Publicitate

Apreciază postarea

■ Judecătoria a decis privarea de libertate a inculpatului pentru 30 de zile ■ prin apărător, acesta a solicitat fără folos o măsură preventivă mai blîndă ■ el a păcălit mai multe victime şi le-a agresat sexual ■ au fost identificate 6 minore cu vîrsta între 9 şi 13 ani ■

Bărbatul de 41 de ani, din Roznov, acuzat de agresiune sexuală împotriva mai multor minore cu vîrste între 9 şi 14 ani, a fost privat de libertate de către magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ. „Respinge cererea formulată de avocatul inculpatului, de luare în subsidiar faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, sau a arestului la domiciliu şi admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Olindraru Daniel- Haret, cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prev. şi ped. de art. 219 alin. 1 si alin 2 lit. c C.p, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Olindraru Daniel-Haret pentru o perioadă de 30 de zile începînd cu data de 16.05.2018 pînă la data de 14.06.2018, inclusiv“, conform instanţei. Din vara anului trecut, acuzatul şi-a făcut un obicei în a căuta fete minore pentru a le agresa sexual. Toată activitatatea infracţională a durat pînă în mai 2018, cînd una din victime ar fi povestit acasă ce i s-a întîmplat, familia s-a adresat organelor de urmărire penală, iar de aici a plecat întreaga anchetă. Bărbatul de 41 de ani s-a integrat rapid în rîndul elevilor nu mai mari de 14 ani cărora le cîştiga încrederea ademenîndu-i cu bani, dar şi cu dulciuri sau produse alimentare. Cînd şi i-a făcut prieteni, pe unele dintre fete le ademenea cu false promisiuni într-un imobil părăsit de pe raza localităţii Roznov. Acolo îndemna victimele să joace cu el diverse jocuri ale copilăriei, care implicau între altele găsirea celor care se ascundeau şi imobilizarea acestora. În cadrul acestor jocuri făcea în aşa fel încît le pipăia pe fetele de şcoală primară sau gimnazială, apoi le atingea în zonele intime. Toate acestea se întîmplau profitînd de starea de vulnerabilitate a victimelor minore, toate fete, de imposibilitatea acestora de a-şi exprima voinţa din cauza vîrstei fragede, totul pentru a se satisface. Alarma a fost dată în urmă cu cîteva zile, de una dintre minore, iar de aici a plecat întreaga anchetă care avea să ducă la demascarea agresorului. „Inculpatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, în sarcina sa fiind reţinută săvîrşirea infracţiunii de agresiune sexuală“, a declarat procurorul Laurenţiu Mugurel Darie, purtător de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ. Agresorul nu are nici un fel de ocupaţie, iar pînă acum nu este cunoscut cu antecedente penale. Agresiunea sexuală se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, însă dacă victima nu a împlinit 16 ani, normele legale în vigoare stabilesc o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.