Contactează-ne

Actualitate

Alege viaţa!

Știe publicată cu

în data de

■ campania de prevenire a avut drept ţintă motocicliştii

În derularea campaniei de educaţie rutieră Alege viaţa!, dedicată creşterii gradului de siguranţă rutieră, sîmbătă, 21 iulie, au avut loc activităţi preventive, grupul ţintă fiind format din iubitorii motoarelor. „Prin această campanie, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra riscului la care se expun participanţii la trafic şi, totodată, conştientizarea publicului ţintă asupra consecinţelor grave ale accidentelor de motocicletă şi reducerea numărului de victime ale excesului de viteză“, conform unui comunicat al IPJ Neamţ. Prima parte a campaniei s-a adresat motocicliştilor din Piatra Neamţ, care au participat pe 21 iulie la întrunirea organizată de un club moto din Piatra Neamţ şi s-a materializat prin distribuirea de pliante, stikere cu sloganul Alege Viaţa! şi implicit discuţii rutiere cu caracter preventiv. A doua etapă a campaniei va avea loc pe 12 august, în municipiul Roman, cînd va avea loc o altă întrunire moto, vor fi din nou activităţi preventive şi vor fi prezentate primele măsuri în cazul unui accident rutier în care sînt implicaţi motociclişti. Această acţiune va beneficia de sprijinul Serviciului de Ambulanţă Neamţ. O scurtă analiză a accidentelor de circulaţie produse de către motociclişti relevă o creştere a acestor evenimente comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În primele 6 luni din 2018 în judeţul Neamţ au avut loc 5 evenimente rutiere de acest fel, din care două s-au soldat cu vătămarea corporală gravă a motocicliştilor, iar trei cu leziuni uşoare.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Bătrîn de 70 de ani, sentinţă cu executare

Știe publicată cu

în data de

■ inculpatul şi-a înjunghiat consoarta şi a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare ■ el este bun de plată cu 8.600 de lei ■ rămîne de văzut dacă sentinţa va fi contestată ■

Un localnic de 70 de ani, din Chilii, comuna Valea Ursului, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare după ce a fost la un pas să-şi ucidă consoarta. Prin sentinţa de pe 24 aprilie 2019, Vasile Cozma a fost obligat la plata sumei de 8.632 de lei, cheltuieli cu transportul şi îngrijirea victimei în spital, plus cheltuieli judiciare. Consoarta agresată nu a cerut bani de la septuagenar. De menţionat este faptul că bărbatul a fost încarcerat de pe 21 ianuarie anul trecut şi pînă pe 19 ianuarie, apoi a fost eliberat. Decizia Tribunalului Neamţ nu este definitivă, dar dacă va deveni, septuagenarul va ajunge în închisoare. Fapta a avut loc pe 20 decembrie 2018. Chiar în ziua de Ignat, pe fondul consumului de alcool, el şi-a înjunghiat nevasta în vîrstă de 69 de ani, în zona claviculei. Victima a fost transportată la Spitalul Roman, iar pentru salvarea vieţii medicii au intervenit chirurgical. Ulterior s-a stabilit că viaţa femeii a fost pusă în pericol, septuagenarul a fost reţinut, iar mai apoi magistraţii Tribunalului au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă de 30 de zile. La data pronunţării pe 21 decembrie, inculpatul a contestat măsura, dar nu a avut cîştig de cauză. La mai puţin de o lună de la faptă, procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirerea penală şi l-au trimis în judecată pe agresor. Ulterior judecătorii au verificat starea de detenţie şi au decis să-l elibereze, aplicînd cea mai blîndă măsură, controlul judiciar. „În temeiul art. 348 raportat la art. 207 al. 1 şi 2 Cod procedură penală, raportat la art. 241 al. 1 lit. a Cod procedură penală, constată încetarea de drept, la data de 20.01.2019, a măsurii arestării preventive a inculpatului C.V., arestat preventiv în baza încheierii nr. 73/U/21.12.2018 a Tribunalului Neamţ şi dispune punerea în libertate a inculpatului, la data respectivă, dacă nu e arestat în alta cauză. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar“, conform instanţei. Rămîne de văzut dacă pedeapsa cu executare va fi contestată sau nu.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Sancţiuni consistente la textile cu probleme

Știe publicată cu

în data de

■ sancţiunile s-au cifrat la 62.000 lei ■ marfă neconformă de peste 271.000 lei a fost retrasă de la comercializare ■

Lucrătorii din cadrul Protecţiei Consumatorilor Neamţ au ars la buzunar vînzătorii de produse textile. S-a întîmplat în perioada 20 – 30 martie cînd a avut loc o acţiune de verificare a modului de comercializare, denumire, marcare şi etichetare a produselor textile, făcînd parte dintr-o serie de controale, pe acestă temă, la nivel naţional. Au fost verificaţi 51 de operatori economici, valoarea produselor controlate fiind de 1.008.099 lei. La 47 operatori economici au fost identificate abateri de la prevederile legale, valoarea produselor cu abateri fiind de 271.234 lei. „Au fost aplicate 26 avertismente şi 25 amenzi contravenţionale în valoare totală de 62.000 lei şi s-a dispus măsura opririi temporare de la comercializare pentru confecţii textile în cantitate de 3.307 bucăţi, în valoare totală de 271.234 lei“, conform unui comunicat al Protecţiei Consumatorilor Neamţ. Printre abaterile depistate de comisari se numără nemarcarea compoziţiei fibroase (la 5 operatori economici); informaţiile marcate pe etichetă nu erau complete: lipsa denumirii produsului, lipsa instrucţiunilor de întreţinere (3 firme); nemarcarea în limba română a tuturor informaţiior de pe etichetele ataşate produselor, implicit a compoziţiei fibroase (42 de firme); detalii legate de promoţii, respectiv data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă (de ex: în cadrul promoţiei „-20%. Oferta specială“, produsele aveau ataşată cîte o etichetă de culoare roşie „-20%“, fără a avea înscris preţul nou, promoţia de tip „Cumperi şi primeşti 50% la al doilea produs“, nu specifica faptul că reducerea se aplică produsului mai ieftin). În acest context, comisarii vin cu recomandări utile pentru consumatori: achiziţionaţi produse numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care aveţi neapărat nevoie, în caz de reclamaţie; acordaţi o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existînd riscul ca acestea să fie contrafăcute; eticheta oricărui produs trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia, denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres; orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil; respectaţi instrucţiunile de întreţinere – acestea trebuie să acopere toate tratamentele, în următoarea ordine: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu.

Citește știrea

Actualitate

Infractori la închisoare

Știe publicată cu

în data de

Un tînăr de 25 de ani, din Cordun a ajuns la închisoare pe 23 aprilie, după ce a fost condamnat la 2 ani de detenţie pentru furt calificat. Faptele au avut loc în perioada 21-22 mai 2015 cînd, în calitate de angajat al unei firme din localitatea amintită, a sustras 11 termocupole cu fire de platină, cauzînd un prejudiciu de 46.584 lei. În aceeaşi zi, un pietrean de 61 de ani a fost depistat la Girov şi dus la penitenciar după ce fusese condamnat definitiv pentru loviri la 1 an de detenţie. Asta după ce pe 19 mai 2014, cu alte persoane, a agresat victima care a suferit leziuni vindecabile în 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Citește știrea

Trending