Contactează-ne

Actualitate

Alegeri fără surprize o să fie la şefia fotbalului nemţean

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ actualul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal nu are contracandidat pentru un nou mandat ■ termenul limită de depunere a candidaturilor pentru funcţiile de conducere a fost 15 martie ■ Adunarea Generală va avea loc pe 30 martie ■

Adunarea Generală de alegeri pentru funcţiile de conducere în fotbalul judeţean, care a fost programată pe 30 martie, nu pare să ofere mari surprize. Pe 15 martie a fost termenul limită de depunere a candidaturilor la funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ, însă nimeni nu a dorit să intre în cursa pentru şefia acestui for. În aceste condiţii, actualul preşedinte, fostul arbitru divizonar A Ioan Costin Toma (foto), nu va avea emoţii în a cîştiga un al patrulea mandat în fruntea fotbalului nemţean pe care îl gestionează din anul 2005. Întrunirea va avea loc în data de 30 martie, începînd cu ora 11.00, în sala de şedinţe a Stadionului Municipal Ceahlăul Piatra Neamţ. Pe ordinea de zi a şedinţei sînt însă opt puncte, abia ultimul fiind cel destinat scrutinului pentru funcţiile de conducere ale AJF. Mai întîi trebuie constat dacă se îndeplineşte cvorumul pentru desfăşurarea întrunirii şi apoi se va supune la vot aprobarea ordinii de zi. La punctul 3 figurează alocuţiunea preşedintelui AJF Neamţ, după care vor fi desemnate trei persoane pentru întocmirea procesului verbal, respectiv trei persoane pentru validarea voturilor (scrutători). Va fi prezentat apoi raportul Comitetului Executiv al AJF Neamţ şi ale comisiilor de specialitate, iar la punctul 7 al ordinii de zi anunţate figurează afilierea, dezafilierea, retragerea, excluderea membrilor afiliaţi, după caz. La ultimul punct (8) se va trece la alegerea preşedintelui, a celor doi vicepreşedinţi, a membrilor Comitetului Executiv şi la aprobarea comisiei de cenzori. „Persoanele care vor candida pentru un loc în Comitetul Executiv al AJF Neamţ trebuie să respecte prevederile statutului AJF Neamţ din 2001, modificat şi completat în baza Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000“, se preciza în anunţul postat pe site-ul AJF Neamţ. Tot acolo erau enumerate şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de candidaţii pentru postul de preşedinte al AJF Neamţ (să aibă cetăţenia română; să fie absolvent de studii superioare; să aibă experienţă de minim 4 ani în activitatea fotbalistică (administrativă sau tehnică) la nivel de AJF/LPF/FRF; să aibă cazierul judiciar curat; persoanele respective nu au fost declarate «persona non grata» de Adunarea Generală a AJF Neamţ; să aibă vîrsta maximă de 70 de ani; să prezinte un program privind strategia şi obiectivele mandatului“. La ultimele alegeri, pe 24 mai 2014, Comitetul Executiv ales a fost format din Ioan Costin Toma (preşedinte AJF Neamţ), doi vicepreşedinti: Gheorghe Leonte (Voinţa Ion Creangă) şi Cristian Luca (Cimentul Bicaz), iar membri au fost pentru Liga 4 – Constantin Chiriac (Speranţa Răuceşti), respectiv pentru Liga 5 – Nicolae Zalatu (Recolta Icuşeşti (înlocuit în timpul mandatului cu Cristian Cocea – Arsenal Văleni). Preşedintele Comisiei Judeţene a arbitrilor a fost desemnat la ultimele alegeri Vladimir Urzică, iar Toader Şteţ a fost ales şeful Comisiei de Copii şi Juniori, în timp ce Jenică Bratu a fost reales secretar general.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending