Publicitate

Ziua de 13 iunie a fost cu ghinion pentru doi şoferi care au provocat accidente cu victime. Primul dintre evenimente a avut loc la Drăgăneşti, fiind sesizaţi pentru intervenţie, prin apel la 112, oamenii legii din cadrul Poliţiei Tîrgu Neamţ. „Din primele cercetari efectuate la faţa locului, s-a stabilit că un localnic de 44 de ani a condus un autoturism, avînd o îmbibaţie alcoolică de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar într-o curbă la stînga, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un stîlp“, conform IPJ Neamţ. În urma impactului, a rezultat autoaccidentarea conducatorului auto, care a fost transportat la Spitalul Tîrgu Neamţ. Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul avînd o concentraţie alcoolică peste limita legală. Un al doilea eveniment rutier a avut loc în aceeaşi zi, în jurul orei 19, pe strada Cuza Vodă din Tîrgu Neamţ, cînd un localnic de 30 de ani, a surprins şi accidentat un bărbat de 42 de ani, care se afla pe partea carosabilă. Victima a refuzat să fie transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale şi a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată a fost testat alcoolscopic şi conducătorul auto, iar rezultatul a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză sînt continuate cercetările sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul avînd o concentraţie alcoolică peste limita legală.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.