Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Sahistii de vîrsta a III-a s-au întrecut, de ziua lor

Știre publicată în urmă cu

în data de

• primii patru finalisti vor fi premiati, de cãtre Primãria Roman, într-un cadrul festiv, pe 30 septembrie

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Roman a organizat, la sfîrsitul sãptãmînii trecute, un concurs de sah rezervat pasionatilor pensionari. Aceastã manifestare sportivã a fost demaratã cu ocazia Zilei persoanelor de vîrsta a III-a, iar, în cadrul concursului, s-au înscris 32 de sahisti. Dintre acestia, numai 16 au s-au prezentat si au luat loc la mesele speciale. Dupã disputarea tuturor partidelor, pe primul loc s-a clasat Mircea Panainte, care, cu aceastã întrecere, si-a trecut în palmares încã o victorie si, avînd în vedere faptul cã pensionarul romascan a învins la toate turneele desfãsurate în ultima perioadã, acest lucru îi dã dreptul la titlul onorific de campion absolut. Acesta a fost urmat, în clasament, de Constantin Cretu, iar pe locul al III-lea a finalizat Alexei Alexa. A mai fost înregistrat, ca avînd un rezultat meritoriu, si cel de-al patrulea concurent final, Alecu Mîrza, ce va fi premiat cu o mentiune. „Acest concurs l-am organizat la sugestia domnului Licã Zaharia, iar premiile vor fi acordate de cãtre Primãria Roman, pe 30 septembrie, în cadrul unei manifestãri festive, la cantina Grupului Scolar «Vasile Sav». Acordarea distinctiilor, diplome si premii în bani, va fi fãcutã doar primilor trei finalisti si ocupantului locului al IV-lea, care va primi o mentiune. Acesti pensionari constituie o prezentã obisnuitã în cadrul tuturor concursurilor de sah, pe care le organizãm pentru membrii nostrii, iar unii dintre ei au si cîstigat de nenumãrate ori“, a declarat Ioan Vlãdut, presedintele CARP Roman. Printre participanti a fost remarcat si cel mai vîrstnic sahist, Constantin Bursuc, în vîrstã de 80 ani, care nu a reusit, însã, sã cîstige nici o partidã. Ioan Vlãdut a mai precizat faptul cã pensionarii, membri ai CARP, ar fi trebuit sã se înscrie în concursul de sah ce este derulat periodic, în fiecare trimestru, iar data acestuia a fost stabilitã tocmai pe 30 septembrie. Avînd în vedere cã a fost organizat turneul de ziua vîrstnicilor, concursul obisnuit se va derula în altã perioadã, ce va fi anuntatã ulterior. Pentru acel concurs de sah, conducerea CARP va înmîna premii totale în valoare de 2,5 milioane lei, la un numãr de circa 20 de participanti. Pentru trimestrul al IV-lea, întrecerea va avea loc în preajma sãrbãtorii Crãciunului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending