Publicitate

■ membrii Asociaţiei Social Filantropice „Sfîntul Gheorghe“ au împărţit pachete cu alimente unor persoane nevoiaşe ■ în cursul anului sînt sprijiniţi cu bani şi sărmanii care au probleme de sănătate ■

În preajma sărbătorilor, oamenii de bine se mobilizează încercînd să dea o mînă de ajutor şi semenilor nevoiaşi. O asemenea acţiune caritabilă a avut loc miercuri, în Parohia Sfîntul Gheorghe unde, prin grija membrilor asociaţiei filantropice ce poartă numele marelui mucenic, 39 de familii au primit pachete cu alimente, pentru sărbători. „De peste 12 ani în preajma sfintelor sărbători de Paşte şi de Crăciun membrii Asociaţiei Filantropice Sfîntul Gheorghe, care funcţionează pe lîngă biserica cu acest hram, organizează campanii de ajutorare a persoanelor din parohie identificate ca avînd posibilităţi financiare mai reduse. În urma semnalelor pe care le primesc preoţii din parohie de la enoriaşi despre nevoile materiale ale unor familii, ne mobilizăm pentru a găsi fonduri cu care să procurăm alimente pentru a le ajutora. Anul acesta, aceste pachete au fost făcute în funcţie de numărul de membri al fiecărei familii de pe lista noastră. În pachete au fost puse cîte un litru de ulei, un kilogram de orez, un kilogram de zahăr, fructe, un cozonac şi un calendar bisericesc pentru 2019. Persoanele care se pot mişca şi-au ridicat pachetele de la biserică. În cursul zilei de miercuri, 19 decembrie, am trecut la împărţirea pachetelor pentru persoanele nedeplasabile. Tot în această perioadă pregătim şi pachete pentru copilaşii care ne vor colinda în ziua de Crăciun“, a declarat Adrian Ursărescu, asistent social în cadrul Asociaţiei filantropice „Sfîntul Gheorghe“. Activităţile asociaţiei sînt coordonate de preotul Alois Moraru, preşedintele ONG-ului şi de vicepreşedintele preot Ionel Gherasimescu. Fondurile asociaţiei provin fie de la enoriaşii mai înstăriţi care contribuie cu alimente, fie din cedarea a 2% din impozitul pe venit al unor enoriaşi dispuşi să ajute. Asociaţia „Sfîntul Gheorghe“ mai sprijină, în cursul anului, şi cazurile medicale ale unor persoane sărmane, care sînt ajutate cu bani pentru a deconta analize medicale sau contravaloarea transportului pentru consultaţii în clinici medicale, pentru rezolvarea unor probleme grave de sănătate.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.