Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Alina Militaru a ratat Campionatele Mondiale din Rusia

Știre publicată în urmă cu

în data de

• sportiva pietreancã ar fi trebuit sã sarã 6,65 metri la Campionatul Universitar • ea si-a îndeplinit baremul pentru europenele în aer liber de la Göteborg, din august •

Alina Militaru, sportivã legitimatã la CS Ceahlãul Piatra Neamt si Rapid CFR Bucuresti, a ratat calificarea la Campionatele Mondiale de atletism în salã de la Moscova (Rusia), competitie care va avea loc în luna martie. Pietreanca a avut sansa de a îndeplini baremul de 6,65 metri la Campionatul National Universitar de atletism în salã, întrecere care a avut loc la sfîrsitul sãptãmînii trecute, însã cea mai bunã sãriturã a mãsurat doar 6,51 metri, cu care a cîstigat titlul de vicecampioanã nationalã. Pentru aceastã editie a mondialelor si-a îndeplinit însã baremul în ultimul moment Viorica Þigãu, cu 6,66 metri, cea care la nationalele de seniori din urmã cu o sãptãmînã termina doar pe locul al IV-lea. „Alina Militaru nu a avut ca obiectiv prioritar în acest sezon de iarnã calificarea, dar vã pot spune cã a avut un sezon de salã foarte bun. Eu l-as caracteriza ca pe cel mai bun, cu trei rezultate de peste 6,50 metri, ceea ce nu s-a mai întîmplat pînã acum. Despre ea pot spune cã nu este foarte supãratã. Nici bucuroasã nu este, dar Alina este o sportivã maturã, care stie cum sã gestioneze un rezultat favorabil, dar si unul nefavorabil“, a declarat Ion Iorga, antrenorul sãritoarei în lungime Alina Militaru. Acesta a mai precizat cã atleta pietreancã a avut un program destul de greu în ceea ce priveste pregãtirea sezonului de salã. Dupã începerea pregãtirii din toamna anului precedent, Alina Militaru a reprezentat România la Jocurile Francofoniei din Niger, dupã care s-a mai antrenat cîteva sãptãmîni în România si a plecat la un concurs de tip Grand Prix, organizat la Moscova, la finalul lunii ianuarie. Dupã revenirea din capitala Rusiei, sportiva si antrenorul sãu au plecat la Bucuresti, pentru a se pregãti în cantonament. A participat la trei competitii în capitala României, cea mai bunã performantã fiind 6,60 metri, cu care a cîstigat argintul national, pe 18 februarie 2006. „Cel mai bine pentru ea este faptul cã în luna august ar putea participa la Campionatele Europene de atletism în aer liber. Aceasta deoarece si-a îndeplinit baremul, care a fost impus la 6,50 metri. Pentru ea va fi un an dificil, cu scoalã si antrenamente, si sper cã va reusi sã ajungã în Suedia“, a mai spus Ion Iorga. Europenele de atletism în aer liber vor avea loc la mijlocul lunii august în orasul suedez Göterborg. Alina Militaru va intra în program de refacere activã, la Piatra Neamt, între 1 si 20 martie, dupã care va începe pregãtirea pentru sezonul de varã. FOTO: Alina Militaru se gîndeste deja la sezonul atletic de varã

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Premii de milioane la parada mascatilor de la Tîrgu Neamt

Știre publicată în urmă cu

în data de

• traditionala paradã are loc pe 2 ianuarie • trofeul festivalului va aduce cîstigãtorului 2.500 lei, iar pentru premiile I, II si III se vor oferi 2.000 lei, 1.500 lei si 1.000 lei •

Nemtenii sînt asteptati în ziua de 2 ianuarie, la Tîrgu Neamt, la traditionala paradã a mascatilor – Festivalului obiceiurilor si traditiilor de Anul Nou, ajuns la editia a VI-a. Evenimentul este organizat de cãtre Primãria si CL Tîrgu Neamt, Casa Culturii si CJ, bugetul alocat depãsind 40.000 lei. Programul va începe cu parada formatiilor de mascati prin centrul urbei, care vor evolua apoi, de la ora 11, pe scena amenajatã în piata Adormirea Maicii Domnului. Premierea este planificatã sã aibã loc la ora 13.30. Pe lîngã diplome, vor fi acordate si recompense bãnesti. Astfel, trofeul festivalului va aduce cîstigãtorului 2.500 lei, iar pentru premiile I, II si III se vor oferi 2.000 lei, 1.500 lei, respectiv 1.000 lei. Festivalul a început sã se desfãsoare în mod organizat în urma unei hotãrîri adoptate de CL în decembrie 2012. În urmã cu cîtiva ani nu se cheltuia mai nimic pentru organizare, mizîndu-se pe faptul cã mascatii aveau obiceiul sã se adune pe 2 ianuarie în oras. Autoritãtile au hotãrît sã se implice dupã ce s-a observat o scãdere a participantilor si a publicului spectator, constatîndu-se si cã poluarea culturalã si fenomenul de kitch luase amploare, degradînd obiceiurile si traditiile autentice. În formula actualã, festivalul îsi propune perpetuarea si promovarea traditiilor si obiceiurilor locale si nationale, cunoasterea valorilor fundamentale ale folclorului românesc, pãstrarea notei de autenticitate si originalitate a traditiilor si obiceiurilor românesti, descoperirea si culegerea de folclor autentic. Programul si bugetul celei de-a VI-a editii a festivalului mascatilor au fost aprobate de alesii de sub Cetate în sedinta din 22 decembrie. „Traditiile si obiceiurile ocazionate de Sãrbãtorile de iarnã sînt cele mai bogate si mai vesele dintre manifestãrile folclorice din Neamt si nu numai. De la Sãrbãtoarea Crãciunului la Anul Nou au loc o serie de manifestãri la care participã toatã colectivitatea, impresionînd prin costumatiile originale, muzicã traditionalã, mesaj si recuzitã. Cîntecele de Colind, Uratul cu plugusorul, jocurile cu mãsti, Capra, Ursul, Arnãutii, Dansul cãiutilor si Teatrul haiducesc sînt obiceiuri de un farmec si originalitate deosebite, care îmbogãtesc repertoriul national. În Tîrgu Neamt s-a împãmîntenit obiceiul sã se organizeze, în fiecare an, o Paradã a acestor obiceiuri si traditii, ca un adevãrat carnaval, fiind si o importantã atractie turisticã. (…) Mentionãm cã, în cele cinci editii care s-au desfãsurat pînã acum, au participat un numãr mare de formatii din Neamt si din zonele limitrofe judetului“, se mentioneazã în expunerea de motive semnatã de primarul Daniel Harpa.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Vreme anapoda! Iatã ce-o sã fie de Anul Nou

Știre publicată în urmă cu

în data de

• sfîrsitul de an aduce valori termice pozitive • 2018 debuteazã tot cu vreme excelentã • va fi soare si timp bun cel putin pînã la Boboteazã •

Chiar dacã meteorologii au anuntat din vreme o iarnã de cosmar, cel putin pînã acum previziunile nu s-au adeverit, dar ce-i drept mai este timp. Conform prognozei publicatã pe site-ul Administratiei Nationale de Meteorologie, în Neamt vremea va fi bunã, ceva mai rece în noaptea dintre ani, însã 2018 debuteazã cu valori termice de aproape 10 grade. Va fi soare, dar regimul termic se mai decepreciazã nitel; în esentã putem sã ne asteptãm la vreme bunã cel putin pînã la Boboteazã. Ceva mai rece va fi în ultimele zile ale lui 2017, iar pe 30 decembrie va fi cer mai mult acoperit si valori termice modeste, cu o maximã care nu trece de 2 grade. Noaptea va fi cea mai rece din întreg intervalul de prognozã si aduce o minimã de -5 grade. Cam la fel va fi vremea si în ultima zi a anului. Duminicã va fi din nou cer acoperit si maxima rãmîne cantonatã la 2 grade. Cine va petrece Revelionul în stradã trebuie sã stie cã nu sînt anuntate precipitatii, în schimb va fi mai cald decît în intervalul precedent, fiind anuntatã o minimã pozitivã, 1 grad. 2018 debuteazã cu „dreptul“ iar luni, 1 ianuarie, va fi cea mai caldã zi din intervalul de prognozã. Soarele îsi face loc de dupã nori si aduce o maximã care ajunge la 9 grade. Din acest motiv si noaptea va fi mai plãcutã, cam 4 grade. Aproximativ la fel de bine va fi si pe parcursul zilei de marti, 2 ianuarie, cînd din nou va fi soare, însã ceva mai rece, pentru cã la amiazã termometrele nu vor indica mai mult de 5 grade. Noaptea rãmînem cu un regim termic bun pentru acest moment al anului, 1 grad. Meteorologii dau asigurãri cã la fel va fi vremea si pe 3 ianuarie, cînd va fi soare, cam 6 grade la amiazã si valori la limita înghetului peste noapte, 0 grade. Începînd de joi, 4 ianuarie, norii se adunã în zona noastrã dar nu aduc precipitatii, însã se mai pierd cîteva grade în termometre. Astfel, la miezul zilei termometrele vor indica numai 3 grade. Dupã lãsarea întunericului norii îsi vãd de drum, cerul se degajeazã motiv pentru care trecem la o minimã negativã, -1 grad. Cel mai probabil, în acest an vor lipsi crucile de gheatã pentru cã în Ajun de Boboteazã se anuntã vreme potrivnicã. Specialistii spun cã vineri, 5 ianuarie, va fi cer variabil cu soare si o maximã care atinge valoarea de 4 grade Celsius. Noaptea regimul termic va fi neschimbat, cu o minimã negativã de -1 grad. Cam la fel sînt conditiile si în ziua de Boboteazã, sîmbãtã 6 ianuarie 2018. Este prognozat cer degajat, soare, si cam 3 grade la amiazã. De soare avem parte si de Sfîntul Ion, iar duminicã 7 ianuarie, ne vom bucura din nou de soare si putin mai cald, 5 grade. Dupã lãsarea întunericului este anuntat cer senin si o minimã de 0 grade.

Citește știrea

Trending