Contactează-ne

Actualitate

Accident chimic la Săvineşti – exerciţiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe 12 iunie ISU Neamţ va desfăşura un exerciţiu la GA PRO CO CHEMICALS ■ scenariul presupune că 400 de kilograme de amoniac vor fi eliberate în atmosferă ■

ISU Neamţ va desfăşura, miercuri, 12 iunie, un exerciţiu pe fosta platformă chimică de la Săvineşti care va presupune producerea unui accident chimic, respectiv 400 de kilograme de amoniac ar fi eliberate în atmosferă. Vă prezentăm comunicatul de presă al ISU Neamţ: “În data de 12.06.2019, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ va desfăşura un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren cu tema „Activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „PETRODAVA” al judeţului Neamţ în cooperare cu alte componente ale sistemului de management al situaţiilor de urgenţă pentru intervenţia în cazul producerii unui accident chimic, cu implicaţii în afara amplasamentului la S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.A. Săvineşti şi aplicarea Planului Roşu de Intervenţie al judeţului Neamţ”. La acţiune vor participa reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, astfel:

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ;  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturza” al judeţului Iaşi;  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ;  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ;  Unitatea Specială de Aviaţie Iaşi  Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ;  Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ;  U.M. 1407 Piatra Neamț;  Formaţia de intervenţie a S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.A. Săvineşti;  CLSU Săvineşti;  CLSU Dumbrava Roşie;  CLSU Roznov;  Agenţia de Protecţie a mediului Neamţ;  Comisariatul Judeţean Neamţ al Gărzii Naţionale de Mediu.

Scenariul:

În data de 12.06.2019, la orele 12:12, prin sistemul B.R.A.U. „112” Neamţ, dispeceratul unităţii primeşte un apel de la dispeceratul S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.R.L. Săvineşti, despre faptul că pe amplasament, la gazometrul de amoniac de la instalaţia de acid azotic, s-a produs un accident chimic, rezultând eliberarea în atmosferă de amoniac lichid. Inginerul tehnolog al instalaţiei ia în considerare posibilitatea apariţiei unei fisuri majore pe generatoarea clopotului de la gazometru, cauzată de şocurile termice generate de agentul de încălzire (abur) și îmbătrânirea materialului din care este confecţionat acesta. O parte din cantitatea de amoniac aflată în acel moment în gazometru (400 kg) este eliberată în atmosferă. Se propune punerea în aplicare a Planului de Urgență Externă(P.U.E. )conform scenariului de accident – emisie toxică la gazometrul de amoniac. Numărul apelurilor de urgenţă cresc, numeroase persoane care tranzitează zona precizând că se simte miros persistent de amoniac. Două persoane aflate în zona gazometrului sunt căzute la pământ. Subofiţerii operativi din dispeceratul integrat ISU-SAJ anunţă comanda inspectoratului pentru luarea măsurilor ce se impun în astfel de situaţii.

OBIECTIVE GENERALE:

o verificarea funcţionării fluxului informaţional decizional; o perfecţionarea deprinderilor în punerea în aplicare a planurilor de cooperare cu instituţiile MAI – MAPN din judeţ, precum şi cu alte instituţii care pot îndeplini funcţii de sprijin pe timpul gestionării situaţiilor de urgenţă; o verificarea capacităţii de cooperare pe timpul misiunilor de intervenţie cu forţe aparţinând MAI – MAPN; o antrenarea autorităţilor responsabile, definite prin H.G. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, pentru managementul tipului de risc simulat; o verificarea modalităţii de punere în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie al judeţului Neamţ; o verificarea viabilităţii Planului de Urgenţă Externă al S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.A.; o antrenarea personalului unităţii pentru conducerea operaţiunilor şi coordonarea forţelor venite în sprijin de la alte unităţi utilizând mijloace de comunicaţii; o antrenament în aplicarea „Concepţiei de utilizare a autospecialei de transport personal şi victime multiple”.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Accident comis de un şofer băut – un tînăr a decedat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr în vîrstă de 25 de ani a decedat în urma unui accident rutier produs la Dămuc, în noaptea de sîmbătă spre duminică, 30 spre 31 mai. Din cauza alcoolului consumat, şoferul, în vîrstă de 24 de ani, a pierdut la un moment dat controlul volanului şi a intrat în coliziune cu o remorcă parcată pe marginea drumului.

“La data de 31 mai a.c., în jurul orei 04.00,  polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 127 A, soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr de 24 de ani, conducea un autoturism pe DJ 127 A, în localitatea Dămuc, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare la ieșirea dintr-o curbă la dreapta, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o semiremorcă parcată în afara drumului.

În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr de 25 de ani, din localitatea Dămuc, pasager în același autoturism și rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 882 de cazuri în total. Naţional: 151 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional sunt confirmate 19.133 de cazuri, 1.253 decese, 13.046 vindecaţi

Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.046 au fost declarate vindecate și externate.  Totodată, până acum, 1253 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov și Harghita, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 151 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 160 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.993 de  persoane. Alte 98.403 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 425.819 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 429 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 29 mai a.c.,  69 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 29 mai 2020, au fost raportate  1.384.703 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Amendaţi pentru că au făcut scandal la băutură

Știre publicată în urmă cu

în data de

Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț au fost sesizați vineri, 29.05.2020, în jurul orei 11, despre existența unui conflict între mai multe persoane fără adăpost, în zona centralei termice dezafectate de pe strada Viorelelor din Piatra Neamț.

 „Echipajele Biroului Ordine Publică au depistat la fața locului 6 persoane care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-au luat la ceartă, existînd pericolul ca situația să degenereze.

Toți cei șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 24 și 45 de ani au fost conduși la sediul Poliției Locale Piatra Neamț, unde, după ce au fost identificați, au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 200 și 500 de lei pentru încălcarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, art. 2, pct. 24 (”Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”).

Totodată, biroul de specialitate din cadrul Primăriei Piatra Neamț a fost sesizat și informat cu privire la faptul că, din cauza nesecurizării ușii de acces în centrală – atribuției ce-i revine proprietarului imobilului – există riscul ca persoane neautorizate să pătrundă în incintă și să provoace astfel de incidente sau să depoziteze deșeuri”, se precizează în comunicatul de presă emis de Poliţia Locală Piatra Neamţ.

Citește știrea

Trending