Contactează-ne

Eveniment

Accidentul mortal de la Bicazu Ardelean, maşină scăpată de sub control într-o curbă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primele date de anchetă în cazul accidentului rutier produs miercuri seara, 26 septembrie, în localitatea Bicazu Ardelean, soldat cu un mort şi patru răniţi, arată că acesta s-a produs cel mai probabil pe fondul vitezei excesive. Conform informaţiilor oferite de purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, agent Georgiana Moşu, accidentul a fost provocat de un şofer de 20 de ani, din Bicazu Ardelean, care se deplasa pe DN 12 C, pe direcţia Bicaz-Bicaz Chei. După o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, din cauză că nu a adaptat viteza, şi a intrat pe contrasens lovind frontal un alt autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din localitate. În autovehicul se mai aflau o femeie de 43 de ani şi fiul ei de 7 ani, care au suferit leziuni ce au necesitat transportarea la spital. Din nefericire, şoferul de 59 de ani a fost declarat decedat de echipajul medical care a ajuns miercuri seară la locul accidentului. Tînărul de 20 de ani a suferit răni grave, fiind în comă de gradul IV. Salvatorii nemţeni l-au resuscitat minute în şir, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, iar de aici la o clinică din Iaşi. În maşina condusă de acesta se mai afla un pasager de 18 ani care a suferit leziuni mai uşoare. Poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de omor din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

UPDATE Neamţ:Focar de COVID 19 la o creşă

Știre publicată în urmă cu

în data de

16 noi cazuri de persoane infectate cu COVID 19 au fost raportate joi, 16 iulie, în judeţul Neamţ. Nu au fost oferite alte informaţii oficiale, însă suntem în măsură să vă informăm că au fost constatate două “mini” focare, unul la o instituţie publică şi unul la o firmă privată.

Firma privată este din Tîrgu Neamţ, fiind, în primă fază,  confirmate trei cazuri. Alte 6 cazuri au fost confirmate la Creşa nr. 5 din Piatra Neamţ. Sînt în desfăşurare anchete epidemiologice şi au fost luate măsuri pentru a limita răspîndirea noului coronavirus. Am ales să facem public numele instituţiei publice considerînd că interesul public este evident şi prevalează în astfel de cazuri iar părinţii au dreptul să fie informaţi pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce priveşte soarta copiilor lor.

UPDATE 15.55 După publicarea pe site a informaţiei, a fost emisă şi o informare pe această temă. Astfel, DSP Neamţ informează că au fost confirmate pozitiv două asistente medicale şi patru îngrijitoare. Cît priveşte severitatea afecţiunii, două cazuri sînt cu formă medie, trei cazuri cu formă uşoară, iar un caz este asimptomatic. În îngrijire erau 15 copiii, cărora le-au fost făcute teste şi sînt aşteptate rezultatele. Activitatea unităţii a fost închisă începînd cu 15 iulie, iar pentru copii s-a recomandat izolarea la domiciliu pînă la aflarea rezultatelor. De asemenea, s-a recomandat dezinfecţie generală pentru creşa din Dărmăneşti.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 16 cazuri noi. Naţional – 777 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional au fost confirmate 35.003 cazuri, 1.917 decese, 22.189 vindecaţi ■ la Neamţ, în total sunt înregistrate 1.029 cazuri ■

Până pe 16 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22.189 de pacienți vindecați și 2.146 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 757 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Până astăzi, 1.971 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 15.07.2020 (10:00) – 16.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (14 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Galați, Harghita, Mehedinți, București, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la  persoane de peste 80 de ani.

18 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 777 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 261 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 906.015  teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 553 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.146 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.108  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 232.902 lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.146   de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 115 în Franța, 2.280 în Germania, 125 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  107 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Grecia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. Până la data de 15 iulie 2020, au fost raportate 1.596.917 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Combină în flăcări

Știre publicată în urmă cu

în data de

O combină a luat foc, miercuri, 15 iulie, pe un cîmp din localitatea Ţuţcanii din Deal, cauza fiind supraîncălzirea unor curele de transmie.

“Prin apel la 112, in jurul orei 14.25, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un utilaj agricol (combină) pe un câmp din localitatea Țuțcanii din Deal, comuna Bahna.

La locul solicitarii s-au deplasat deplasat două echipaje de pompieri de la Detașamentul Roman, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari de la SVSU Bahna.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la partea din spate a utilajului, cu posibilitatea propagării la întregul utilaj și la lanul de grâu.

Incendiul a fost localizat și lichidat. Au ars curelele de transmisie, materialele combustibile situate în partea inferioară spate ale combinei agricole și aproximativ 5 mp din lanul de grâu.

Nu au fost victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic (supraîncălzirea unor curele de transmisie din interiorul combinei)”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

 

FOTO: generica

Citește știrea

Trending