Publicitate

■ „ Să mergi şapte zile la rînd, să încerci să te detaşezi de zgomotul oraşelor şi de povara timpului pierdut, reprezintă ceva minunat pentru un tînăr“, a declarat unul dintre participanţi

160 de tineri au pornit din Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ şi de pe Valea Muntelui în pelerinajul pedestru Pe urmele Sfinţilor Nemţeni, aflat anul acesta la cea de a IV-a ediţie. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 30 iulie – 6 august, sub oblăduirea Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, pe patru trasee. Punctele comune de întîlnire ale celor 160 de tineri au fost Cetatea Neamţului, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ – care şi-a serbat ocrotitorul, pe Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul şi Mănăstirea Schimbarea la Faţă a Domnului de pe Muntele Ceahlău. Traseul tinerilor din Iaşi a fost de 220 kilometri şi a reprezentat o adevărată aventură şi provocare pentru participanţi. „Însăşi denumirea Pe urmele Sfinţilor Nemţeni spune cel mai clar care este scopul lui: încercarea de a ne sfinţi urmînd pilda celor care au reuşit acest lucru. Pe lîngă acesta, există multe alte binecuvîntări care se revarsă peste pelerini. Multe persoane sunt uimite cînd aud numărul de kilometri parcurşi. Dar aceasta nu este ceva nou sub soare. Aşa au călătorit oamenii sute şi mii de ani. Aşa mergeau înainte în pelerinaje, la hramuri şi nu numai. Acum însă, cînd totul este la dispoziţia noastră, cînd toate în jur ne garantează confortul şi siguranţa şi cînd lumea preferă să se întîlnească mai mult în mediul virtual, astfel de pelerinaje uimesc. Să mergi şapte zile la rînd, de dimineaţă pînă seara, alături de alţi 60 de liceeni şi studenţi, să încerci să te detaşezi de zgomotul oraşelor şi de povara timpului pierdut, reprezintă ceva minunat pentru un tînăr. Înainte de toate, acesta are tot timpul din lume să discute cu cei de lîngă el, să dezbată diferite subiecte, să afle bucuriile şi supărările lor. Apoi, are posibilitatea de a-l ajuta, în anumite situaţii, pe cel care este mai neputincios. Lungi porţiuni se merge fără a se vorbi, ci doar cu rugăciunea în minte şi cu privirea spre cîmpiile întinse, spre apusul de soare şi spre peisajele frumoase care mărturisesc ceva despre Cel care le-a creat. În fiecare dimineaţă se săvîrşeşte Sfînta Liturghie, urmînd cuvintelor Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Un alt aspect care aduce multă bucurie în sufletul tînărului pelerin îl reprezintă întîlnirile cu oamenii din satele prin care se trece. Aceştia îşi arată dragostea şi ospitalitatea în diverse moduri. În următorii ani, cînd îi revezi, te bucuri ca şi cum te-ai fi întîlnit cu nişte prieteni vechi. În sufletele localnicilor se trezeşte un sentiment de admiraţie cînd îi văd pe aceşti tineri care au pornit spre Muntele Ceahlău, acolo unde se întîlnesc într-un mod aparte cu Domnul, Cel ce S-a schimbat la faţă pe Muntele Tabor şi Care ne cheamă să ne transfigurăm şi noi chipul sufletului nostru, spre asemănarea cu El. într-un final, acest pelerinaj este şi o posibilitate de detaşare de cele materiale care ne înrobesc de multe ori, şi de înălţarea spre cele spirituale, spre cele ce ţin de suflet şi de menirea noastră în perspectiva veşniciei. Mulţumesc tuturor celor care şi-au deschis sufletul pentru a merge în acest pelerinaj, celor care ne-au ospătat, ne-au găzduit şi ne-au odihnit trupeşte şi sufleteşte“, a menţionat Emanuel Buta, participant la pelerinaj.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.