că voi sta în continuare la dispoziţia tuturor celor care vor face cu adevărat ceva util pentru acest oraş şi acest judeţ“, a spus apreciatul om de afaceri. Au fost acordate şi cîteva premii speciale ale juriului: Arhimandritului Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, medicului Virgil Răzeşu, profesorului Gheorghe A.M. Ciobanu, actorului Cornel Nicoară, preotului Eugen Răchiteanu, farmacistului Ilie Ichim, Salvamont Neamţ şi şefului serviciului, Raul Papalicef, precum şi directorului cinematografului Dacia, Victor Purice. Premiile pentru secţiunea Artă vizuală, Artă plastică şi Literatură au fost acordate de ambasadorul de anul trecut, scriitorul Lucian Strochi. Acesta a vorbit, în cuvinte elogioase, despre toţi nominalizaţii şi a înmînat titlul de ambasador la secţiunea Artă Vizuală, operatorului TV Teodor Petru Moldovan, zis „Pit“. La categoria Artă plastică, titlul şi diploma de ambasador au fost adjudecate de Ştefan Potop, iar la Literatură distincţia a revenit lui Cornel Paiu, preot, pictor, scriitor, director al Editurii Papirus Media Roman. La secţiunea Educaţie şi Cercetare premiul a fost înmînat profesoarei Mariana Cozma. La Sănătate, medicul cardiolog Victor Firăstrău a primit diploma şi trofeul din mîna colegului Dan Arvătescu, cel care a deţinut titlul anul trecut. La secţiunea Voluntariat, titlul de ambasador pentru anul 2018 a fost înmînat Violetei Chiper, manager al Asociaţiei „Ţinutul Zimbrului“. Cît priveşte titlul de la secţiunea Antreprenoriat, el a fost acordat Luciei Mătasă, administratorul firmei Augsburg, premiul fiind ridicat de fiica sa, iar titlul de la Asistenţă Socială a fost cîştigat de Carmen Suciu, de la „Asociaţia Născută Înger“. Titlul pentru secţiunea Sport a fost înmînat directorului Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Gheorghe Paisa, iar cel de la categoria Seniori remarcabili, profesorului Constantin Matasă, primarul comunei Grumăzeşti. Titlul de ambasador la categoria Tinere valori a fost cîştigat de Ionuţ Ursu, un cunoscut militant pentru cauze umanitare din ţară, dar şi din străinătate. La categoria Mecenat, firma Rifil a primit titlul.

Va fi o gală şi la anul

„Pentru al doilea an consecutiv, Neamţul şi-a recunoscut şi sărbătorit valorile în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Ambasadorilor Nemţeni. Nu succesul, nu faima, ci acele principii şi pe acei oameni care ne fac o comunitate specială şi apreciată peste tot în lume. O seară specială, încărcată de emoţie, la reuşita căreia a contribuit şi spectacolul susţinut de Cenaclul Flacăra, moment menit să ne amintească de un mare român, iubitor de neam şi ţară, Adrian Păunescu. În an centenar, am avut ocazia să ne arătăm recunoştinţa faţă de acei nemţeni care reprezintă pentru noi toţi modele de iniţiativă şi curaj, care sînt şi vor rămîne, poate pentru veşnicie, factori de coeziune pentru întreaga comunitate. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi contribuit la organizarea acestui eveniment şi celor care ne-aţi fost alături şi la această ediţie! Le mulţumesc membrilor juriilor şi tuturor celorlalţi participanţi! Dar mai ales, ţin să-i felicit şi pe această cale pe ambasadorii Teodor Petru Moldovan, Artă vizuală, Ştefan Potop, Artă plastică, Cornel Paiu, Literatură, Mariana Cozma, Educaţie, Ionuţ Ursu, Tinere valori, Victor Firăstrău, Sănătate, Viorela Chiper, Voluntariat, Lucia Mătasă, Antreprenor, Carmen Suciu, Asistenţă socială, Gheorghe Paisa, Sport, Constantin Matasă, Seniori remarcabili, RIFIL SA, Mecenat şi Ion Strătilă, premiul Galei. Vă sînt recunoscător pentru reperele pe care le stabiliţi în comunitate! Să ne întîlnim sănătoşi anul viitor, la o nouă ediţie a Galei, cu alţi ambasadori, oameni care fac cinste judeţului în ţară şi în străinătate!“, a declarat Ionel Arsene, preşedinte Consiliul Judeţean Neamţ. După încheierea festivităţii de înmînare a premiilor, pe scenă au urcat membrii Cenacului Flacăra, care timp de peste două ore şi jumătate au ridicat sala în picioare cu melodiile interpretate de „monştrii sacri“ ai muzicii folk care şi astăzi, la relansarea fenomenului muzical amintit, au rămas la fel de îndrăgiţi. La gala de anul trecut, titlul de Ambasador Nemţean a fost obţinut de Lucian Strochi – Artă, Monica Sofron – Asistenţă Socială, Dan Ţârdea – Educaţie şi Cercetare, Dan Gabriel Arvătescu – Sănătate, Valentin Gavril – Sport, Eliza Chirilă – Tinere Valori şi Sebastian Cătănoiu – Voluntariat. Gala Ambasadorilor Nemţeni din acest an a avut ca scop recunoaşterea publică a personalităţilor judeţului, care s-au făcut remarcate în perioada cuprinsă între lunile iunie 2017 – mai 2018. Conform regulamentului manifestării, pînă pe 1 octombrie publicul a avut la dispoziţie adresa galaambasadorilornemteni2018@yahoo.com, pentru a nominaliza candidaţii. Apoi, între 1 şi 10 octombrie a avut loc prejurizarea, între 11 octombrie – 10 noiembrie a fost votul electronic, iar între 11 octombrie şi 15 noiembrie jurizarea finală.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Academicianul Bălăceanu Stolnici, în vizită la Roman

Știe publicată cu

în data de

Autor

Primarul Lucian Micu l-a primit, recent, pe academicianul Bălăceanu Stolnici, sosit la Roman cu prilejul ceremoniei de dezvelire a bustului preotului Evmenie Moraru, la Avereşti, comuna Ion Creangă, unul din martirii gulagului comunist. „La cea de a X-a ediţie a Galei Excelenţei Romaţcane a fost decernată o diplomă de Cetăţean de Onoare, post mortem medicului Mauriciu Rigler, fost primar al Romanului, între 1905-1907. În cursul zilei de luni, 3 iunie, am primit pe nepotul acestuia, academicianul Bălăceanu Stolnici, pentru a-i înmîna această distincţie“, a precizat primarul Lucian Micu. De reaminiti faptul că fiica lui Mauriciu Riegler este mama academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici, părintele neurologiei româneşti, aflat la venerabila vîrstă de 95 de ani. El este legat profund de Roman, prin rădăcinile materne.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Începe dezinsecţia

Știe publicată cu

în data de

Autor

Primăria municipiului Roman anunţă că vineri şi sîmbătă, 14 şi 15 iunie, între orele 7 şi 10 se va efectua prima operaţie de dezinsecţie din acest an. Lucrările vor fi realizate de societatea Flaicor Serv SRL Bacău, care va executa servicii de pulverizare aeriană de dezinsecţie pentru combaterea populaţiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile şi generatoare de disconfort: insecte zburătoare şi tîrîtoare: căpuşe, ţînţari, muşte etc. Conform anunţului, posesorii de familii de albine şi de animale sensibile sînt invitaţi să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident, în caz contrar, municipiul Roman şi operatorul de specialtate fiind absolviţi de orice responsabilitate. Lucrările de dezinsecţie vor fi executate cu substanţe omologate de către Ministerul Sănătăţii, aflîndu-se înscrise în Registrul naţional al produselor biocide şi care fac parte din grupa III de toxiciate.

Citește știrea

Administrație

Reacţia primarului Chitic după condamnarea de la Curte

Știe publicată cu

în data de

■ Dragoş Chitic a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu ■ pedepse fără executare au şi fostul secretar al municipiului, Vasile Vişan, dar şi Alexandru Casapu, Mihai Apopii, Vasile Zăpor şi Marin Bordei ■ cu toţii trebuie să achite paguba în dauna primăriei, de peste un milion de lei, din cauza unui schimb de terenuri făcut în urmă cu 9 ani ■ "Este o decizie neaşteptată, nedreaptă şi neconformă cu adevărul", a declarat Dragoş Chitic ■

Primarul de Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a fost găsit vinovat de abuz în serviciu, iar Curtea de Apel Bacău l-a condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Prin sentinţa de marţi, 11 iunie 2019, edilul a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii la Biblioteca Judeţeană sau DGASPC Neamţ. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi fostul secretar al municipiului, Vasile Vişan, acuzat de săvîrşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În aceelaşi cauză, notarul Alexandru Casapu şi Marin Bordei, şeful Serviciului Administrare Patrimoniu din primăria pietreană, au pedepse de cîte 2 ani şi 8 luni de detenţie, tot fără executare, iar omul de afaceri Mihai Apopii şi evaluatorul Vasile Zăpor au primit cîte trei ani de închisoare cu suspendare după ce au fost inculpaţi pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Alături de primar trebuie să presteze muncă voluntară şi ceilalţi acuzaţi. Cu toţii trebuie să achite paguba creată prin infracţiune, respectiv suma de peste un milion către instituţia condusă de Chitic, Primăria Piatra Neamţ. „Obligă în solidar inculpaţii – să plătească părţii civile Municipiul Piatra Neamţ prin Viceprimar – mun. Piatra Neamţ, Str. Ştefan cel Mare, nr. 6-8, jud. Neamţ suma de 1.089.170 lei“, conform instanţei. Inculpaţii au de respectat mai multe obligaţii şi le- a fost interzis dreptul de a ieşi din ţară. În plus, pe parcursul termenului de încercare, acuzaţilor le-au fost interzise şi alte drepturi şi anume, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvîrşirea infracţiunii. Instanţa a menşinut sechestrul pe cîte un apartament al primarului, unul al secretarului, altul al şefului de serviciu din primăria pietreană, precum şi un apartament al notarului. Fiecare din cei şase inculpaţi a fost obligat de judecători să achite cheltuieli de judecată de 1.400 de lei, de la urmărirea penală şi judecata la prima instanţă. Sentinţa Curţii de Apel Bacău nu este definitivă şi cel mai probabil inculpaţii, dar procurorii anticorupţie, o vor contesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anchetă DNA pentru fapte din 2010

Ancheta în acest caz a fost realizată de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie Bacău. În rechizitoriu, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În perioada 20-28 ianuarie 2010, inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au semnat şi avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul Local Piatra Neamţ, a unei hotărîri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafaţă totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului. În baza acelei hotărîri, în data de 18 februarie 2010, a fost încheiat un contract prin care Consiliul Local Piatra Neamţ, reprezentat de inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeţei menţionate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei, în schimbul unui teren în suprafaţă de 11.156 mp situat pe raza aceluiaşi municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei. Acest contract a fost încheiat în condiţiile în care inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile cunoşteau că această operaţiune era din punct de vedere economic defavorabilă municipiului şi privea inclusiv o suprafaţă de teren care făcea parte din domeniul public al localităţii. Diferenţa de valoare, respectiv suma de 397.351 lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamţ inculpatului Apopii Mihai la data de 27 ianuarie 2015“, se arăta în actul de trimitere în judecată. În continuare, s-a mai făcut precizarea că evaluarea terenurilor ce aparţineau primăriei a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscînd că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menţionat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care cunoştea că una dintre suprafeţele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp), făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamţ. Prin aceste demersuri, a fost produs un prejudiciu în valoare de 1.089.170 lei care constituie totodată un folos necuvenit pentru Apopii Mihai. Anchetatorii au mai arătat că municipalitatea pietreană a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză în vederea recuperării prejudiciului. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Casapu Alexandru, Vişan Vasile, Bordei Marin şi Chitic Dragoş Victor, respectiv apartamentele pentru care la pronunţare instanţa a menţinut sechestrul.

„Este o decizie neaşteptată, nedreaptă şi neconformă cu adevărul”

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bacău, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. În comunicatul DNA se mai arăta: „Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrîngă principiul prezumţiei de nevinovăţie“. După aflarea sentinţei, primarul de Piatra a postat pe facebook: „Astăzi Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat ca primă instanţă într-o speţă în care m-am aflat alături de alte cinci persoane, pentru o faptă din urmă cu peste 9 ani, apreciată de către DNA ca fiind nelegală. Este o decizie neaşteptată, nedreaptă şi neconformă cu adevărul. Achitarea ar fi fost soluţia corectă în ce mă priveşte, mai ales că nu există nicio probă, directă sau indirectă, care să conducă spre un altfel de verdict. Încălcarea legii nu se regăseşte în modul meu de a fi, în principiile mele de viaţă şi nu există în trecutul meu fapte de care să-mi fie frică sau ruşine. Nu este o sentinţă care să producă efecte, pentru că nu este definitivă. Mă voi lupta în continuare cu demnitate pentru a-mi demonstra nevinovaţia în instanţa de apel. În perioada următoare voi analiza cu mare atenţie în ce măsura, în astfel de condiţii , mai merită să deţii o funcţie administrativă in România”.

Citește știrea

Trending