Publicitate

■ laudele au fost formulate de secretarul de stat Mihai Dan Chirica

Modul în care s-a intervenit de către pompieri, angajaţii de la Ambulanţă şi poliţişti în cazul tragediei soldate cu 9 morţi după ce o maşină a ajuns în canalul de aducţiune de la Vaduri, a fost apreciat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Prezent la Piatra Neamţ pentru învestirea în funcţie a noului subprefect, la sfîrşitul săptămînii trecute, secretarul de stat din MAI Mihai Dan Chirica le-a adresat mulţumiri şi cuvinte de apreciere reprezentanţilor salvatorilor nemţeni aflaţi la ceremonie. „Vreau să vă mulţumesc şi să vă felicit pentru modul în care aţi intervenit în cazul tragediei ce a avut loc recent în judeţul dumneavoastră“, a spus Mihai Dan Chirica. Remintim că din cercetările efectuate de Poliţia Neamţ a reieşit că cele 10 victime ale accidentului de circulaţie petrecut pe data de 05.04.2018, în jurul orei 00:45, DN 15 Bicaz – Piatra Neamţ, km 304 plus150, pe raza localităţii Vaduri, comuna Alexandru cel Bun, se întorceau de la muncă din judeţul Arad unde lucrau la plantat puieţi de brad şi molid pentru un angajator din Cugir, judeţul Alba. În eveniment a fost implicată o autoutilitară tip furgon marca Volkswagen LT, condusă de către proprietarul autoutilitarei, decedat. Urmare a acestui eveniment au decedat 9 persoane. Nici una dintre victime nu avea contract individual de muncă, iar angajatorul nu deţinea registru de evidenţă a zilierilor. „Evenimentul în care au fost implicate victimele a fost unul rutier. În timp ce se deplasau cu autoutilitara tip furgon marca Volkswagen LT, condusă de către proprietarul autoutilitarei, pe direcţia Bicaz – Piatra Neamţ, şoferul a pierdut controlul autovehiculului, maşina a derapat şi a căzut în canalul de fugă al hidrocentralei Pîngăraţi. Urmează ca Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, pe raza teritorială a căruia angajatorul pentru care prestau activitate victimele îşi are sediul, să aplice măsurile legale care se impun”, precizau reprezentanţii ITM Neamţ. Acestea ar putea fi singurele urmări ale teribilului accident. Asta deoarece în cauză a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, avînd în vedere faptul că a fost un unic supravieţuitor. Cum însă proprietarul autoutilitarei, care era şi şofer, a decedat, cel mai probabil la finele cercetărilor dosarul va fi închis. Rămîne însă de văzut care au fost cauzele evenimentului, avînd în vedere faptul că maşina a parcurs aproape 600 de kilometri fără nici un fel de probleme, iar accidentul a avut loc la vreo cîteva zeci de kilometri înainte de finele călătoriei. Va avea loc o expertiză tehnică, însă concluziile preliminare arată defecţiuni la roata stînga spate, care a sărit, iar cei din microbuzul din spate spun că au văzut scîntei. Se pare că roata avea la acel moment numai unul din cele cinci prezoane. Specialiştii trebuie să stabilească dacă au fost toate la începutul cursei şi ce s-a întîmplat cu restul pe traseu.

Comentarii Facebook
- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here